Home Articole DNA : Frunzaverde a incalcat legea pentru Iohannis la prezidentiale !

DNA : Frunzaverde a incalcat legea pentru Iohannis la prezidentiale !

7085
51
SHARE

Direcția Națională Anticorupție informează că procurorii au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile față de Sorin Frunzăverde, președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin și vicepreședinte al unui partid, pentru instigare la șantaj și folosirea influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în vederea obținerii unui folos necuvenit.

Sorin Frunzăverde a fost vineri la DNA pentru a fi audiat și a i se aduce la cunoștință calitățile procesuale și acuzațiile.

“În perioada cuprinsă între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidențiale din noiembrie 2014, Sorin Frunzăverde și-a folosit influența pe care o avea în calitatea sa de președinte al CJ Caraș-Severin și de vicepreședinte al unui partid, asupra persoanei care avea calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean și membru în același partid, în scopul obținerii unor foloase necuvenite — respectiv să obțină, în al doilea tur de scrutin, un număr mai mare de voturi pentru candidatul formațiunii din care făcea parte și, implicit, să-și consolideze poziția în cadrul acestei formațiuni politice, dar și în plan administrativ, prin condiționarea repartizărilor bugetare de rezultatul votului”, se arată într-un comunicat al DNA transmis vineri AGERPRES.

Procurorii susțin că Frunzăverde a determinat aceeași persoană, vicepreședinte CJ, să îi șantajeze pe primarii care au părăsit partidul politic din care fac parte cei doi, amenințându-i că, dacă nu vor face demersuri în vederea obținerii unor rezultate favorabile candidatului formațiunii din care făceau parte, la turul doi al alegerilor prezidențiale, nu vor primi alocări bugetare de la Consiliul Județean în anii 2015-2016.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, el trebuie să respecte următoarele obligații: să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată cu privire la schimbarea locuinței; să se prezinte la Poliția Municipiului Reșița, conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemat; să nu depășească teritoriul României decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent; să nu se apropie de martorii din cauză și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale; să comunice periodic, conform programului de supraveghere, informații relevante despre mijloacele sale de existență; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

“Inculpatului Sorin Frunzăverde i se atrage atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, mai subliniază DNA.

51 COMMENTS

  1. Ghinion, încă nu s-au descoperit toţi cei care au contribuit. Să mai caute că mai au destui şi timp. Din cîte s-au întîmplat în acea perioadă, se pare că nu a fost un vot curat pentru Iohanis.

  2. Domnul Ponta a pierdut pe rele tratamente aplicate Diasporăi.Așa că dacă Frunzăverde ăsta a făcut ce-a zis DNA,a făcut-o degeaba!Opțiunea noastră n-a fopst Iohannis Președinte,ci Jos Ponta penoabitarea cu Băsescu care ne-a făcut atât de mult bine,coabitarea

    • Da ce “istet”esti ,ai votat un nou basescu de frica de ala vechi.Dar e bine ca te-ai razbunat pe Ponta,natafletule.

    • dovedesti inca odata cat de limitat esti. iarasi bagi chestia cu diaspora? stii macar cam cati au votat in 2014 din diaspora? faci o comparatie cu alti ani? observa cu ocazia asta( dar tu te faci ca nu observi dar continui cu sloganul ala basist cu diaspora) ca “diaspora” aia atat de nedreptatita(?) de ponta a putut sa voteze de peste 3 ori mai mult numeric! daca, repet daca exista dovezi legate de frunzaverde si votul din turul 2 la prezidentiale, asta e singura explicatie pentru numarul de voturi luate de johannis 6k . a;tfel nu se explica diferenta uriasa de voturi luata de 6k intre turul 1 si turul 2 decat prin lucruri dubioase gen frunzaverde sau chiar furt de voturi, in conditiile in care celebra diaspora nu a dat decat 300 si ceva de mii de voturi pentru 6k!!!!!!!!!!!!!!!!

  3. Ponta stalpul minciunii si manipularii….O capodopera de minciuna si manipulare ramane insa cazul Schweighofer-Holtzindustrie. Acest caz va trebui candva studiat, predat ca materie obligatorie aspirantilor la titlul de mincinos-emerit. Acuzatia mincinoasa consta intr-un pretins lobby executat de presedintele Iohannis in favoarea firmei austriece. Nu doar ca n-a venit pana azi nici o proba, nici un capat concludent de informatie care sa sustina acuzatia, insa toate, absolut toate dovezile indica un lobby masiv din partea PSD inceput in guvernarea Nastase si continuat cu guvernarea Ponta. Iliescu l-a decorat pe austriac, Ponta l-a bagat la capitolul plan de investitii strategice, pesedistii ocupati cu retrocedarile de paduri in frunte cu tata socru tipau dupa banii companiei. Asta nu inseamna catusi de putin ca lobby-ul nu ar fi ajuns si la Iohannis, dar in acest moment nu sunt probe care sa-l incrimineze.
    Iti trebuie mult sange rece si o vasta experienta in arta minciunii pentru a intoarce pe dos o realitate atat de scandaloasa. Ei, bine, lui Victor Ponta i-a iesit destul de bine. Nu doar ca o buna parte din societate este azi convinsa ca Iohannis = Schwighofer, dar PSD a reusit sa deturneze abil in capul presedintelui un protest de strada, altfel bine intentionat. Trebuie sa recunoasteti, nu-i deloc putin lucru.
    Aceste doua mistificari de mare anvergura sunt, daca vreti, cele mai frumoase reusite din cariera sa. Cand Gabriel Liiceanu studia predilectia premierului pentru neadevar, Victor Ponta nu-si daduse inca intreaga masura a talentului sau. Liiceanu era inca la stadiul de uluire din cauza sirului lung de minciuni marunte, insa a fost primul care a pus diagnosticul corect:
    “Dvs practicati minciuna oportuna, ocazionala, la firul ierbii. La dvs, minciuna are personalitate. Mintiti numai pe cont propriu, nu inspirat de vreo mare minciuna colectiva. Mintiti dupa cum va bate vântul minciunii, dupa cum cad zarurile în ziua aceea, dupa ce potlogarie sau minciuna anterioara trebuie sa cârpiti. Rezultatul? O suita de afirmatii punctuale care nu se aduna în caracterul unificator al unei linii. Comportamentul dvs nu poate depasi nivelul punctului, nu poate deveni liniar, ca sa nu mai vorbim ca nu poate alcatui harta cu contururi ferme care e necesara pentru nasterea unui caracter. Fiind facut din milioanele de puncte dispersate ale minciunilor dvs, asadar neputând oferi garantia unei coerente morale, dvs nu aveti, obiectiv vorbind, caracter. E, si acesta, un viciu de constructie, o malformatie, un handicap din nastere. Cum naiba sa vrei sa conduci o tara în felul asta? Gânditi-va ca, sculându-se dimineata, românii nu vor sti niciodata în ce punct al minciunilor dvs. se afla în ziua aceea. Or, e extrem de nelinistitor, de inconfortabil si de vaduvitor de proiecte sa nu stii niciodata exact pe ce lume esti. Cu dvs. ne putem culca seara în Europa si trezi a doua zi în China. Omul acesta conduce Romania

    • @Carmen esti o tzatza mincinoasa!!! Ponta n-a declarat cum ca Johannis a facut lobby pentru Holz ci anumiti oameni din anturajul lui l-au indus in eroare asa ca nu mai umbla cu cioara vopsita ca ti se inegresc dintii. “Premierul Victor Ponta a declarat vineri că își menține afirmațiile potrivit cărora unii membri PNL au avut întâlniri private cu reprezentanți ai firmei Holzindustrie Schweighofer.
      ”Cred că lucrurile s-au lămurit după ce a citit toată lumea ceea ce am spus eu la postul B1. Lucrurile sunt foare clare. Eu am acuzat și acuz în continuare o doamnă deputat PNL și câțiva domni deputați PNL care s-au întâlnit și care, în Parlament, promovează interesele unei singure companii, împotriva interselor publice”, a declarat Ponta.

      Premierul a ținut să sublinieze și că nu a vorbit despre oameni din anturajul președintelui și că este de părere că prin efortul comun al tuturor instuțiilor statului se poate pune la punct o strategie de protejare a pădurilor.

      ”N-am afirmat niciodată și am fost foarte clar, că m-a întrebat Cătălin Striblea, «vorbiți de oameni din jurul președintelui?». Nu, dimpotrivă. Și chiar cred că printr-un efort comun – președinte, Guvern, Parlament, servicii de informații, jandarmerie, poliție – putem să luăm măsuri concrete ca să fie o strategie de protejare a pădurilor. Iar acuzațiile mele la adresa unei doamne deputat, fost ministru, și a unor domni deputați, în continuare le consider legitime și chiar așa s-a întâmplat”, a mai spus Victor Ponta.”

    • Daca tot dai citate din emanatiile scremute de panglicari intelectolomaci,ceva din zicerile filozofice ale basoiului de Ciresica nu ai ?

    • asta ştim cu toţiiiiiiii, nu trebuia să mai confirmi şi tu prin acest comentariu ….
      EŞTI VARZĂ @Carmen ❗ ❗ ….. ştiam de “varză de bruxelles“, dar nu am auzit de “varză Carmen” … dar vorba aia, omul cât trăieşte, învaţă ❗ ❗

      • In zonele in care scrii cu puncte, puncte, ai pauze in creier sau esti amnezic (lovit cu scandura, retarded) si ai uitat ce vroiai sa scrii?!

        P.S.: Fa o incercare, scrie numai cu puncte, puncte, ca ne prindem noi oricum ce ai vrut sa zici!! Distrusule hapciuparlitic ce esti!

    • Stimata doamna Carmen, daca masura adevarului dumneavoastra este Gabriel Liiceanu acest lucru spune atat de multe si in acelasi timp atat de putine despre dumneavoastra.

    • asa v-a invatat la partid nuol pedele? cand trebuie sa explici de ce te opui interzicerii taierii padurilor ( cota de maxim 30%) tu te iei de masa? ce legatura are asa zisa perioada nastase de anul 2015? in nuvela ascrisa de tine de ce nu mentionezi si perioada de timp pentru care a fost incheiat initial contractul? de ce nu mentionezi ca dupa expirare la carma sefiei padurilor era ministru una varga de la liberali, tocmai individa care nu stia sa explice in direct la tv ce era in acel contract pe care, asa ca si o sustinatoare basisto-liberala ca tine, il dadea ca exemplu al implicarii pesedeilor? adica nu stiu dar de vina sunt pesedeii?termina cu sloganurile astea demne de basistii astia noi deveniti liberali( lasa ca si asa numitii liberalii sunt doar niste scursuri amarate) si daca vrei sa critici vino cu exemple clatre nu cu tampenii. de exemplu nu ai vrea tu sa citesti varioanta liberala din 2013 a codului silvic si varioanta pesedista din 2014? apoi ai dreptul sa scrii in deplina cunostinta si nu sa aberezi partinic pe blog.

      • Dar ministresa aia de la paduri avea cumva si un premier la momentul respectiv sau era de capul ei? Nu am auzit pana acum ca un minister sa fie in afara guvernului. Asta da noutate. Dar si asa, premierul ala nu avea cumva si un corp de control pe care il putea trimite sa verifice ministerul ala din afara guvernului? Si hai sa discutam putin si despre acea prevedere a noului si faimosului Cod Silvic referitoare la amenajamentul silvic, un alt motiv al respingerii Codului Silvic, care este obligatoriu doar pentru suprafete de peste 10 ha. Sub 10 ha liber la taiat ca fara amenajament silvic sunt nu mai intra in fondul forestier si nu sunt supuse prevederilor codului silvic cand e vorba de masacrari. Oprim taierile ilegale care puteau fi oprite si pana acum daca cineva voia sa aplice legile existente dar dam verde la masacrarea legala a padurilor cu parcel de 10ha. Nu toata odata, parcela cu parcela. S-a lansat acest subiect doar pentru a acoperi aceasta prevedere a noului si minunatului Cod Silvic, o exceptie care lasa portite deschise baietilor destepti.

  4. Toate aceste actiuni ale DNA, cu retineri, arestari, anchete sau descinderi sunt menite sa distraga atentia de la multele probleme cu care se confrunta Romania astazi. Altii plimba convoaie militare, iar singurele actiuni benefice pentru cetateni sunt de exemplu; “noaptea muzeelor”, expozitiile si manifestarile organizate, ca tot veni vorba de convoaie militare, cele prilejuite de trecerea acestora prin resedintele de judet.
    Asa ca aceste lucruri, ca niciun politician nu este maicuta de la manastire, o stim cu totii si normal ar fi ca noi sa putem hotara la viitoarele alegeri ca asemenea oameni sa nu mai acceada la inalte demnitati.

  5. Spuneţi-mi ce-i dreptatea? – Cei tari se îngrădiră
    Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi;
    Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră
    Contra celor ce dânşii la lucru-i osândiră
    Şi le subjugă munca vieţii lor întregi
    Unii plini de plăcere petrec a lor viaţă,
    Trec zilele voioase şi orele surâd.
    În cupe vin de ambră – iarna grădini, verdeaţă,
    Vara petreceri, Alpii cu frunţile de gheaţă –
    Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid.
    Virtutea pentru dânşii ea nu există. Însă
    V-o predică, căci trebui să fie braţe tari,
    A statelor greoaie care trebuie-mpinse
    Şi trebuiesc luptate războaiele aprinse,
    Căci voi murind în sânge, ei pot să fie mari.
    ….
    Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea
    Şi v-a făcut să credeţi că veţi fi răsplătiţi…
    Nu! moartea cu viaţa a stins toată plăcerea –
    Cel ce în astă lume a dus numai durerea
    Nimic n-are dincolo, căci morţi sunt cei muriţi.
    ……
    Minciuni şi fraze-i totul ce statele susţine,
    Nu-i ordinea firească ce ei a fi susţin;
    Averea să le aperi, mărirea ş-a lor bine,
    Ei braţul tău înarmă ca să loveşti în tine,
    Şi pe voi contra voastră la luptă ei vă mân’.

    • tot fără muncă, securistule??? … tot pe aici îţi faci veacul???? … normal eşti plătit din bani publici …
      Mai este o vorbă: minciuna are picioare scurte; mai devreme sau mai târziu, adevărul iese la suprafaţă ….
      se va vedea şi adevărata faţă a lui JOShannis …… Eu sunt convins, că vom învinge, pentru aflarea adevărului măcar, nu mai vorbesc de prejudicii …
      DNA, SRI, DIICOT în ultimii 10 ani au dormit …. demisiile în bloc ale capetelor de instituţii, dar mai ales a lui iohannis pentru că-i ţine în continuare în funcţii şi culmea NOI îi plătim în continuare, fără voia noastră … la ce a creat băsescu, noi ne facem părtaşii plătindu-i în continuare din bani publici …
      P.S.
      deci băsistule, săptămâna viitoare, nu ai neuronul pe inventar … ai să fi în stare vegetativă? …

      • @Vio (fostul @Geo, fostul @Gemil, de fapt un prost care isi face veacul pe acest blog): De ce scrii numai cu puncte, puncte?! Acolo ai pauze in creier, ti se rupe filmul si nu iti mai aduci aminte ce vroiai sa scrii, sau de ce bagi numai cu puncte, puncte?! Hai pa, bai puncte, puncte …

  6. Mai exista cineva din politica romaneasca care sa nu fi incalcat legea ? Nu cred , pt. ca legile in Romania sunt facute pt. a fi eludate si nu repectate !

  7. D.le Radu Tudor,
    “cu toată dragostea”,
    acea filmare faimoasă cu băsescii fraţi, în care unul povestea ce poată să facă celălalt …
    filmarea care a predat-o avocatul Pavel Abraham, procurorilor DNA …
    http://www.antena3.ro/romania/bercea-mondial-noi-inregistrari-bomba-in-dosarul-de-spaga-al-fratelui-presedintelui-basescu-290888.html
    A trecut o lună de atunci, procurorii DNA nu au luat nici o decizie în privinţa “puşcăriabilului băsescu traian”
    nu există transparenţă în acest proces ❓ … sau caprele lui Greblă, au mâncat şi filmarea ❓ …
    ştiu că caprele, mănâncă tot ce prind … or fi mâncat şi dosarele de corupţie neanchetate, din acest motiv kovesi-coldea într-un fel s-au scos cu caprele …
    Scuza DNA-ului va fi:
    cât timp am anchetat caprele lui Greblă, au mâncat celelalte dosare de corupţie pe care le aveau procuroriiii prin maşini … şi ei procurorii, au rămas doar cu rochiţelele pictate în tablourile lui Vâlcov, care aşteaptă să fie expuse pe carul alegoric al lui Mazăre la malul mării, cu autorizaţia dată de coldea ….
    Cât mai poate JOShannis să acopere corupţia ❓ demisiile de urgenţă: coldea, kovesi, stanciu şi la urmă demisia de onoare a lui iohannis, pentru că a continuat sistemul băsist în continuare …
    Rog un răspuns, dacă se poate,
    cu stimă

    • Auzi bai @Vio (fostul @Geo, fostul @gemil, de fapt un distrus mintal care isi face veacul pe acest blog): Tu de ce nu scrii ba numai cu puncte, puncte, ca de restul ne prindem noi ce vroiai sa scrii?! Ai pauze in creier, sau de ce bagi cu atatea puncte, puncte? Ai pauze in creier, nu iti mai aduci aminte ce vroiai sa scrii sau de ce bagi atatea puncte, puncte?! Scrie numai cu puncte, puncte, ba distrusule, ca e mai simplu asta! Adica, ce te mai opintesti sa scrii si restul de balarii, baga doar puncte, puncte, ca ne prindem noi ce ai vrut sa zici! Distrusule ce esti, bai puncte, puncte …

    • Bai puncte, puncte, de ce nu scrii numai cu puncte, puncte, totusi? Ca ne prindem noi ce ai vrut sa zici!

      P.S.: Bai puncte, puncte, tu de ce scrii cu atat de multe puncte, puncte? Ai pauze la creier dese in zonele in care bagi cu puncte, puncte, sau nu iti mai aduci aminte ce vroiai sa scrii in acele zone?! Ia si tu ceva de cap, de amnezie, poate o sa incepi si tu sa scrii cursiv pana la urma! Pa!

      • măi karnat stan, puncte, punctele ţi le las ţie, să-ţi alegi din toate înjurăturile existente, ceea ce îţi place, …. vezi, nu sunt băiat rău, băi …..
        Acum ai înţeles la ce-s bune puncte-puncte, într-un comentariu ❓

          • Vezi că, ăla care nechează, O ARE MARE. Până nu-i simţi gustul la … oiţă bârsană, gura nu-ţi mai tace, iarba nu-ţi mai place …
            Şi insişti în continuare …

          • @Vio: Bai vakkare, e bine ca totusi bagi in continuare cu foarte multe puncte, puncte. Ia-ti pastilele pentru prostie si du-te la culcare sau la muls vacile, dupa caz.

          • @Vio puncte, puncte … , tu ai creieru’ ingust de fapt, ba! Si de scris, scrii cu aia de o ai mare!

            P.S.: Sa te bat in cap numai cu aia mare zi lumina, ca poate asa inveti si tu sa scrii!

  8. In Romania se dau lupte crancene pentru putere si DNA ramane un ciomag politic a lui Basescu cat timp este condus de basisti precum Kovesi aleasade Ponta impreuna cu Bica pentru a-l imuniza pe chiorete
    DNA nu e justitia – mai ramane sa vina si cu probe . Eu nu inteleg de ce acesti baroni din toate partidele sunt saltati pentru nimicuri (precum Dragnea si Frunzaverde ) si nu au fost prinsi de SRI+DNA cat timp au faceau contracte cu statul de milioane de euro prin firme paravan

    • @Dani, Basinescu a iesit din rol. DNA si SRI sunt conduse de strategii de la Ambasada Americana de la Bucuresti care vor cu orice chip indepartarea lui Ponta s-a PSD de la guvernare si inlocuirea lor cu hotii din noul PNL, in majoritate pedelacii. Deoarece pe baza unei motiuni de cenzura noul PNL nu reuseste s-o fac atunci prin arestarile binomului SRI-DNA ce vor distruge PSD la varf se poate ajunge la rezultatul dorit de americani.

  9. daca se confirma acest lucru, multiplicati varianta asta in majoritatea judetelor,adaugati si furtul efectiv de la vot si aveti dovada rezultatului inexplicabil obtinut de johannis6k. toata lumea se intreba dupa turul 2 de unde a obtinut johannis 6k voturile, singura explicatie data fiind idiotenia cu votul din diaspora( adica cele ceva mai mult de 300 de mii si eventual bagat la gramada votul rudelor, prietenilor si de ce nu votul celor cateva sute de anarhisti de dreapta ce au ocupat kiselefful in seara respectiva). adica ce e mai periculos, sa faci presiuni pentru a obtine voturi sau sa indemni. conform constitutiei si legilor acestei tari, sa iasa oamenii la vot sa-si indeplineasca un drept constitutional? cam asta e diferenta intre noi basisto-liberali si pesedei oricat ii injura “oamenii de dreapta”(???!!!) pe astia nenorociti de stanga.

  10. Eu vad aici un amestec foarte periculos intre santaj ( cel cu fondurile pe care zic ca ar trebui sa-l si probeze ) si modul in care se face campanie electorala. Sa indemni oamenii sa iasa la vot si sa ceri primarilor din partid sa se implice in a-i indemna pe oameni sa iasa la vot mi se pare ceva normal. Nu vad nicio infractiune si, mai ales, nu vad folosul necuvenit. Una este sa vorbim de santaj si alta este sa strecuram alaturi de santaj, in mod ticalos, ideea ca indemnarea de a iesi la vot si faptul ca ceri liderilor din partid sa cheme la vot constituie o infractiune deoarece se face in scopul de obtinere de foloase necuvenite ??? Care foloase necuvenite ??? Vorbim de campania electorala aici. Mie nu-mi miroase a bine deloc !!! Nu-mi place Frunzaverde si in niciun caz nu simpatizez persoanele care au fost in PDL dar situatia asta este putreda rau. Daca ne gandim si la condamnarea lui Dragnea vedem in fata un pericol care nu este specific tarilor democratice. Mai este Romania o tara democrqatica ??

  11. Reminiscente din campaniile pdl-iste unde s-a perfectionat sarind apoi in barca pnl-ului,ala vechi neintregit de scursurile portocalii!Se mergea pe intimidare.presiuni si daca nu-mi dai nu iei,se stie asta! Pe de alta parte campaniile se fac cu lideri si daca ei nu-si pot face treaba atunci ce lider mai e,ei trebuind sa mobilizeze oamenii,vezi cazul Dragnea,situatie fortata si tipic mioritica,numai la noi se poate intampla asta!Cu fata lui de motan umflat,frunzaverde facea ce a tot facut de aia si suprematia lui in teritoriu,local el era seful.Atat timp cat se vor pastra astfel de oameni cu pretentii de lideri nu misca nimic in tara asta ramanand in coruptie neputand sa iesim din ea !Am vazut in acesti ani specimene bagate in fata ca fiind reprezentativi de tipul udrea,videanu,anastase,olteanu,boagiu,sulfina,talmaceni mai evoluati si cu nasul in suflet cu acelasi numitor comun hotiaE bine sa nu-i uitam chiar daca si-au vopsit gardul in galben sau ce alte culori si care acum tarcolesc prin ograda lui johannis!Dupa ce 10 ani i-au lustruit pantofii lui basica se gudura acum la wurstii neamtului!Sa zic ca mai desteleneste DNA-ul,care sper sa dea iama si-n pdl-isti ca stiu unde sa-i gaseasca si au dosare destule cu ei,buruienile din politica,asa-zisi de dreapta,ar fi ca bine fac si mai curata spectrul politic de hoti si corupti!

  12. N-am vazut stenograme de amenintare la Dragnea!!Le-a vazut cineva?
    Ca sa comparam lucrurile din dosarul lui Frunzaverde !!
    Ar putea fi o explicatie cum de a obtinut Iohannis +10% plecand lde la -10% !!! Santaj!!
    Dragnea a fost condamnat Fara santaj sau orice tip de presiune!
    Dovada ca n-au aparut stenograme!

    • Crezi că pentru poporul prost, pardon, anticomuniștii privați care vor dispariția clasei politice dar nu și a noului tătuc exact ca Băsescu, Iohannis, cu toate că și el face parte din ea, că doar nu a candidat independent, contează?!
      .
      N-ai văzut câți cretini ieșiseră în stradă din cauză că Șova încă nu are cătușe tocmai în perioada când se afla că DNA-ul lui Kovesi i-a închis lui Băsescu dosarul Flota pe 12 ianuarie, deci când nu mai avea așa-zisa super-imunitate pe care i-o inventase Morar în primul mandat? Pentru ăia tot ce conta era că Șova scăpase de cătușele arestului preventiv…
      .
      Cu alte cuvinte: așa popor, așa justiție.

      • Poate ca Sova este mai valoros decat flota si nu stim noi de ce.Oricum ca avocat i-a tras-o lejer lui gorghiu in procesul cu Electrica.Si inca ceva; si independentii odata ce candideaza fac parte din clasa politica.Ei sunt independenti fata de vreun partid nu si de politica,deoarece politica este si lupta pentru puterea pe care o vor si ei.

  13. Ați văzut ce a scris nazistul – mă rog, ce au scris alții pentru el; el e doar cu autografele și banii din vânzări (prima carte, 130.000 de volume, 350.000 EURO) – despre Ponta în a DOUA carte?
    .
    Iohannis, afirmaţii dure despre Ponta în cea de-a doua sa carte” – http://www.stiripesurse.ro/iohannis-afirmatii-dure-despre-ponta-in-cea-de-a-doua-sa-carte_955840.html
    .
    “Despre Victor PONTA
    .
    ”Victor Ponta, un om tanar, care a incercat sa si construiasca o imagine de reformator si sa le dea multora speranta unei schimbari. Si ma intrebam cum de un astfel de om a ajuns sa fie asimilat atat de repede de sistem, cum de a reusit sa dezamageasca atata lume.”
    .
    (1) ”In cazul in care Victor Ponta ar fi castigat alegerile, convingerea mea este ca lupta anticoruptie ar fi incetinit. Nu am nicio indoiala ca legea amnistierii ar fi fost promulgata si camulti condamnati notorii ar fi revenit in libertate. Asa cum au respins-o dupa ce am castigat eu alegerile, asa ar fi promulgat-o daca pierdeam, in ciuda valului de critici.
    .
    (2) ”Campania lui Victor Ponta a debutat zgomotos, cu mii de sustinatori adusi pe Arena Nationala si cu o avalansa de baloane rosii. Cu baloanele au ramas.
    .
    (3) ”Per ansamblu, toti acesti pasi riscanti pe care premierul i-a facut in timpul campaniei, din postura de candidat, s-ar putea sa-i pericliteze situatia si probabil ca va deconta, la urmatoarele alegeri, faptul ca nu s-a retras in timp util. Cred ca, daca ar fi facut un pas inapoi, i-ar fi trimis electoratului un semnal pozitiv.
    .
    Despre PSD
    .
    (4) ”PSD-ul a ajuns sa adopte acest tipar pur si simplu din crasa inadecvare ce ii este specifica. Acest partid s-a dovedit a fi total inadecvat, iar concluzia electoratului este cat se poate de clara in aceasta privinta. PSD-ul nici macar nu a incercat sa se reformeze, sa se modernizeze si sa vina in intampinarea propriilor votanti. Membrii sai au considerat ca sunt suficient de buni asa cum s au format inca din epoca Ion Iliescu. Dar nu au fost buni. Si nu sunt nici acum, dupa cum se vede foarte clar din reactia alegatorilor. Pentru a si mentine un electorat substantial, PSD-ul nu are o alta varianta, in opinia mea, in afara unei reforme interne. Acest partid nu numai ca se poate reforma, ci va fi obligat sa o faca, altfel va pierde in continuare. Si cred ca multi dintre membri sai au inteles acest lucru. PSD-ul are inca un numar stabil de votanti si probabil ca si acest lucru a facut sa nu apara in interiorul partidului dorinta de reformare si modernizare, de o noua abordare. Membrii acestui partid s-au bazat, pur si simplu, pe faptul ca electoratul lor este deja format si destul de stabil, atingand inca proportii destul de mari, peste 30%, la toate alegerile. Cu toate acestea, PSD-ul nu a mai castigat de 10 ani alegerile prezidentiale. A pierdut aceste alegeri, din 2004 pana acum, fara intrerupere. Probabil ca la alegerile prezidentiale se vede mai clar diferenta dintre acest partid si altele, asa ca, pana cand PSD-ul nu se reformeaza profund, nu-i dau sanse de victorie la prezidentiale.””
    .
    [1] Zise porcul ipocrit care a căpătat, asemenea lui Băsescu, IMUNITATE LA ORICE. A fost anchetat pentru toate porcăriile făcute în Sibiu pentru FDGR și n-am aflat eu?!
    .
    [2] Vai, ce glumițe face ăla a cărui campanie electorală a fost organizată și finanțată – cu bani negri – de același PDL care, cu aceleași năravuri, l-a făcut președinte pe Băsescu de 2 ori…
    .
    [3] Ponta “probabil ca va deconta, la urmatoarele alegeri, faptul ca nu s-a retras in timp util”?! Poftim?! Retardatul regretă că nu candidat împotriva propriei umbre așa cum făcea Boc pentru șefia PDL?
    .
    [4] Bine că “Noul PNL” adică Noul PDL, partidul fascist al hoților, retrocedatorilor de la ANRP, tăietorilor de salarii și pensii și închizători de spitale, s-a “reformat” cu Videanu, Blejnar, Duță, Anastase, Boc, Unguent, Berceanu, Blaga, Flutur, Falcă, Frunzăverde, Oltean, Botiș, Ialomițeanu, Igaș, Trăilă, Turcan, Berca – vicepreședintele PMP (primit vineri în partid; cum era cu “noi, Peee Neee Leee Nooou, nu suntem cu Băsescu și nu primim traseiști”?), etc ‘tu-ți viii tăi de drac nazist!
    .
    SICTIR!

  14. La știrea “Băsescu, mare analist internațional” (dacă prostia ar durea, milioane ar răcni) – http://www.stiripesurse.ro/basescu-da-lovitura-vip-interna-ional_955985.html Băsescu e pupat în fund de postaci cum nici Ceaușescu nu a fost vreodată.
    .
    Lăsând la o parte poporul cretin care îi cântă ode chiar și acum – mare păcat că nu i-au “prins” închiderile de spitale astfel încât să “guste” din propriul “medicament”, am remarcat, la un comentariu, o poză “DEMENȚIALĂ” – cred că recentă – a lui Băsescu în care hăhăie la cameră pe geamul Mercedes-ului de lux plătit de proștii pe care i-a jefuit și trimis, efectiv, la “ieșiri din sistem pe cale naturală” (cum zicea Boc în 2011 într-o ședință de guvern): http://a.disquscdn.com/uploads/mediaembed/images/2056/913/original.jpg =)))))))))))))))
    .
    Credeți-mă, poza de mai sus spune TOTUL despre individ, dar și despre poporul (de oameni adevărați și anticomuniști privați, desigur, Băsescu fiind, la Anvers, reprezentantul statului democrat român, nu?) care l-au vrut președinte ZECE ANI…

  15. Asta ca asta, da’ nu s-a răspuns la o întrebare ESENȚIALĂ: din toți banii furați de PDL, cam CÂȚI AU FOST FOLOSIȚI ÎN CAMPANIA LUI IOHANNIS ca să devină președinte????????????????

Leave a Reply