Sunday, January 25, 2026
-0.3 C
Bucharest

Dragnea reactioneaza dur : “Numai cei care iau câteva case de la stat prin fals pot sta acolo”

Liderul social-democraților, Liviu Dragnea, a declarat vineri că președintele Klaus Iohannis “știe bine și e la curent demult” cu al treilea dosar pe care îl are la DNA.

“El îl vede și îl știe bine, e la curent demult cu asta. Nu a spus nimic nou, probabil că numai cei care iau câteva case de la stat prin fals pot sta acolo”, a declarat Liviu Dragnea, la finalul ședinței Comitetului Executiv Național al PSD, care a avut loc la Băile Herculane, scrie Agerpres.

Afirmația acestuia vine în contextul în care vineri, întrebat dacă șeful Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, ar trebui să demisioneze din funcție în contextul noului său dosar de la DNA, Iohannis a spus că persoane cercetate penal nu ar trebui să fie în conducerea statului.

“Eu m-am exprimat de foarte multă vreme. Din capul locului, persoane care au fost condamnate penal sau care sunt cercetate penal nu trebuie să fie în conducerea statului”, a afirmat șeful statului, înainte de participarea la Summitul social privind promovarea locurilor de muncă de la Goteborg.

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, este urmărit penal de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pentru constituire de grup infracțional, abuz în serviciu și infracțiuni referitoare la fraudare de fonduri, fapte săvârșite în dosarul ”Tel Drum” în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman.

Hot this week

Averea fabuloasă făcută de Rusia pe seama exploziei prețului la aur

Rezervele Rusiei de aur și valută, parțial înghețate de...

SUA şi Danemarca vor renegocia Acordul Apărării din 1951

SUA şi Danemarca vor renegocia Acordul Apărării din 1951 Statele...

Cel mai bun cal de curse din lume

Pur-sângele francez Calandagan, în vârstă de cinci ani, a...

O ţară NATO reintroduce serviciul militar obligatoriu

După o pauză de aproape două decenii, tinerii din...

Două intervenții cardiace majore, la 72 de ani: cum i-a fost salvată viața

Două intervenții cardiace majore, la 72 de ani: cum...

Topics

We, the ones on the front line

We, the ones on the front line US President Donald...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img