Thursday, August 6, 2026
36.1 C
Bucharest

Dezvaluire devastatoare cu 48 de ore inainte de alegerile din Basarabia

Cu 48 de ore inaintea alegerilor cruciale de la Chisinau, apare o dezvaluire devastatoare despre omul Moscovei, presedintele Igor Dodon, cel care vrea federalizarea Republicii Moldova si declararea limbii ruse ca limba oficiala peste Prut.

Legăturile dintre președintele moldovean, Igor Dodon, și cel rus, Vladimir Putin, au o componentă financiară directă. Astfel, cel puțin 70.000 de euro au intrat în contul fundației “Din suflet”, a Galinăi Dodon (soția președintelui Republicii Moldova), scrie newsweek.ro

Potrivit Centrului Român pentru Jurnalism de Investigație, “pe 16 august 2017, în contul bancar pentru euro (deschis la Victoriabank din Chișinău) al fundației <Din suflet> a intrat suma de 70.000 de euro. Numărul contului fundației, așa cum apare în documentele consultate de către Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație, este MD76VI022240300000223EUR. Acest număr de cont apare ca atare pe site-ul președinției moldovenești, la categoria <Prima Doamnă>, unde se vorbește de fundația <Din suflet>. De altfel, <Din suflet> are o pagină dedicată pe site-ul actual al președinției moldovene.”

Igor Chaika, ambasador de business în Moldova

CRJI mai arată că “suma de 70.000 de euro a provenit dintr-un cont deschis la Absolutbank din Moscova, cont deschis pe numele lui Igor Chaika.

La puțină vreme după realizarea acestui transfer bancar, Igor Chaika a fost numit ambasador de afaceri în Moldova și Transnistria de către <Delovaya Rossiya>, organizație a mediului de afaceri rus. Conform publicației electronice moldovenești Infotag, președintele moldovean Igor Dodon este un apropiat al <Delovaya Rossiya>.”

Fratele lui Igor, pe lista Magnitsky

Centrul menționează și că “Igor Chaika este unul din cei doi fii ai procurorului general al Rusiei, Yuri Chaika. Conform unei investigații a Fundației Anti-Corupție (FBK), conduse de opozantul rus Alex Navalnâi, Igor Chaika ar fi câștigat mai multe contracte cu statul cu largul sprijin al influenței tatălui său (…).

Aceeași anchetă a FBK pomenește și afacerile gri ale fratelui lui Igor, Artem (Artyom) Chaika. Acesta din urmă, de altfel, se află și pe celebra “listă Magnitsky”, a celor cărora SUA le-au impus sancțiuni.”

Dodon doreste ruperea teritoriului Basarabiei :

https://deschide.md/ro/stiri/politic/44685/DOC–Planul-lui-Dodon-de-federalizare-a-R-Moldova-o-variant%C4%83-modificat%C4%83-a-%E2%80%9EMemorandumului-Kozak%E2%80%9D.htm

Agentii Moscovei – Dodon si Vlah – in actiune :

Igor Chaika, un spalator de criptomoneda in Transnistria, paradisul crimei organizate rusesti :

https://www.moldova.org/en/transnistria-allegedly-host-cryptocurrency-mining-farms/

Antena 3 : metodele KGB de otravire, aplicate opozitie din Republica Moldova

https://www.antena3.ro/externe/republica-moldova/maia-sandu-si-andrei-nastase-exista-suspiciuni-rezonabile-ca-am-fost-otraviti-cu-mercur-509221.html

Hot this week

Cum a batjocorit până la moarte statul român un erou aviator al României

România comunistă are milioane de păcate faţă de milioane...

Franţa salvează o biserică din Siria esenţială pentru ortodoxie

Biserica Sfântul Simeon Stâlpnicul din Siria, monument UNESCO, restaurată...

Geografia turismului : încep să fie căutate locurile răcoroase

Confruntați cu căldura intensă, turiștii se îndreaptă din ce...

Porturile georgiene la Marea Neagră, refugiul petrolului rusesc

Porturile georgiene Kulevi și Batumi, situate pe coasta Mării...

Alergia de sezon care poate da simptome greu de suportat

Alergia de sezon care poate da simptome greu de...

Topics

Cum a batjocorit până la moarte statul român un erou aviator al României

România comunistă are milioane de păcate faţă de milioane...

Franţa salvează o biserică din Siria esenţială pentru ortodoxie

Biserica Sfântul Simeon Stâlpnicul din Siria, monument UNESCO, restaurată...

Geografia turismului : încep să fie căutate locurile răcoroase

Confruntați cu căldura intensă, turiștii se îndreaptă din ce...

Porturile georgiene la Marea Neagră, refugiul petrolului rusesc

Porturile georgiene Kulevi și Batumi, situate pe coasta Mării...

Alergia de sezon care poate da simptome greu de suportat

Alergia de sezon care poate da simptome greu de...

Piloții de F-16 de azi continuă tradiția faimosului Horia Agarici, vânător de bolșevici

Piloții de F-16 de azi continuă tradiția faimosului Horia...

NATO dă miliarde României pentru un proiect strategic

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis, joi, că „NATO...

Primeşti bani ca să mergi în Dubai

Emiratul Dubai va oferi reduceri și beneficii de până...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img