emil

Fostul presedinte Emil Constantinescu a adresat zilele trecute o scrisoare deschisa liderului liberal Crin Antonescu si liderului social-democrat, premierul Victor Ponta. Va invitam sa cititi scrisoarea in articol.
_____

Emil Constantinescu
Presedintele Romaniei 1996-2000

E.S. domnului Crin Antonescu, presedintele Senatului, Parlamentul Romaniei
E.S. domnului Victor Ponta, primul ministru al Guvernului Romaniei

24 februarie 2014

Stimate domnule presedinte al Senatului,
Stimate domnule prim ministru,

Am hotarat cu greu sa va scriu pentru ca in momentul in care au inceput manifestatiile populare din Piata Universitatii din ianuarie 2012 am decis sa nu mai comentez public evenimentele politice din Romania. Am intervenit doar prin scrisori deschise adresate presedintelui Comisiei Europene si presedintelui Parlamentului European atunci cand implicarea acestora in politica interna a Romaniei a creat o situatie dificila pentru functionarea corecta a democratiei in tara noastra.

Acum cand Romania se afla intr-o criza institutionala care, desi nejustificata, poate avea consecinte grave pe termen lung, ma adresez dumneavoastra in calitate de detinatori ale unora din cele mai importante pozitii in conducerea statului, presedinte al Senatului si prim ministru. Aceste inalte demnitati va obliga atunci cand apare o contradictie intre interesul statului si interesele partizane care decurg din pozitia dumneavoastra de sefi ai unor partide politice sa actionati ca oameni de stat si nu ca oameni politici.

Prelungirea actualei crize institutionale nu are nicio justificare ideologica, economica sau sociala. Nu are nici, cel putin, o justificare politica. Nasterea aliantei U.S.L. a raspuns unei crize politice creata prin miscari de strada spontane care au generat in cele mai multe tari, dupa caderea guvernelor contestate, haos si instabilitate. Este ceea ce nu s-a intamplat in Romania tocmai datorita existentei unei alternative politice credibile.

Poate pentru mine, care am participat personal la un alt tip de confruntari politice cu incarcatura ideologica si consecinte din perioada dictaturii comuniste, ar fi fost mai dificil sa initiez o asemenea alianta, dar va asigur ca oricand m-as fi retras pentru a permite altora sa construiasca un instrument politic care sa serveasca interesului national.

Acum lucrurile sunt mult mai clare. O majoritate larga a cetatenilor Romaniei a validat prin vot alianta U.S.L., programul de guvernare si programul politic pe termen lung al acesteia care viza si alegerile prezidentiale. Incalcarea vointei populare liber exprimate este, in aceste conditii, un act nedemocratic, indiferent de motivele invocate atat timp cat nu exista niciun semnal de schimbare a optiunilor cetatenilor, asa cum au fost ele exprimate in alegerile parlamentare si locale din 2012 si in cadrul referendumului din iulie 2012.

Invocarea dezacordului privind schimbarea unor persoane cu alte persoane si a unor posturi cu alte posturi in cadrul unei coalitii guvernamentale nu are niciun temei serios. Stim prea bine cu totii ca nu exista personaje providentiale sau solutii miraculoase care sa rezulte din acest joc de functii si persoane si este o insulta la adresa bunului simt ca cineva sa gandeasca si sa actioneze in acest sens.

Ceea ce se intampla acum este, in mod evident, doar o confruntare de orgolii de partid si de orgolii personale pagubitoare pentru toti. Experienta trista a ultimilor 25 de ani arata ca, in general, schimbarile pripite de acest gen nu fac decat sa dezvaluie penuria acuta de persoane competente si oneste, penurie pe care partidele politice nu au reusit sa o rezolve pana acum. Cred ca ati putea face un prim pas inainte dedicand mai mult timp dialogului cu tinerii care si-au construit cariere individuale performante in institutii si companii europene sau internationale pentru a-i determina sa contribuie la mai buna administrare a tarii noastre.

Sper sa acceptati ca este datoria dumneavoastra sa va concentrati asupra actelor guvernarii, ameliorarii legislatiei si problemelor economice si sociale si nu asupra unor dispute nesemnificative. In mod paradoxal, aceasta criza institutionala prelungita loveste Romania tocmai cand aceasta se bucura de crestere economica, stabilitate financiara, o mai buna folosire a fondurilor europene, conditii mai bune de dezvoltare a agriculturii si perspectiva de crestere a exporturilor si a investitiilor de capital strain. In loc sa se fructifice aceasta conjunctura favorabila, se mentine o criza creata in mod artificial, care blocheaza deja de prea mult timp actiunile curente ale unor institutii ale statului, contrariaza observatorii externi si exaspereaza populatia tarii.

Impingerea acestei crize spre ruperea aliantei U.S.L. va avea consecinte extrem de grave, implicand schimbari in cascada de persoane la toate nivelurile: ministri, secretari de stat, sefi de agentii guvernamentale si judetene, ceea ce, stim bine, va bloca administrarea treburilor statului si activitatea economica, cu consecinte in inrautatirea conditiilor de viata ale cetatenilor.

Nu stiu in ce masura consilierii dumneavoastra au facut un studiu de impact si au evaluat costurile unei astfel de miscari politice hazardate. Mai grave decat costurile economice, administrative si sociale mi se par daunele morale care pot afecta o societate aflata, cu deosebire in ultimii 14 ani, intr-o acuta criza morala. O nerespectare a mandatului clar pe care cetatenii vi l-au acordat pune in discutie nu numai viitorul relatiei dintre Presedintie – Parlament – Guvern, dar si sinceritatea cu care v-ati asumat un proiect comun in trecutul apropiat.

Dupa 9 ani de relatii tensionate intre Presedintie si Guvern, cetatenii asteptau, in fine, o colaborare onesta si principiala si nu doar o coabitare fortata intre aceste institutii. Declaratiile pe care le-ati facut in ultimele zile creeaza un mare semn de intrebare asupra viitorului acestei relatii. Disputele care au in vedere un minister de forta si o pozitie de vice-prim ministru insarcinat cu probleme de securitate nationala si ordine publica acrediteaza suspiciunile privind intentia de folosire abuziva a acestor functii indelung alimentata de declaratiile presedintelui tarii, din ultimul an.

Dumneavoastra ati sustinut permanent, si multi oameni de buna credinta au acceptat ideea, ca proasta functionare a justitiei si a multor alte institutii importante este cauzata de prezenta in acestea a unor ofiteri acoperiti ai serviciilor de informatii, care au creat o periculoasa structura subterana. Numai o implicare comuna a unui presedinte si a unui prim ministru, ambii onesti, nesantajabili si decisi sa instaureze un adevarat stat de drept, pot rezolva aceasta problema. La fel cum si mult clamata lupta impotriva coruptiei nu poate avea rezultate decat daca o astfel de colaborare exemplara va exista intre dumneavoastra, pentru a face impreuna curatenie in administratie si in toate institutiile statului. Daca acest lucru se va intampla, vom putea scapa de umilitoarea postura din coada clasamentelor europene si sa avansam incet spre o pozitie onorabila.

In ultimii ani, Romania a jucat un rol nesemnificativ in politica mondiala, europeana si regionala, limitat cel mai adesea la cel de executant servil al directivelor adoptate de organismele din care face parte. O colaborare bine orchestrata dintre Presedintie – Guvern – Parlament, dupa alegerile prezidentiale din aceasta toamna, poate schimba rapid aceasta situatie creand un nou cadru de relatii personale cu partenerii externi, bazate pe incredere si respect reciproc.

Domnilor inalti demnitari,

Cetatenii tarii noastre au asteptari enorme de la dumneavoastra. Nu va pierdeti timpul in dispute sterile intre dumneavoastra si intre partidele dumneavoastra pentru ca aveti multe de facut impreuna. Nu va irositi energia in declaratii televizate. Este sub demnitatea dumneavoastra sa faceti turul televiziunilor de stiri si sa dati declaratii pe culoare sau pe strada. Calatorind in ultimele decenii in multe tari de pe mapamond va pot spune – si consilierii dumneavoastra pot detalia aceasta observatie acest lucru – ca nu exista nicio tara din lume unde inalti demnitari ai statului (poate cu exceptia defunctilor dictatori ai Cubei si Venezuelei) sa petreaca atat timp in emisiuni televizate. Este la latitudinea dumneavoastra sa restabiliti onoarea si demnitatea rangului functiei dumneavoastra, a ministrilor si a conducerii Parlamentului. Transparenta in fata presei si a cetatenilor atat de necesara in democratie se poate asigura prin purtatori de cuvant, inalti functionari, consilieri si experti.

In Statele Unite, marile proiecte nationale sunt prezentate elitei intelectuale si tineretului inalt educat de catre liderii natiunii in mediul academic al universitatilor de prestigiu. Tara nu se conduce la televizor si e bine sa stiti ca in spatele unui rating inselator nu se afla numai adeziune, ci de multe ori consternare sau aversiune.

Mi-am permis sa va spun aceste lucruri neplacute pentru ca, in perioada mult mai grea a mandatului meu prezidential, am acceptat maximum una sau doua participari la interviuri televizate in direct pe parcursul unui an si nu am raspuns solicitarilor presei nici atunci cand eram acuzat pe nedrept.

Lumea este satula de conflicte. Cea mai mare parte a cetatenilor nu asteapta sa fiti simpatici, spirituali si spontani, ci oameni de stat dedicati cu seriozitate si sobrietate unor proiecte pe termen lung. Nu vi se cere sa fiti prieteni desi multi, printre care si eu, am sperat aceasta, ci sa colaborati pentru transpunerea lor in realitate. Dar mai ales sa nu va certati si sa nu va denigrati reciproc. Si nu este vorba numai de dumneavoastra, ci de toti colaboratorii dumneavoastra carora, in calitate de adevarati lideri, puteti sa le impuneti o alta conduita. Toate derapajele verbale care par trecatoare lasa urme adanci in constiinta publica. Desi in tot timpul mandatului meu si de la finalul acestuia pana in prezent nu am pronuntat nici macar un cuvant critic la adresa primului ministru, a vreunui parlamentar sau a unui reprezentant al coalitiei majoritare, imaginea C.D.R. a ramas, in ciuda unor realizari incontestabile pe plan intern si extern, ca una a conflictelor tocmai din cauza excesului de declaratii publice contradictorii din partea membrilor coalitiei. Depasirea cu intelepciune a crizei actuale poate constitui un precedent pozitiv pentru viata politica a tarii in viitor.

Intr-o Romanie democratica va veni si timpul sa fiti “fost presedinte” sau “fost prim ministru”. Abia atunci, eliberati de presiunea colaboratorilor apropiati si a votantilor necunoscuti veti afla adevarul despre contributia dumneavoastra la progresul natiunii si veti putea masura prestigiul dumneavoastra profesional si moral in respectul oamenilor.

Domnule presedinte al Senatului,
Domnule prim ministru,

Ca oameni cu educatie inalta stiti prea bine ca atunci cand o orchestra executa o piesa din repertoriul muzicii clasice (numita uneori si “grea”), toate instrumentele formeaza un ansamblu armonic, desi fiecare dintre ele interpreteaza partituri diferite. Este poate cea mai potrivita metafora pentru o societate a valorilor impartasite pe care ne-o dorim cu totii. As vrea sa sper ca aceasta scrisoare nu va prefata un Recviem, ci dimpotriva Uvertura unei simfonii interpretate Da Capo al Fine pentru inaltarea spirituala si morala a unei societati prea indelung bulversata de zgomotele scandalului cotidian.

Cu gandurile cele mai distinse,
Emil Constantinescu

 

 

 

 

49 COMMENTS

    • Cam tarziu, e deja istorie. Cum istorie o sa fie si sondajele alea ale a3 daca o tineti in ritmul asta. Zicala romaneasca” eu v-am facut, eu va omor” pare foarte actuala la varful a3. Cineva tine cu tot dinadinsul sa dispareti cu uslul la pachet.

  1. Sa ne aducem aminte de saracia lucie din ’96-2000 si cum a fost invins emil de catre securitatea aflata sub pulpana PSD-ului si a lui ion iliescu in acea perioada?

    • pai psd a spulberat economia in perioada respectiva sau pnl,pnt-cd si pd fost fsn? cine a lichidat mari inteprinderi si a aruncat mii de oameni in foame,cumva iliescu s-au cloaca cdr?

      • emil constantinescu a fost invins de situatia sociala grea creeata de cdr dar mai ales pd care destabiliza continuu guvernarea si santajau coalitia intru interese ale mafiei securistoide parvenite care se invartea in jurul pd-ului actualul pdl.sefi de lucrari berceanu si basescu care au facut sa cada prim ministru ciorbea care le cam incurca socotelile.

      • In 1996 dupa florin georgescu-nicolae vacaroiu (si ceva mugur isarescu) cand s-au devalizat bancile, Romania s-a aflat in aceeasi situatie de faliment ca Ucraina acum, nu mai exista nimic in visteria tarii. Studiati un pic de istorie contemporana obiectiva fara influenta politica.

        • am trait acea perioada si m-am informat atunci visavis de ce se intampla.totul se lega atunci de metoda de trecere de la economia si propietatea de stat la economia de piata si propietatea privata.politicienii si politologii spuneau ca pe cai normale(cinstite zic eu) tranzitia ar dura doua sute de ani.deci ce metoda crezi tu ca s-a ales in toate tarile foste comuniste si cu aprobarea tacita a vestului care dorea sa dispara comunismul cat mai rapid?

  2. Romania nu v-a mai avea un astfel de presedinte cum a fost domnul Emil Constantinescu!Politicieni din ziua de azi se dau grandomani, infumurati dar nestiutori in acelasi timp.Indiferent cate studii au , n-au scoala masuri bunului simtz.Ne-am cam saturat de ei si cum bine spune Dana Grecu” sa se duca naibi toti”! Sunt numai pentru ei, pentru functii si ciolan , de popor nu-i intereseaza!

  3. uslul a fost votat pt 1 singur lucru,cu majoritate in parlament ,aceea de al demite pe BASESCU,NU a creste economia ,saturati de ipocrizia actualului detinator a fuctiei de presedinte ,demis prin vot popular.
    Dar in urmatoarele legeri ave m de ales intre unii care nu sunt in stare de a se tine de 1 promisiune ,de partidul /partidele ipocrituli si camarilei acestuia ,iredentisti maghiari si alte partide politice ce nu au voie sa existe conform constitutie ,partidul ecologic ?!?!deci…
    in viitoarele alegeri TRAIASCA ROMANIA MARE si daca avem noroc un razboi civil.

  4. Buna ziua,felicit demersul dl. Presedinte Emil Constantinescu, dar v-a fi in zadar pt. ca destinatarul e mult prea mic si asa v-a ramine,in nici un caz nu se poate ridica la nivelul de presedinte de republica .

  5. Pentru noua alianta PSD-UDMR Voiculescu a devenit din “tumoarea canceroasa” doar un individ “nefrecventabil” 🙂
    O intrebare pentru ANTENA3, cum ramane cu facultatea de medicina din Targu Mures pentru care a cazut guvernarea basista Ungureanu, ramane la fel ca si in cazul RMGC si CHEVRON, adica sustinem noua cauza dreapta de infiintare a sectiei de predare in limba maghiara? 🙂

  6. Oare d-l Antonescu a citit-o?!? Si de ce isi “permite” sa nu aiba consilieri?!? Crede domnia sa ca e benefic, ca e atat de atotcuprinzator si inteligent incat nu mai are nevoie de o alta parere sau de o consiliere bine motivata?!? Si ar fi inca multe alte intrebari, dar… e bine ca s-a aratat adevatata fata acum si nu dupa alegeri!

  7. Pacat ca nu a fost facuta publica aceasta scrisoare.Poate conta in luarea deciziilor.Desi ma indoiesc in capacitatea de intelegere a actualilor politicieni,dupa aproape 10 ani de “basism” televizat cu inversunare.
    Mult adevar in ceea ce spune D.Constantinescu in ceea ce priveste expunerea pe posturile de televiziune a celor doi.Trendul l-a dat
    Basescu.

  8. Presedintele Constantinescu a decis sa comenteze din nou ce se intimpla in aceasta tara…pacat insa ca a pierdut iarasi timpul cu politicienii, care nu au pomenit (ca si presa de altfel)sau comentat acest demers. Aceasta scrisoare spune multe, iar faptul ca a fost ignorata, demonstreaza ca nu ne mai facem bine niciodata.

  9. D-le presedinte Constantinescu, si eu ma numar printre cei care au sperat ca de data asta va fi altfel, dar nu a fost asa si ma indoiesc ca se vor indrepta lucrurile in aceasta coalitie. Oricum , va multumesc , mi-a facut si placere dar si onoare sa citesc aceasta scrisoare.

  10. Felicitari D-lui Presedinte si multa sanatate , are dreptate in cele relatate.Antonescu si-a batut joc de voturile multor alegatori.Acum suntem multi care ii dispretuim jocul murdar facut .Adio voturi, sa=i dea basescu si Blaga . Nu are calitati de lider politic .este un basescu indigo.PNL nu merita un asemenea presedinte.

  11. daca romanii ar avea salarii/pensii decente nu le-ar mai pasa ce fac politicienii. dar, daca pe langa instabilitate economica mai au si instabilitate politica deja ii ingrijoreaza. de aceea mesajul domnului presedinte Emil Constantinescu aduce o oarecare limpezire si nu speranta de mai bine.

    in rest, e salutara scrisoarea dumnealui dar nu va avea efect la PNL – acestora putea sa le dea Ponta si luna de pe cer dar daca nu le dadea si postul de premier e ca si cum nu le-a dat nimic.

    succes si sanatate domnului presedinte Emil Constantinescu.

  12. La ce se bagă în seamă acest CONSTANTINESCU,fost ??? el crede că nu mai ţinem minte de contribuţia la sărăcia oribilă cînd era în funcţie, 1996-2000 ??? Mă mir cum mai deschide gura, să fiu în locul lui, m-aş ascunde,,cred că nici meseria pe care o are de profesor, nu o face ca la carte”, am înghiţit destule de la el ca politician. E adevărat că de 24 de ani de zile, ne-am săturat de scandaluri, mizeriile aruncate de politicieni spre popor, dar, asta nu îi dă dreptul să vorbească în numele poporului, clar ???

  13. E mult prea tardivă această intervenție a d-lui Emil Constantinescu privind împăcarea ”părților”.Mai mult, domnia-sa bate la o poartă deschisă în ceea ce îl privește pe Ponta. Se încearcă , ”nota bene”, o resuscitarea a ”mortului” când deja , odată cu aceast ”divorț” pronunțat, am trecut peste o altă pagină urâtă a istoriei scrisă de liberali.
    Este, ca și cum am constata (și a reclama ) o situație evident ireparabilă :” CE-AM AVUT SI CE-AM DISTRUS” așa cum a fost diagnosticată România, , ceva timp în urmă, de acad. Dinu C Giurescu, aceste constatări și evaluari, ale domniei sale fiind doar pagini de istorie. Dacă in anii 90, preventiv , vedeam astfel de poziții ridicate și din rândurile intelectualității(nu numai din rândurile FSN-ilor care strigau disperați :Nu ne vindem Țara!) era altceva. Atunci intelectualitate fin-spilcuită și… reșapată se ocupa de scris lozinci de felul :
    ”Industria , un morman de fiare vechi!”- și-acum constatam desființarea industriei. Lozincă mână in mână cu o alta:
    ”Statul este CEL MAI PROST MANAGER!”
    ”Restitutio in integrum!”(de la papa pius al IX –lea încoace) – și-acum constatam pulverizarea agriculturii precum și situația in care paduri, strazi întregi, parcuri, cladiri de patrimoniu au fost restituite mai mult sau mai puțin moral că de legal, da.
    ”Proprietatea e sfântă!” – în timp ce săracia este rău famată, este dracu-gol, și nu este scrisă in Constituție.
    ”Cota unică!”- pe care ne-o predică numai și numai cei cu lefuri sau venituri grase care au de pierdut foarte mult cu cota progresivă.Și care fac abstracție punându-se batista pe țambal că această cotă UNICĂ este unică in Uniunea Europeană.
    Revin.
    Ș-apoi, dl Emil Constantinescu intra-n contradicție cu propria credință , aceea că ”Istoria nu ține de foame” . Și aici, în cazul ruperii USL, este vorba , deja, de istorie.
    .
    PS asta nu înseamnă că nu mi-aș dori o revenire a liberalilor în USL pentru continuarea proiectului comun de guvernare și de a ne scăpa de basism și instituțiile sale. După aia, facă ce vor.

    • chiar daca usl-ul se va reface(ceea ce nu cred)ar exista o alta problema.electoratul usl s-a cam “desumflat” visavis de antonescu,candidat la alegerile prezidentiale.fata de electorat un candidat este ca in zborul cu avionul,nu mai are ocazia sa faca a doua greseala.

      • @paris
        .
        Am să-ți spun ceva ce n-a văzut… parisul( 😀 scuză-mi , te rog, jocul de cuvinte dar, aici, merge mănușă)
        .
        Problema mea , așa cum am pus-o incă din prima frază(și, văd, nesesizată de multă lume și nici de dumneata), constă în faptul că se fac niște lucruri lăudabile dar tardiv, atunci când nu se mai poate face nimic. Este vorba de folosirea ”cu succes” a tradiționalelor metode de la noi, ”resuscitarea mortului” sau ”frectia la picior de lemn”.
        Ce bine era dacă dl. Emil Constantinescu sesiza din timp(să zicem de la 1 sept.2013-) ieșirile in decor ale lui antonescu. La noi, ”Deșteaptă-te Române”, Imnul deStat al României sunt convins și la acest mod de a acționa ferm și oportun face strigare. De ce nu a sesizat jignirile repetate și delimitările mincinoase ale acestuia față de actiuni ale lui Ponta sau ale Guvernului USL?
        antonescu a fost, după cum s-a vazut (și de cei care nu voiau să vadă), părtaș la tot ceea ce el, ulterior, s-a delimitat populist, mincinos și acuzator vizând ruperea USL, ultima lui soluție fiind, acestea acumulându-se, forțarea notei in vedera ruperii USL .Toate jignirile proferate, minciunile și delimitarile lui antonescu au fost evidențiate, nota bene, de parte a ANTENA 3 la început timid, mai apoi tranșant, precum și aici pe blog de mine, de dumneata, de hucko, de alexph, de natalia,de gigi, de Stan Petru Paul și alții…
        Cum s-ar zice, noi nu punem ,în general, ” Punctul pe I” atunci când trebuie spus ceva clar și tranșant …dar la momentul oportun. Ce se întâmpla dacă PNL-ul punea ”Punctul pe I” atunci când alături de basescu a văzut și-a consimțit că acesta lovea un copil ? L-am mai fi avut pe cap pe basescu 10 ani. Raspuns simplu și clar-NU!
        Este un singur exemplu care reliefează un serios rabat de la moralitatea, atât de mult invocată, a acestor așa-ziși liberali. Pot da sute de exemple dar la ce bun?
        Nu mai departe de ultimile două minciuni sfruntate ale cuplului pocora& antonescu privind cazul ”vizitelor repetate ale lui antonescu la Cotroceni”(dezmințite de pocora cu mânie proletară ) și ”cererea de demisie a d-nei Câmpeanu”(confirmate de pocora la Sandra de șapte mii de ori) s-a vazut cum s-a mințit ca mai apoi cum s-a pus (partizan de câtre unii) batista pe țambal…. cu nonșalanță.

        ”Eu antenă de-as fi fost” aș fi dat până la refuz cele două declaratii făcute, în timp, de basescu și antonescu atunci când au fostt prinși cu cioara vopsită, declarații privind vizitele lor la GRIVCO respectiv la COTROCENI. N-o face nici Razvan nici Gâdea nici Radu Tudor…văd. Sunt ”catastrofal” ..EDIFICATOARE 😀
        Se va vedea cum ”fiecare pasăre pe limba ei piere” (sau , așa cum spunea natalia recent, ”gura bate curu”)

  14. Putea sa ii scrie si Papa, hotararea era luata. Urmeraza ca zilele ce vin sa faca lumina, sa aflam, poate adevarata cauza a ruperii USL.
    O mai fi trecut senatorul Antonescu prin colegiul sau din Teleorman, acolo unde cu ajutorul oamenilor lui “parsivel” a fost ales cu 70%, ca altfel NICI NU intra in Parlament? Dar desigur un liberal pur sange ca el, nu a putut suporta jugul psd-ist…si nu pentru atata lucru.

  15. Fara doar si poate, lucrurile esentiale pentru democratizarea Romaniei , intrarea ei in NATO si UE s-au intamplat sub presidentia – si gratie- presedintelui Constantinescu.
    Totusi, cateva lucruri sunt clare, pentru cei impatimiti de logica ( desi patima si logica alaturate sunt un oximoron ):
    1. USL s-a constituit ca rezultat al presiunii strazii, cu un scop precis: Inlaturarea regimului Basescu
    2. Maurul USL si-a indeplinit pertial menirea inlaturand guvernul Boc. Basescu – cel mai important deziderat – n-a putut fi indeplinit. Perceptia celor cu memorie retine vina si lasitatea lui Victor Ponta in raport cu demnitarii europeni. Un om demn, cu o reala valoare personala inainte de toate, poate ar fi reactionat altfel.
    3.Cata vreme Basescu este unde este, iar justitia lui confirmata printr-o noua lasha nominalizare de acelasi Victor Ponta, ce rost mai are sa ne incurcam cu un anus contra naturii?

    Ce-o mai fi vom vedea. Apreciem interventia dlui Presedinte Constantinescu, om inteligent, moral si onest, dar fara pic de instinct politic. Cat despre Tariceanu, judecata “post factum” e ca doar apartinand “structurilor” ar fi putut rezista 4 ani sub tirul lui Basescu. Iar structurile isi cer rasplata, cand e la o adica.
    Un rest, regretam sincer si profund atitudinea partinitoare a Antenei 3, ai carei fani neconditionat ne-am aflat multi ani de zile.

  16. Contractul initial Rosia Montana a fost semnat in timpul regimului de trista amintire Emil Constantinescu – Zoe Petre – Radu Vasile, in anul 1997.

  17. L-am votat pe Emil Constantinescu. Constat ca a ramas acelasi om integru si responsabil, un adevarat barbat de stat. Din nefericire parca am involuat in loc sa evoluam. Pacalirea electoratului, sfidarea oamenilor dupa ce i-ai chemat la vot si ai obtinut o adevarata polita in alb, arata in ce situatie critica ne aflam si cat de mult au decazut acesti asa-zisi lideri.
    Acestea sunt principiile care domina lumea politica actuala : tradare cat mai multa, cinism si lipsa de respect pentru votantii care si-au pus increderea si sperantele in ei.

  18. D-l Constantinescu a trimis si in perioada referendumului o superba scrisoare deschisa cancelariilor occidentale cu situatia reala din Romania si abuzurile presedintelui Traian Basescu si nu a fost luat in seama de nimeni…As avea si eu o intrebare, ce s-a intimplat cu petitia semnata de aproape 150 000 – 200 000 de romani initiata de Antena 3? A fost o initiativa superba. A fost luata in considerare de cancelariile occidentale?

    • A picat la fix petitia. Tocmai ramasesera aia fara hartie igienica. Cancelariile europene multumesc celor 120.000 de postaci uselisti, pentru ca i-au scos dintr-o situatie cam, hmmm, de rahat.

  19. Domnule Tudor,
    Eu nu-mi explic un lucru:de ce toate aceste indemnuri,scrisori,ajutoare,vin acum……DUPA ce s-a ajuns atat de departe?Oare ce sens are sa trimiti acum o asemenea scrisoare,si nu a facut-o acum o saptamana,acum 10 zile,in toiul crizei.La fel si Tariceanu,s-a trezit sa “ajute” el,dar dupa ce lucrurile au ajuns la un prag de la care nu mai era drum de intoarcere intre cei doi lideri.Mie mi se pare extrem de ciudat ca toate aceste forte binevoitoare, cu bune intentii,facaceste apeluri acum,la 3 zile dupa rupere.De ce?

  20. Blestemat fie PNL-ul! Din cauza lor ajunge iarasi UDMR-ul la guvernare, daca noi am fi dorit udmr i-am fi votat, nu ne-am fi dus la fraierii sa votam USL.
    Cand am votat USL, domnul Antonescu si acolitii lui nu ne-au spus ca-i va primii cu bratele deschise dezertorii din PDL, nu ne-a spus ca-l vrea Iohanis vicepremier, NU ne-a spus ca in loc de paine ne va oferi doar CIRC, nu ne-a spus ca “de`a dracului” ce este va vorbi cu Basescu de 120 de ori pe zi.
    Ne-am saturat de cearta, ne-am saturat de violenta verbala, ne-am saturat sa fim reprezentati de astfel BIRJARI.
    RUSINE PNL-ului, RUSINE ANTONESCU!
    Atentie domnule Ponta, poporul roman, care te-a adus in pozitia de prim ministru, NU DORESTE UDMR la guvernare !!! Cand noi romanii ne expuneam la referendum, UDMR-istii executau ce le spunea Victor Orban al Ungariei, daca doresc in guvern sa mearga la Orban.
    Iar daca este cazul, mai bine anticipate decat tradarea voastra!

  21. Dnul CONSTANTINESCU da sfaturi altora ..fara sa-si aminteasca ca a distrus CDR si mai ales PNTCD fiindca a refuzat sa mai candideze(a lasat PNTCD fara ..o locomotiva) MOTIVAND ca l-au invins ..STRUCTURILE insa fara a DEZVALUI ..romanilor ..care structuri? si care oameni incat …cetatenii sa-i poata …SANCTIONA pe acestia..Aici,in cazul USL, tacerea dansului ar fi fost de ..aur.

  22. @ FLORI Draga FLORII incerci sa manipulezi si te faci de ras.Adica PONTA KOABITEAZA CU basescu dar ..ANTONESCU este de vina.
    PONTA aduce UDMR la guvernare (se poate guverna si ..FARA UDMR) si tot ..ANTONESCU este de vina,
    Sper sa intelegi ..umorul si sa nu te superi ,fiindca afirmatia dvs este ca si in cazul in care:FLORICA a fost prinsa in pat CU ISTVAN … cand sotul ei IONESCU era plecat la munca,la cumparaturi,cu copii in parc….
    Si FLORICA (sau florii) ar motiva ca si DVS ..PAI CE SA FAC daca sotul meu IONESCU (sau ANTONESCU) era …plecat.
    Asta-i de tot rasul- plansul.Nu marsati pe VOCEA prompteristelor de la ROTV si din alte televiziuni, care manipuleaza in …draci, din anumite motive …nestiute de noi.

  23. Este pacat ca aceasta scrisoare a aparut acum cand este prea tarziu ;Dl Constantiunescu trebuia sa o scrie /trimita mai devreme atunci cand poate mai era ceva de facut;este curios ca exista partide etnice in Romania si si mai curios ca nu se poate forma un guvern fara UDMR care nu are in vedere interesele politice culturale si economice ale Romaniei.

  24. Oare,-ma intreb? -De ce noi romanii cind avem ceva bun si merge bine in tara noastra,trebuie sa stricam? Ne-am facut atitea sperante in USL si mereu ni se promitea,ca intre Co presedinti exista intelegere ,-ca promisiunile alegatorilor sa fie duse pina la capat-pina aici a-fost capatul? Pacat!,pacat! ,ca in fata lui Dumnezeu gindim unii asa!Oare unde sunt acele angajamente si juraminte!- facute sub juramint ,cu mana pe Sf.Biblie!-Asa sa-mi Ajute Bunul Dumnezeu!? Au fost vorbe-n vint? Ginditi-va dragilor de o mie de ori pina luati o decizie ,ca judecata nu este a noastra a alegatorilor si a Tatalui Sfint ,Caruia -I-ati jurat si rasplata voastra este la Dinsul-ASA cum ati crezut in Forta Divina ,atunci cind v-ati inscaunat asa sa credeti si in continuare,ca numai acolo este nadejdea noasta a tuturor! De ce oare trebuie sa i facem jocul celui rau are mai multa influienta asupra noastra , ? Unde este credinta noastra?De ce trebuie sa avem orgolii personale? si nu suntem smeriti in fata lui Dumnezeu si a aproapelui nostru,de ce incalcam juramintul dat? si in sfirsit nu avem rabdare unul cu altul?RABDARE,RABDARE sa avem cu totii si Dumnezeu ne va ajuta!Auzi-ne DOAMNE!!

  25. Pai astia doi sunt oameni de cultura??!! Un plagiator infumurat si un trisor adormit?? Pe ce maini a ajuns tara,nu mai faceti apeluri degeaba D-le Presedinte,cei doi vagabonzi ahtiati dupa mariri si atoate stiutori,nu vor asculta glasul ratiunii! Parca “boborul” le-a dat votul sa faca ceva in tara asta,nu? Si ei ce-au facut?! Un kaka praf,cum zice ardeleanu’……..

  26. Tot o apa si un pamant, in PIATA UNIVERSITATII A CREAT PAVAZA , ACOLO MAJORITATEA ERAU FOSTI LUCRATORI POLITICI…DOMNUL PRIMEA INSTRUCTII SI AJUTOARE DIN SUA- FOSTI TARANISTI,LIBERALI SI CHIAR .. TOT PE ACOLO SE ROTEA SI FOSTA CASA REGALA….UNDE AVEA PROPRIETATI…SI CE A IESIT CU ACEST PREZIDENTIABIL, FOST GEOLOG, CUNOSCATOR AL BOGATIILOR… SA CAM STERS CU BURETELE… ASA A AJUNS UN ALDE PATRICIU SI ALTII MILIARDARI, AFARA, NU IN ROMANIA..

Leave a Reply