Thursday, October 8, 2026
20.1 C
Bucharest

“Dragnea nu a inteles !”

Paul Stănescu a vorbit despre plecarea forţată a lui Liviu Dragnea din fruntea PSD şi cauza care a adus eşecul partidului la alegerile europarlamentare.

“Nu am fost de acord cu multe lucruri, nici înainte, nici în campania electorală. Demonizarea liderului cred că ne-a adus acest rezultat pentru că gradul de ură care a fost indus, dar şi atras de el, este cauza principală pentru care PSD a avut un eşec la aceste alegeri europarlamentare. Eu am discutat, înainte, cu colegii mei şi spuneau “domnule, faceţi ce faceţi să nu mai fie Liviu Dragnea” şi mulţi s-au ferit să spună acest lucru. Eu am avut curajul, de fiecare dată, să spun lucrurilor pe nume şi, cât voi mai fi pe acest pământ, voi spune exact ce cred şi ce simt. Aşa mi se pare normal, să ai verticalitate şi să spui lucrurile pe care le crezi cu adevărat.

Din păcate Liviu Dragnea nu a înţeles lucrul acesta. Au fost şi colegi care nu au fost corecţi, în primul rând, cu el. L-au încurajat în anumite lucruri şi eu am fost foarte supărat şi pe ei. Acum mi-a trecut, asta e viaţa, nu am ce să fac. Suntem cu toţii, mergem împreună, vrem să câştigăm alegerile în continuare, să fim la guvernare în continuare”, a spus Paul Stănescu, în emisiunea “Punctul de Întâlnire”, de la Antena 3.

https://www.stiripesurse.ro/paul-stanescu-a-ters-pe-jos-cu-liviu-dragnea-el-a-fost-cirea-a-de-pe-tort-i-am-spus-i-nu-a-in-eles_1356633.html

Hot this week

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va fi eliminat din fruntea AUR?

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va...

Franța își întărește capacitatea nucleară militară

Președintele francez, Emmanuel Macron, a asistat marți dimineața la...

Ce s-a aflat despre arestarea fostului șef al serviciului secret german BND

Fostul şef al serviciului german de informaţii externe (BND),...

Vreți toate documentele de identitate pe telefonul mobil?

Portofelul digital este tot mai aproape de lansarea în...

Topics

Ce se știe despre izbucnirea ciumei în Rusia

O moarte suspectă la un laborator pentru studierea ciumei...

Coridorul Vertical de Gaze: diversificare energetică sau o nouă zonă gri de influență?

Coridorul Vertical de Gaze: diversificare energetică sau o nouă...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img