Călin Popescu Tăriceanu a declarat, exclusiv pentru MEDIAFAX, că probabil, cu cererea DNA în cazul său, se doreşte ruperea coaliţiei, spunând că prin hotărârea din 2008 statul doar a intrat în legalitate cu privire la Microsoft. Tăriceanu acuză şi o campanie de „fake news” în cazul său.

„Realitatea e că nu am luat niciun ban, niciun leu mită sau alte foloase din partea sau în cadrul acestei afaceri denumite Microsoft”, a spus Călin Popescu Tăriceanu în interviul pentru MEDIAFAX.

„Împotriva unei astfel de campanii de ştiri false, care este de fake news, promovată de DNA, eu nu am cum să mă apăr dintr-un motiv foarte simplu. Pentru că eu până în acest moment şi cel mai probabil până săptămâna viitoare, eu nu am posibilitatea să consult dosarul”.

„Avem o situaţie în care un candidat la prezidenţiale e anunţat. Poate că se doreşte ruperea coaliţiei. E o încercare de care am mai auzit: încercarea „Guvernului meu nr. 2”, a mai spus Tăriceanu.

„Noi eram într-o situaţie de ilegalitate (…) s-au primit în decursul timpului, a mandatului meu, mai mult scrisori din partea Microsoft, prin care ni se cerea să intrăm în legalitate (…) în acea perioadă am primit solicitări şi probabil că au fost şi întâlniri cu ambasada SUA , cu ambasada Austriei, cu cea a Irlandei”.

 

Redăm o parte din interviul cu Călin Popescu Tăriceanu, interviul integral urmând să fie difuzat vineri, ora 10.00.

MEDIAFAX: Să clarificăm situaţia din 2008 privind licitaţiile Microsoft. Cum s-a ajuns atunci la emiterea hotărârii de guvern?

Călin Popescu Tăriceanu: Clarificăm situaţia, dar vreau să fac câteva precizări. Prima, la DNA nu s-a schimbat absolut nimic. Continuă să fie scurse informaţiile către presă pe surse judiciare, se dau informaţii false, se fac tot felul de presiuni pentru condamnarea unei persoane în opinia publică înainte de a fi judecată. Fenomenul pe care toţi l-am denumit telejustiţie este brevet marca DNA şi se demonstrează şi în cazul de faţă. Am aflat în ultimele 24 de ore, din surse bine informate, de la diferite canale de televiziune, că aş fi luat mită. Întâi, două milioane de euro, apoi 800.000 de dolari, după aceea 10% din comisionul din contract, după aceea 4 milioane. Ei bine, împotriva unei astfel de campanii de ştiri false, care este de fake news, promovată de DNA, eu nu am cum să mă apăr dintr-un motiv foarte simplu. Pentru că eu până în acest moment şi cel mai probabil până săptămâna viitoare, eu nu am posibilitatea să consult dosarul şi să văd care sunt acuzaţiile care mi se aduc. Prin urmare sunt obligat, în condiţiile în care DNA scurge ilegal informaţii, să mă refer la ceea ce a apărut în spaţiul public. Realitatea e că nu am luat niciun ban, niciun leu mită sau alte foloase din partea sau în cadrul acestei afaceri denumite Microsoft. Acum, sigur că sunt supărat şi enervat pentru că nu am cum să demonstrez aceste lucruri, decât în măsura în care voi avea acces la dosar, dar tehnica aceasta de a scurge informaţiile către presă, de a se crea o percepţie defavorabilă, am văzut-o şi în cazul precedentului dosar pe care l-am avut, de mărturie mincinoasă, în care am fost achitat.

Aşadar, mă aştept şi acum ca, în pofida faptului că s-a anunţat că sunt 72 de volume, deci probabil sute, dacă nu chiar mii de pagini, dosarul să fie subţire şi să se bazeze pe „există suspiciuni rezonabile”, “sunt persoane care declară sub acoperire, sub identitate protejată”, cu presiuni asupra lor, doar, doar vor putea să însăileze ceva.

Şi atunci fac precizările cu 2008 şi hotărârile de Guvern. Atunci au fost emise patru hotărâri de guvern, în perioada în care eram premier. Prima Hotărâre199 din 27 februarie – aceasta stabileşte că obligaţiile de derulare a contractului cu Microsoft trece de la Secretariatul General al Guvernului la ministerul Comunicaţiilor, pentru că acesta avea tangenţă cu domeniul.Fuseseră hotărâri anterioare date încă de precedentul Guvern prin care se stabilise că este Secretariatul General cel care urmează să deruleze contractele, totuşi noi am considerat că trebuie făcut acest lucru la Ministerul Comunicaţiilor.

A doua hotărâre, nr 634 din iunie 2008, i se dă Ministerului Comunicaţiei competenţa de a semna un act adiţional la contract care făcea inventarul licenţelor folosite în administraţie, deci de toate instituţiilor publice. La nivelul anului 2006 erau 39.385, acesta este inventarul pe care îl face ministerul Comunicaţiilor şi care se regăseşte în hotărârea de guvern.
Pentru cei care nu sunt familiari, este vorba despre licenţele Windows din calculatoarele care erau şi sunt în funcţiune în ministere, cei care lucrau utilizau programele Windows, fără ca aceste programe să fi fost plătite. Ştiţi că dacă mergeţi la magazin, ori cumpăraţi calculatorul cu licenţa Windows înăuntru, ori o plătiţi separat.

Noi eram într-o situaţie de ilegalitate şi această situaţie ne crea probleme pentru că s-au primit, documentele nu le am, dar voi încerca să le obţin, s-au primit în decursul timpului, a mandatului meu, mai mult scrisori din partea Microsoft, prin care ni se cerea să intrăm în legalitate. Cu alte cuvinte, să onorăm contractul care a fost încheiat în anul 2004.

A treia Hotărâre adoptată de Guvernul pe care l-am condus este Hotărârea 1193 din 24.09 din care se constată, faţă de hotărârea anterioară, funcţionarii au constat că preţul licenţelor nu conţinea TVA, asta era legislaţia. Trebuia şi TVA plătit pentru că asta era legislaţia. Hotărârea adaugă la suma aferentă celor 39.385 de licenţe şi TVA. Ultima Hotărâre este 1451 din 12.11.2008, în care atribuie ministerului Comunicaţiilor competenţa de a semna actul adiţional nr. 4 pentru licenţele folosite în anul 2007 şi 2008, aproximativ 63.000 de licenţe.

În toată perioada în care am fost premier pentru aceste licenţe nu s-a plătit nicio sumă. Din câte ştiu, prima sumă a fost plătită abia în prima jumătate a anului 2009. Aşa că despre ce vorbim? Aceste hotărâri de Guvern nu au creat niciun fel de avantaj firmei, din contră ne-a scos pe noi, Guvernul României, dintr-o situaţie de nelegalitate în care foloseam licenţele, deci trebuia să achităm pentru dreptul de proprietate intelectuală ale firme Microsoft sumele de bani necesare acoperirii valorilor licenţelor.

MEDIAFAX: Aţi discutat a vremea respectivă cu ministrul Comunicaţiilor despre situaţia licenţelor?

Călin Popescu Tăriceanu: Din moment ce aceste decizii au fost luate prin hotărâre de Guvern, desigur că din Guvern face parte şi ministrul Comunicaţiilor.

MEDIAFAX: Pe reprezentanţii Fujitsu îi cunoşteaţi? Aţi avut vreo discuţie cu ei?

Călin Popescu Tăriceanu: Nu am avut discuţii cu reprezentanţii Microsoft sau Fujitsu pe aceste subiecte. Corespondenţa mi-a fost adresată şi mie şi secretarului general de la acea vreme. Dar pot să vă spun că în acea perioadă am primit solicitări şi probabil că au fost şi întâlniri cu ambasada SUA , cu ambasada Austriei, cu cea a Irlandei, pentru că firma Microsoft în Europa are sediul în Irlanda care erau bineînţeles….la noi chestiunea aceasta se numeşte trafic de influenţă, la ei nu, ei susţin firmele lor naţionale într-o logică ce mi se pare normală şi firească.
Guvernul nu a făcut nicio plată, nici către firma Microsoft, nici către firmele satelit pe care le -au folosit în România, pentru că aici au folosit şi o serie de firme satelite. Mai văd în mass-media că aş fi primit mită de la o firmă austriacă. Aici e interesant, eu cred că există, sau a existat la momentul respectiv, că au existat mai multe dosare care s-au ocupat de această chestiune, dacă nu mă înşel prin 2015 a apărut în public existenţa unui dosar în baza căruia au fost condamnate nişte persoane. A fost o găşculiţă de băieţi deştepţi, români şi austrieci care au beneficiat de pe urma acestor contracte şi în momentul în care Poliţia austriacă a început să facă cercetările, au spus <<nu se poate. Austria este o ţară în care nu există corupţie, dar în România ştiţi bine, există corupţi. Ia trimiteţi dosarul în România>>, aşa încât rămâne să ne mândrim cu această etichetă de ţară coruptă.

MEDIAFAX: Luni ajunge solicitarea în şedinţa Biroului Permanent. Veţi participa la şedinţa Biroului?

Călin Popescu Tăriceanu: La şedinţă voi participa, dar la acest subiect nu voi interveni în niciun fel. Bine, nu se decide nimic în Biroul Permanent nu are abilitarea, dosarul va fi trimisă către Comisia Juridică, aceasta se va reuni, va deschide dosarele şi abia atunci voi avea posibilitatea să studiez care sunt acuzaţiile din dosar.

MEDIAFAX: Liviu Dragnea spunea că le recomandă colegilor să se uite în dosar şi ulterior vor decide cum vor vota. Ce le recomandaţi colegilor din ALDE?

Călin Popescu Tăriceanu: Acelaşi lucru.

MEDIAFAX: Aţi discutat cu preşedintele PSD în ultimele 24 de ore pe acest subiect?

Călin Popescu Tăriceanu: Nu, nu.

MEDIAFAX: Aţi găsit o explicaţie de ce nu aţi fost anunţat încă de ieri, de la 15.00, când a ajuns solicitarea DNA la Senat? Aseară nu ştiaţi…

Călin Popescu Tăriceanu: Sunt lucruri care nu mai au relevanţă. Relevantă este această încercare prin care senzaţia mea este că se dă startul la campania electorală. Avem o situaţie în care un candidat la prezidenţiale e anunţat. Poate că se doreşte ruperea coaliţiei. E o încercare de care am mai auzit: încercarea „Guvernului meu nr. 2”.

Interviul integral cu Călin Popescu Tăriceanu va fi difuzat de agenţia MEDIAFAX vineri dimineaţa, de la ora 10.00.

Preşedintele Senatului spune dacă este de acord cu amnistia şi dacă se teme de o posibilă valiză care să îl compromită. Totodată, Tăriceanu vorbeşte despre legile justiţiei, Comisia de la Veneţia şi posibila excludere a ALDE din grupul European ALDE.

12 COMMENTS

  1. Dle Tudor,
    Avem o tara in care SRIul prin bratul penal face dosare politicienilor, magistratilor si oamenilor de afaceri romani incomozi lor. De unde stim asta? din protocoalele ilegale si anticonstitutionale facute publice, semnate inclusiv de procurorul general care nu vrea sa plece si Helvig actualul sef al SRI.
    Majoritatea acestor procese s-au finalizat cu “fapta nu exista” deci sunt procese pur politice. Asta se intampla si in cazul lui Tariceanu.

    In plus vad o preocupare foarte mare legata de autostrazi. Sa fie clar tuturor: AUTOSTRAZILE NU SE VOR CONSTRUI IN ROMANIA CAT TIMP PARLAMENTARII, PRIMARI SI TOTI FACTORII DE DECIZIE SUNT SUB AMENINTAREA FABRICARII DOSARELOR PENALE. Nimeni nu se va ocupa cu legiferarea si constuctia in aceasta tara pana nu scapam de teroarea securisto-procurareasca. Pana cand procurorii si sriul nu vor fi pusi in matca constitutionala nimic bun nu se va intampla.

    Securistii si procurorii nu construiesc nimic in tara asta ei doar fac ascultari, dosare si raspund altor stapani decat romanii.

    Americanii sunt mai pragmatici, au spus clar politicienilor:” do not investigate, legiferate!” pt ca tara are nevoie de legi nu de investigari, anchete si procurori sorosisti.

    • Desi va dau dreptate intru totul, sa recunoastem ca trebuie sa existe si un moment in care sa lasam la o parte retorica cu dosarele fabricate. Asta se va intampla probabil atunci cand cei care intr-adevar au fabricat dosare, (se subintelege ca ilegal si cu rea-vointa) vor raspunde in fata justitiei,
      Prin urmare, nu cred ca e sanatos sa mergem din start pe premisa ca daca un politician e anchetat acesta este victima unui complot la fel cum si reciproca este valabila.
      In cazul de fata, primul indiciu care ne edifica daca intram in normalitate sau nu este modul in care porneste ancheta. Deja, prin cererea de ridicare a imunitatii d-lui Tariceanu, intentiile devin din ce in ce mai clare pentru ca , dupa mine, intai trebuie sa se mearga pe in rem si apoi pe in personam.

    • Da ma deaia nu sunt autostrazi. Dar pana acum ce au lucrat ma? Tariceanu deaia nu a facut autostrazi in 2004-2008 din cauza DNAului. Nu ti-e ma rusine sa minti in halul asta? Tradator de tara, si tu si policienii care au minti ca fac si drec si n-au facut nimic, pentru ca n-au vrut.

  2. 1. Am urmarit cu sufletul la gura emisiunea din seara asta. Asa da! La mai multe de aceeasi calitate, impact, seriozitate.

    2. Imi fac sperante ca d-l Mircea Badea si-a luat la el tableta in avion -banuiesc ca a plecat in SUA- ca sa urmareasca “Romania scapa (de) gaze” ( https://www.youtube.com/watch?v=E9U2f-iYQJs ) — am observat ca domnia sa urmareste mai putine lucruri la a3 decat chiar noi telescpectatorii sai, pt ca probabil nu are timp.

    Se afla acolo, sub film, o postare facuta de o persoana pe care nu o cunosc, si imi permit sa o reiau aici, cu ingaduinta Dv (am mai pus ceva virgule de la mine si cateva bolduiri):

    “George Lang
    2 days ago (edited)
    1 – “ai nostri” ne-au tradat si ne vand in continuare, contra cost.
    2 – strainii iau grosul, politicienii si serviciile iau doar frimituri.
    3 – strainii detin Romania: banci, industrie, retail, resurse minerale.

    4 – strainii detin mass media.
    4a – nu ati fost informati corect despre acest subiect, dar presa e plina de scandaluri si can-can.
    4b – dupa 30 de ani va declarati socati de acest gen de documentare. Cineva a uitat sa va informeze.
    4c – La OUG13 au fost 500.000 in strada, cand parlamentul a aprobat legea offshore nu a iesit nimeni. Motivul: vezi punctul 4 + ONG-urile sunt controlate tot de straini.

    6 – Legea contributiilor sociale si asigurarea de sanatate diferentiata sunt masuri de tip neoliberal cerute de stapani. Vom vedea efecul lor in ani de zile.

    5 – nu exista nici un partid care sa nu execute ce zic stapanii. Valabil si pentru politicieni, si oficiali de rang inalt.
    5b – cine nu executa este exclus din lantul de decizie, si nu mai prinde ciolan.

    6 – preturile si calitatea produselor tot strainii le stabilesc

    7 – pana acum a fost bine, ca s-a trait din demolarea infrastructurii, privatizari, imprumuturi si munca. De acum vom trai din imprumuturi si munca, iar mai tarziu doar din munca, si va trebui sa platim si datoriile.

    8 – dezbinarea intre oameni, institutii, partide e intretinuta tocmai ca sa fim ocupati si sa nu vedem agenda reala

    9 – aia care vreti armata in strada, revolte socialiste…. va reamintesc ca stapanii sunt acoperiti legal. Orice actiune violenta ii va legitima si mai tare.

    10 – Agenda pentru Romania nu permite o dezvoltare nationala. Daca isi doreau asta nu ne luau petrolul pe nimic, nu exploatau munca la sange, ne lasau sa salvam companiile de stat, nu radeau petrochimia, nu taiau padurile la ras pe nimic, nu se luptau sa ne ia si gazele pe nimic, nu ne vindeau otravuri in supermarket.

    Salvarea nu mai vine nici de la partide, nici de la DNA, armata sau biserica. Salvarea mai vine de la voi.
    Cat timp vom fi dezbinati vom fi prosti si slabi, daca vom deveni uniti vom deveni coerenti si puternici.
    ================

    Opinia mea — cred ca lipseste punctul concluziv, care decurge logic din punctele scrise de “George Lang”, mai ales din punctul 11 si din “autostrazile” dv. de asta seara:

    11 – Dezmembrarea Romaniei in “Regiuni UE”.

    12 – Transfer de populatie din strainatate in Vechiul Regat (direct din Africa, Orient, sau migrantii primiti in Vestul Europei).

    • Ai prezentat o analiză foarte corectă. Dar domnul Tudor, atras (într-un fel sau altul) de iluzia capitalismului cu orice preț, hiper-liberal în stil american, îți va spune fie că ești vândut rușilor sau kaghebist, fie te va jigni cu referire la inteligența ta.

  3. E clar ca dosarul Microsoft Reloaded e o insulta la adresa inteligentei electoratului, in primul rând, și-n al doilea, la adresa Parlamentului României a carei comisie juridica se spera a fi blocată, ca o simpla hazna, cu tonele de hârtie supuse spre examinare in vederea expulzării șefului Senatului, Călin Popescu Tariceanu. Ce reiese și mai clar, atât din declarația senatorului Tariceanu cât și din precizările avocaților care au avut sau au, încă, clienți acuzați sau condamnați in același dosar (cu disjungeri cu tot) e faptul ca DNA continua sa intervină cu bocancii in activitatea executivului, dacă nu a celui actual măcar al celui condus de actualul senator cu zece ani in urma ale cărui hotărâri sunt înregistrate ca “probe” pentru acuzațiile de mita adresate premierului Tariceanu. Și asta, bineînțeles, după hotărârile CCR care interzic ingerinta Parchetului in activitatea guvernului și a legislativului pe modelul președintelui Johannis al cărui dispreț pentru Constituție si incapacitate intelectuala sunt deja probate in practica de zi cu zi a administrației. Dacă partida Cioloș crede ca poate profita de acest gen de măsluiri idioate cu iz de cazarma înseamnă ca e compusă din indivizi și mai inepți decât cei care formează actuala clica prezidențială, ceea ce nu ne încălzește cu absolut nimic; in plus, promite un an electoral cu spectacole din ce in ce mai neghioabe la care ne va fi din ce in ce mai greu sa asistam și-un absenteism “sănătos” la urne in Noiembrie viitor de sa se mire sociologii de rezultatele Poll-urilor in veacul vecilor.

  4. A murit un om cu arsuri ca avem un sistem de sanatate bolnav. De asta trebuie sa plece Tariceanu cu Dreagnea la puscarie pe viata.

  5. Fara legatura cu tema, ai putea sa-mi explici de ce tu, Badea, ori Ciuvica, in general cei de la Antena 3 & co nu ati fost invitati la avanpremiera Morometii 2?

  6. S-a demonstrat ca Tariceanu minte ca nu s-au facut plati. Intr-un document trimis Parlamentului in 2018 se spune ca s-au facut plati in 9 transe intre 2005-2009 conform unui act aditional!

  7. Gogule, probleme, ma? Lasa, bre, nu dispera! Se-aranjeaza un complet cu baieti de comitet… Comentati? Ciocu’ mic, c-acuma noi suntem la putere!

  8. Romanii traiesc precum Will Smith in filmul “Inamicul statului” toti sunt ascultați, toti sunt monitorizati, toti sunt santajati. Asa cum spune in film, pe cand vor fi ascultati si monitorizati cei ce monitorizeaza? Ar trebui creata o unitate speciala de monitorizare a monitorizarilor asa cum a fost creata o unitate speciala de cercetare a magistratilor.

  9. Va dati seama ca austriecii au ajuns sa reclame mita, deci nu DNA a pornit aceasta actiune, grupul infractional dragnea-tariceanu asta au facut in 2 ani de cand sanut la putere: au distrus pe oricine le-a cautat in afaceri, interesant ca toti hotii joaca teatru in studiourile antenei3, ma intreb de ce

Leave a Reply to VictoriaCancel reply