Preşedintele interimar al Consiliului Naţional al PSD, Ionuţ Vulpescu, a elaborat un raport în care identifică 40 de motive pentru care partidul a pierdut alegerile din 2019 cu rezultate dezastruoase.
Raportul prezentat de Ionuţ Vulpescu şi transmis colegilor săi de partid face o analiză a motivelor pentru care PSD a pierdut 1,2 milioane de voturi în mai puţin de 3 ani. Vulpescu susţine că PSD „trece prin cea mai grea perioadă a sa, de la înfiinţare“, fiind „izolat de familia europeană social-democrată, criticat pentru discursul antieuropean şi incapabil să se conecteze cu categorii tradiţionale de electorat pentru stânga“.
Concluziile raportului Consiliului Naţional al PSD
În documentul de 50 de pagini, postat pe blogul personal, Vulpescu vorbeşte despre felul cum PSD a fost izolat în epoca lui Liviu Dragnea, care a fost preocupat de promovarea sa „ca unic reper al formaţiunii“, încurajând obedienţa, nepotismul, iar politica de cadre în partid sau în zona guvernamentală făcându-se pe criteriul loialităţii faţă de lider. „Am trăit de pe o zi pe alta, am amânat decizii importante, am ignorat schimbările din societate şi, mai ales, impactul noilor tehnologii“, se precizează în raport.
Vulpescu susţine că partidul a renunţat în epoca Dragnea la promovarea pe baza competenţelor. „În perioada 2016-2019 PSD a renunţat în mare măsură la promovarea pe bază de competenţă iar partidul a ajuns să fie construit politic pe principii clientelare şi de nepotism. Anti-selecţia a devenit un principiu de funcţionare, cu efecte directe şi profunde asupra calităţii actului de guvernare, precum şi asupra imaginii publice a partidului. S-a ajuns, astfel, la golirea de sens a funcţiei de ministru şi la cea mai slabă garnitură de secretari de stat din istoria PSD“. Liviu Dragnea, principalul vinovat Raportul critică lupta PSD cu Justiţia, dar şi discursul anti-european promovat de Liviu Dragnea. „Putem spune, fără nicio rezervă, că, după mai mult de doi ani de luptă cu justiţia, PSD s-a bătut singur şi s-a şi pus, tot singur, la colţ. Decizia discreţionară a lui Liviu Dragnea (nr. legată de OUG 13), dusă la îndeplinire cu obedienţă, nu a trecut prin niciun filtru. A fost o măsură care a pus atât Guvernul, cât şi partidul, în imposibilitate de dialog sau apărare”, se arată în raport, scrie adevarul.ro.
Şi modificarea legilor Justiţiei este criticată de Ionuţ Vulpescu: „A fost o transpunere la nivel parlamentar a modului de lucru al lui Liviu Dragnea din partid: o singură voce trebuie să se audă, cea a Şefului! Rezultatul a fost devastator, PSD fiind comparat cu partidele iliberale antieuropene.” Fostul preşedinte al PSD este văzut şi principalul vinovat pentru care între PSD şi comunism este pus semnul „egal“. „O altă problemă cu care PSD se confruntă este asocierea tot mai puternică a partidului cu regimul comunist. La 30 de ani de la Revoluţie, mulţi tineri pun semnul „egal“ între Partidul Social Democrat şi comunism. Această problemă izvorăşte din deficitul de democraţie din interiorul partidului (…). Cât timp dezbaterea a fost inexistentă iar cei cu opinii contrare au fost excluşi sau reduşi la tăcere, cât timp partidul a avut candidat unic pentru funcţia de preşedinte iar preşedinţi de organizaţii au fost impuşi şi nu aleşi, cât timp au fost organizate congrese pentru alegerea tuturor funcţiilor cu excepţia celei de preşedinte al partidului, în timp ce foştii lideri ai partidului au fost trataţi ca o posibilă ameninţare şi eliminaţi, PSD a oferit suficiente argumente celor care fac această asociere.” De asemenea, în raportul Consiliului Naţional al PSD se vorbeşte despre politica PSD în raport cu partenerii externi. „Dincolo de controversata mutare a ambasadei României din Israel, de la Tel Aviv la Ierusalim, nu trebuie uitat nici discursul ambiguu, aparent anti-occidental şi anti-companii străine, din motive electorale, care a dus la neînţelegeri în relaţiile cu partenerii externi, atât instituţionali, cât şi politici”, scrie Vulpescu.
Propuneri pentru reformarea PSD Raportul Consiliului Naţional cuprinde mai multe propuneri prin care ar putea fi recuperat electoratul social democrat: Reforma structurii ideologice a partidului pe criterii de competenţă şi expertiză profesională; Reluarea procesului de democratizare a partidului- Cei excluşi pe nedrept (spre exemplu, pentru delict de opinie) trebuie chemaţi înapoi, cu acordul filialelor unde au fost membri; Revitalizarea TSD, astfel încât partidul să devină atractiv pentru noua generaţie; Alegeri libere şi corecte pentru funcţiile de conducere din organizaţiile locale ale PSD.
PS : Dupa razboi, multi viteji se arata. Cu cateva exceptii notabile, cei mai multi din PSD au tacut cand Liviu Dragnea a transformat PSD intr-o entitate politica populista, antieuropeana, profund nefrecventabila. Acum, ies si il critica pe Dragnea, profitand de faptul ca acesta e in imposibilitatea de a le da replica. Oricum ar fi, PSD mai are mult pana cand va redeveni in partid european. Constarile din documentul de mai sus reprezinta dovada ca au inteles. Sa vedem cum si daca vor actiona…
[…] CITESTE ARTICOLUL COMPLET […]
1. “Populismul e foarte popular”, ca sa citez un clasic. Spre marele regret de la Berlin.
Dragnea nu a fost anti-european, ca daca era avea mai multa sustinere.
Ce i s-a intamplat lui Dragnea i se pregateste acum lui Salvini.
Filmul in reluare. Justitia e folosita pt eliminarea adversarului politic.
Liga a castigat alegerile europarlamentare in Italia cu peste 9 milioane de voturi — cele mai multe voturi date vreunui partid pe 26 mai.
Dimpotriva, Merkel e nefrecventabila si e anti-EUROPENI.
2. Posibil: Olimpiada nu va mai avea loc. Nici campionatul de fotbal. Nici alegerile dictate de la Berlin.