Friday, November 21, 2025
12.8 C
Bucharest

Dragnea şi Tăriceanu anunţă marea bombă

Liderii coaliţiei PSD-ALDE, Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu, au convenit să solicite Parlamentului înfiinţarea unei comisii de anchetă parlamentară pentru a clarifica aspectele ce ţin de organizarea alegerilor din 2009, dar şi de rezultatul scrutinului prezidenţial, informează un comunicat transmis miercuri de cele două formaţiuni aflate la guvernare.

“Este necesară această anchetă în cadrul Parlamentului României, având în vedere că sunt puse în discuţie principii ale statului democratic şi ale statului de drept, dar şi încălcarea principiului separării puterilor în stat prin posibila intervenţie nelegitimă a unor instituţii în deturnarea procesului electoral. Totodată, se oferă cadrul necesar pentru a se clarifica dacă persoanele prezente la reuniunile la care face referire presa au acţionat în interes personal sau în numele instituţiilor pe care le reprezentau. O astfel de comisie parlamentară este necesară ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public şi care pun sub semnul întrebării respectarea principiului alegerilor libere şi corecte ca premisă esenţială a funcţionării democraţiei în România”, se arată în comunicatul semnat de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi de liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Potrivit sursei citate, dezvăluirile apărute în presă referitor la evenimente din turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din 2009 pun în discuţie “încercarea de influenţare a procesului electoral”.

“Rezultatul alegerilor prezidenţiale din 2009 a generat controverse în ultimii opt ani la nivelul societăţii româneşti, existând suspiciuni privind fraudarea lor încă din zilele ce au urmat procesului electoral. Dezvăluirile presei oferă o nouă perspectivă asupra deznodământului alegerilor prezidenţiale din 2009, introducând în discuţie încercarea de influenţare a procesului electoral”, menţionează comunicatul PSD-ALDE.

 

Hot this week

Ce le-a spus Secretarul General al NATO şefilor serviciilor secrete din Alianţă

Secretarul General al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit miercuri,...

Europa Liberă pune sub semnul întrebării lista SAFE pentru înarmarea României

România poate beneficia de un împrumut de 17 miliarde...

Un Klimt de 236 milioane de dolari

Un portret pictat de austriacul Gustav Klimt, vândut la...

Descoperiri uluitoare despre apariţia vieţii pe Pământ

Utilizarea unor tehnici chimice avansate și a inteligenței artificiale...

România, prima din UE. La inflaţie

Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a scăzut...

Topics

Ce le-a spus Secretarul General al NATO şefilor serviciilor secrete din Alianţă

Secretarul General al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit miercuri,...

Europa Liberă pune sub semnul întrebării lista SAFE pentru înarmarea României

România poate beneficia de un împrumut de 17 miliarde...

Un Klimt de 236 milioane de dolari

Un portret pictat de austriacul Gustav Klimt, vândut la...

Descoperiri uluitoare despre apariţia vieţii pe Pământ

Utilizarea unor tehnici chimice avansate și a inteligenței artificiale...

România, prima din UE. La inflaţie

Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a scăzut...

Afecțiunea tăcută, dar cu riscuri mari

Afecțiunea tăcută, dar cu riscuri mari La 70 de ani,...

Grindeanu : dacă Bolojan taie salariile, PSD iese de la guvernare

PSD nu susține tăierea și reducerea salariilor în sectorul...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img