Thursday, April 16, 2026
13.9 C
Bucharest

A fost votata starea de alerta in Romania

Legea care stabilește restricțiile pentru starea de alertă a fost votată de parlamentari, miercuri seara, cu 258 de voturi „pentru”.

Procedural, este nevoie ca președintele Klaus Iohannis să promulge actul normativ, iar mai apoi legea ar urma să fie publicată în Monitorul Oficial.

Chiar dacă a trecut de Parlament, s-ar putea ca în weekend să nu existe restricţii.

Deputaţii au respins propunerea PNL ca starea de alertă să intre în vigoare imediat după publicarea în Monitorul Oficial, astfel că aceasta ar putea fi instituită cel mai devreme luni, după două zile în care parlamentarii vor putea ataca la CCR proiectul, şi încă trei zile după publicarea în Monitorul Oficial, potrivit Mediafax.

Hot this week

Blocada strâmtorii Ormuz, un pariu periculos, risc de autogol gigantic

Presa internațională analizează efectele blocadei instituite de SUA, luni...

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de zilele trecute...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

Topics

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img