Tuesday, May 13, 2025
13.6 C
Bucharest

Dr Simin Florescu : “Nu înseamnă că revenim la vechile obiceiuri”

Simin Florescu, directorul medical al Spitalului Victor Babeș, care luptă în linia întâi pentru a salva viața pacienților cu coronavirus, atrage atenția că pericolul de infectare nu a trecut și, chiar dacă măsurile de restricție se relaxează, trebuie să fim foarte responsabili în continuare și să evităm interacțiunea directă cu alte persoane.

“Noi, medicii, vedem multe lucruri și nu putem vorbi de o relaxare la modul “gata, a trecut”. Sub nicio formă. Putem vorbi de o relaxare la modul “bun, acum știm ce avem de făcut ca să nu ne îmbolnăvim sau ca să ne îmbolnăvim cât mai puțin cu putință”. Acum va trebui să avem grijă să păstrăm distanța, să păstrăm regulile de igienă ca să ne îmbolnăvim cât mai puțin.

Sper că lumea a înțeles că această relaxare nu înseamnă că revenim la vechile obiceiuri. Nu mai putem sta toți împreună, de a mânca împreună, de a râde împreună. Aceste lucruri trebuie să fie mai distanțate. Eu știu că suntem un popor latin, dar ar trebui să ne impunem niște obiceiuri mai anglo-saxone ca să micșorăm riscul de a ne îmbolnăvi”, a explicat medicul la emisiunea “Punctul de Întâlnire” de la Antena 3.

Simin Florescu spune că aerul condiționat reprezintă un risc mult mai mic decât contactul direct cu alte persoane.

“Există foarte mulți germeni care se pot transmite respirator, nu e vorba numai de virus. Cred că există tot felul de mijloace tehnice de prevenire a acestor infectări. Există tot felul de filtre, tot felul de soluții de dezinfecție, nu cred că asta ar fi o problemă. E mult mai puțin periculos decât contactul direct și apropiat dintre noi. Cel mai ușor se transmite virusul prin tuse, strănut și vorbit. Și contaminarea suprafețelor”.

https://www.antena3.ro/coronavirus/dr-simin-florescu-despre-relaxarea-masurilor-nu-inseamna-ca-revenim-la-vechile-obiceiuri-trebuie-sa-570457.html

 

Hot this week

Sondaj : Nicușor vs Simion

Candidatul AUR, George Simion, şi candidatul independent Nicuşor Dan...

Bolojan : Sprijinim Ucraina pentru că nu avem interesul sub nicio formă ca Armata rusă să avanseze înspre România

Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat că...

Simion : românii nu sunt demni să circule fără viză în SUA

Declarația prin care George Simion a lăudat Administrația Trump...

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Topics

Sondaj : Nicușor vs Simion

Candidatul AUR, George Simion, şi candidatul independent Nicuşor Dan...

Simion : românii nu sunt demni să circule fără viză în SUA

Declarația prin care George Simion a lăudat Administrația Trump...

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Analiza la zi privind invazia Rusiei în Ucraina şi impactul asupra securităţii României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai, ora 22:32) - Emisiunea:...

Concorde, monument istoric

Rachida Dati, ministra franceză a Culturii, a anunţat că...

O navă spațială din epoca sovietică se va prăbuşi pe Pământ

O navă spațială din epoca sovietică, care nu a...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img