Thursday, April 9, 2026
8.5 C
Bucharest

Directorul SRI Eduard Hellvig : “Viața noastră publică este încă dominată de fantomele trecutului”

Fragment din discursul Directorului SRI Eduard Hellvig, octombrie 2022, în aula Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

“Vorbesc acum inclusiv din postura de director al Serviciului Român de Informații, o instituție care, în ultimii ani a făcut performanță, s-a reformat și modernizat și are rezultate pe care partenerii instituționali interni și externi le apreciază. Dar aici, în țară, e greu să vorbești despre progresele pe care le face o instituție încă percepută de unii ca moștenitoare a Securității.

Și, pe bună dreptate, este greu să credem că am scăpat de fantomele trecutului mai ales când viața noastră publică este încă dominată de ele.

Chiar și acum, mă tem că veți interpreta ceea ce vă spun ca ipocrizie. Dar vreau să folosesc acest exemplu, care îmi este foarte aproape, ca să ilustrez pledoaria de mai devreme, pentru
interpretarea onestă a realității.

Vreau să vorbesc și despre SRI, despre valorile și realizările noastre, fiindcă această instituție este un bun exemplu de transformare lentă, dar decisivă, de modernizare treptată, dar durabilă, de depășire a unui prag în evoluție de la care nu mai vorbim despre improvizație și blocaj în practici ale trecutului, ci de inovare și performanță la nivel înalt.

Priviți-o ca pe o ilustrare simbolică a transformării României în ansamblu. Pe care adesea nu o înțelegem așa cum e, fiindcă ne-am obișnuit să o percepem într-o paradigmă a catastrofei
absolute”.

 

Hot this week

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

George Scutaru, CEO New Strategy Center : Rusia ar putea testa solidaritatea NATO

George Scutaru, CEO New Strategy Center : Rusia ar...

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Topics

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Europarlamentarul francez Rima Hassan, arestată pentru apologia terorismului

Eurodeputata franco-palestiniană Rima Hassan a fost plasată joi în...

Comisia Europeană salvează vinul franțuzesc

Comisia Europeană a anunțat miercuri că eliberează un sprijin...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img