Saturday, November 8, 2025
11.1 C
Bucharest

DNA : in mandatul lui Basescu, nepotul sau a cerut 1 milion de euro spaga

Iata comunicatul DNA privind faptele savarsite de nepotul lui Traian Basescu in timpul mandatului de presedinte al Romaniei exercitat de unchiul sau :

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune, pentru o perioadă de 60 de zile de la data de 17 iunie 2015, faţă de BĂSESCU DRAGOŞ, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă.
În aceeași cauză se efectuează acte de urmărire penală față de NISTOR CIPRIAN (condamnat definitiv în alt dosar al DNA), în sarcina căruia s-a reţinut complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă.
În ordonanţa de dispunere a controlului judiciar pe cauțiune se arată că, în cauză, există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
Inculpatul Băsescu Dragoş, la data de 13 martie 2014, împreună cu suspectul Nistor Ciprian, i-a pretins unei persoane (denunțător în cauză) suma de 500.000 euro pentru o soluție de nearestare la o contestație formulată de către D.I.I.C.O.T. în dosarul ce îl privea respectiva persoană și încă 500.000 euro pentru o soluție favorabilă în dosarul respectiv, cât și pentru ridicarea sechestrului aplicat asupra bunurilor denunțătorului.
Denunțătorul le-a spus celor doi că nu are posibilitatea să achite o sumă atât de mare și că nici nu dorește să se facă vreo intervenție de acest gen.

Ca urmare, DRAGOȘ BĂSESCU i-a spus denunțătorului că are o soluție, respectiv încheierea unui contract fictiv de consultanță prin care urma să achite suma pretinsă de 1.000.000 euro printr-o eșalonare în funcție de evoluția din dosar pe o perioadă de până la 2 ani.
Contractul trebuia să fie încheiat cu o societate de consultanță internațională, pentru a nu trezi suspiciuni.

În conținutul măsurii dispuse de procurori se prevede că inculpatul BĂSESCU DRAGOŞ va depune, în termen de 5 zile de la data emiterii ordonanţei, respectiv de la data de 17 iunie 2015, o cauţiune în valoare de 10.000 lei, ce va fi consemnată pe numele inculpatului la dispoziţia DNA, la o unitate bancară, urmând a depune recipisa la dosar.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Băsescu Dragoş trebuie să respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei şi la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei sau instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei;
c) să se prezinte la Secţia 11 Poliţie, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu depăşească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent;
e) să comunice periodic, conform programului de supraveghere, informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă;
f) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.
Inculpatului i se atrage atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar pe cauţiune se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpatului Băsescu Dragoş și suspectului Nistor Ciprian li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309, respectiv 307 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Hot this week

General german : Rusia are capacitatea de a lansa un atac asupra NATO

Rusia are capacitatea de a lansa un atac limitat...

Până și bulgarii ne bat obrazul

Guvernul bulgar vrea să construiască trei noi poduri peste...

Revoltă bi-partizană în Congresul SUA : nu retrageți trupele din România !

Republicanii şi democraţii din Congresul SUA au făcut o rară alianţă...
00:11:05

Amiralul Vandier, SACT NATO : “România să-și intărească apărarea și reziliența. Articolul 3 e la fel de important ca Articolul 5”

Amiralul Pierre Vandier, Comandatul Suprem Aliat pentru Transformare (SACT)...

Topics

General german : Rusia are capacitatea de a lansa un atac asupra NATO

Rusia are capacitatea de a lansa un atac limitat...

Până și bulgarii ne bat obrazul

Guvernul bulgar vrea să construiască trei noi poduri peste...

Revoltă bi-partizană în Congresul SUA : nu retrageți trupele din România !

Republicanii şi democraţii din Congresul SUA au făcut o rară alianţă...

Fumatul, factor de risc important pentru boala arterială periferică

Fumatul, factor de risc important pentru boala arterială periferică   Durerea...

România va extrage din Neptun Deep 70.000 barili pe zi

La platou, producție de gaze naturale din Neptun Deep,...

DNA dă lovitura : reţea cu rezervişti din servicii, fapte penale pentru Georgescu

Percheziții la rezerviști din Servicii și la șeful PNL...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img