Monday, September 21, 2026
27.9 C
Bucharest

Devine dolarul mai puternic decat euro?

Pe fondul unei Europe din ce in ce mai slabite de ineficienta si birocratie institutionala, valul de imigranti si atentate teroriste, SUA se intaresc economic. Va deveni dolarul mai puternic decat euro?

Economia Statelor Unite a crescut cu 1,4% în trimestrul patru al anului trecut, peste estimări, fiind susţinută de consumul intern ridicat, care a compensat încetinirea economică la nivel global, scrie Bloomberg preluat de Agerpres.

Creşterea economică a SUA a fost revizuită la 1,4% comparativ cu estimările precedente al Departamentului de Comerţ, de 1%. În T2 economia SUA a crescut cu 2%. Profiturile corporate au scăzut în 2015 cel mai mult din ultimii şapte ani.

Aceste pierderi ilustrează limitele unei economii care se luptă să câştige avânt după startul slab din acest an. Unele companii, lovite de preţul scăzut al materiilor prime şi de pieţele străine în scădere, încep să îşi reducă activitatea investiţională, în timp ce o piaţă de muncă solidă şi dobânzile scăzute încurajază consumul.

”Consumatorii sunt cei care împing economia SUA în acest moment. Sunt presiuni puternice pe business din cauza unui dolar mai puternic, a creşterii forţei de muncă şi a încetinirii creşterii productivităţii”, a spus Gus Faucher, economist la PNC Financial Services.

Hot this week

Funcțiile deținute de preotul-ofițer Ion Negoescu

Unul din complicii lui Călin Georgescu este Ion Negoescu,...

Răzvan Leu : Am avut încredere în Călin Georgescu. Mi-a furat 1,1 milioane de euro

DECLARAȚIE DE PRESĂ Bună dimineața, Puțini dintre dumneavoastră mă cunosc. Sunt...

Procurorii anti-mafia îl anchetează pe Călin Georgescu pentru escrocherie și spălare de bani cu cetățeni ruși

Procurorii anti-mafia îl anchetează pe Călin Georgescu pentru escrocherie...

România, campioana inflației din UE

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană...

Va fi arestat fostul comisar european Dimitris Avramopoulos?

Parlamentul Greciei a ridicat joi imunitatea unuia dintre foştii...

Topics

Bolt vrea 25.000 mașini robot în Europa

Platforma de car-sharing Bolt intenționează să introducă în circulație...

Armata Poloneză se întărește cu 300.000 de rezerviști și recruți

Guvernul polonez intenționează să convoace în 2027 peste 300.000...

Anevrismul de aortă, o afecțiune care poate evolua fără simptome

Anevrismul de aortă, o afecțiune care poate evolua fără...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img