Sunday, November 1, 2026
10.8 C
Bucharest

“E rusinos ! M-a cam scos din sarite ! Nu pot să stau liniștit”

Mircea Diaconu, vicepreședinte al Comisiei pentru Educaţie și Cultură din Parlamentul European, va susţine luni, 26 februarie, ora 13:00, o conferinţă de presă la Primăria Municipiului Sighișoara, alături de reprezentanţi ai autorităţilor locale. Subiectul principal îl constituie urgentarea procedurilor pentru refacerea zidului cetăţii, după recenta prăbușire a unei porţiuni a acestuia.

„În general, vreau să deranjez cât mai puțin. Dar sunt momente în care nu pot să stau liniștit în timp ce se petrec lucruri urâte, de multe ori ireparabile și ceea ce am auzit că se întâmplă cu zidul de la Sighișoara, m-a cam scos din sărite.

Așa că, vă rog, vă invit, să ne enervăm împreună luni, 26 februarie, ora 13:00 în cadrul PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI SIGHIȘOARA, poate izbutim să mutăm munții… Munții de nepăsare, bineînțeles…”,  a menţionat europarlamentarul în apelul său către autorităţile naţionale, asociaţiile cu activitate în domeniul patrimoniului cultural și persoanele interesate de acest subiect.

„E rușinos ca, mai ales în 2018, AN EUROPEAN AL PATRIMONIULUI CULTURAL, să se prăbușească zidul acestei cetăți medievale, singura locuită din țara noastră, un punct de atracție pentru zeci de mii de turiști din toată lumea, iar România să nu acționeze corespunzător și prompt.

Vă aștept pe toți cei interesați pentru a identifica împreună o soluție de salvare a cetății Sighișoara,” a adăugat Mircea Diaconu.

 

https://www.antena3.ro/actualitate/locale/o-bucata-uriasa-din-zidul-cetatii-sighisoara-s-a-prabusit-453974.html

 

 

Hot this week

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este important ajutorul medical de urgență

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este...

Topics

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img