Monday, October 26, 2026
11.1 C
Bucharest

Diplomat rus : La fel ca mintea femeilor, mintea americanilor este foarte misterioasă uneori

Bomboana pe coliva : un stat agresor apeleaza la un limbaj discriminator si jignitor in mesajele oficiale.


Adjunctul sefului Misiunii permanente a Rusiei la ONU, Dmitri Polianski, a comparat mintea americanilor cu cea a femeilor în declaraţii făcute joi seara pentru presă, afirmând că ‘uneori’ aceasta este ‘foarte misterioasă’, transmite EFE.

‘La fel ca mintea femeilor, mintea americanilor este foarte misterioasă uneori’, a afirmat Polianski într-o reacţie ce i-a surprins pe ziariştii acreditaţi la Naţiunile Unite.

Întrebat despre intenţiile SUA în materie de politică externă, diplomatul rus a spus mai întâi că mintea liderilor americani este o enigmă pentru el şi, dacă ‘ar putea intra în capul lor’, ‘unele’ răspunsuri pentru presă ar fi mult mai interesante.

Polianski a făcut aceste declaraţii unor jurnalişti care, la început, i-au solicitat o reacţie la decizia secretarului general al ONU, Antonio Guterres, privind crearea unui grup însărcinat să ancheteze presupusele atacuri siriene şi ruseşti asupra unor facilităţi asistate de Naţiunile Unite în provincia Idlib din nord-vestul Siriei.

Reprezentantul adjunct al Moscovei la ONU a criticat decizia, calificând-o drept o ‘eroare’ şi a subliniat că aceasta reprezintă rezultatul presiunilor exercitate de ţările care vor să împiedice pacea în Siria.

De când a venit la conducerea ONU, Antonio Guterres, s-a remarcat prin apărarea egalităţii între bărbaţi şi femei şi a parităţii între ambele sexe, încercând să desemneze un număr mai mare de femei în funcţii responsabile, scrie Agerpres.

Hot this week

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Evoluții în stabilirea Moon Base

Evoluții în stabilirea Moon Base Agenția spațială americană, NASA, a...

Cum poate fi tratată modern o boală gravă a bărbatului

Cum poate fi tratată modern o boală gravă a...

Topics

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Evoluții în stabilirea Moon Base

Evoluții în stabilirea Moon Base Agenția spațială americană, NASA, a...

Cum poate fi tratată modern o boală gravă a bărbatului

Cum poate fi tratată modern o boală gravă a...

Nicuşor Dan : manipularea informațională și interferența străină pot influența procese electorale

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis miercuri, 21 octombrie...

NATO : vom întări apărarea la Marea Neagră

Statele membre NATO vor desfășura în regiunea Mării Negre...

SRI : Ludovic Orban, iresponsabil şi suburban

Serviciul Român de Informații (SRI) a calificat drept „iresponsabile”...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img