Trimisul special al AGERPRES, Dana Purgaru, transmite: Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din România, Raed Arafat, a avut ocazia să revadă, sâmbătă, la Nablus, autospeciala pe care a lucrat ca voluntar la vârsta de 15 ani.

În timpul vizitei în orașul în care a copilărit, unde s-a întâlnit cu mai multe oficialități, nu a lipsit un popas la Departamentul de Pompieri, unde actualul secretar de stat în Ministerul de Interne a retrăit momente emoționante.

”De acest loc mă leagă multe amintiri pentru că am lucrat ca voluntar aici când aveam 15 ani, le-a spus celor prezenți dr. Raed Arafat.

”Era singura mașină de pompieri din oraș și eram tare mândru de ea”, a adăugat cu nostalgie acesta, pentru Agerpres.

Aflat sâmbătă la Nablus însoțit de șeful Oficiului de Reprezentare al României în Palestina, Cătălin-Mihai Țîrlea, Raed Arafat a avut mai multe întâlniri cu reprezentanți ai Poliției, Pompierilor și Asociației Semiluna Roșie.

Directorul de poliție din Nablus, colonel Tareq Al Haj, a declarat că orașul beneficiază de cadre de poliție bine pregătite însă cei 700 de polițiști sunt insuficienți dat fiind creșterea numărului de locuitori și intensificarea traficului în condițiile în care infrastructura a rămas neschimbată în ultimele cinci decenii. De asemenea, în cadrul întrevederii s-a subliniat faptul că în cazul unui dezastru nu sunt destule mașini pentru intervenții, iar personalul din poliție nu beneficiază de echipament de protecție suficient.

Și directorul Departamentului de Pompieri, Ramez M. Dele, a spus că este nevoie de suplimentarea personalului ținând cont că în Nablus pompierii intervin atât în caz de incendii, situații de dezastru sau accidente, alături de personalul medical, cât și în situații precum îndepărtarea șerpilor din locuințe, o problemă des întâlnită în această zonă. Responsabilul palestinian a prezentat părții române autospecialele pe care le are în prezent în dotare și a declarat că instituția sa beneficiază de ajutoare din partea unor state precum Spania, Turcia sau Franța, constând în instruire, echipament sau utilaje.

Tot sâmbătă, înainte de întoarcerea în România, Raed Arafat a avut o întrevedere cu directorul consiliului administrației Asociației Semiluna Roșie din Palestina, Hilal Shukri Tuffaha.

”Suntem mândri de domnul doctor Raed Arafat, fiul acestui oraș, suntem mândri de tot ce a făcut în a doua țară a sa, România, o țară care ne sprijină și e de bază pentru noi. Mulțumim pentru sprijinul continuu pentru poporul palestinian”, a declarat Hilal Shukri Tuffaha.

Acesta a explicat că Asociația Semiluna Roșie a fost înființată pe bază de ajutoare din partea cetățenilor palestinieni în 1952, iar de atunci s-a extins, iar în prezent acordă sprijin medical pentru întreaga societate, dar și în caz de conflicte armate. Asociația va construi un spital de 5.400 de metri pătrați în zona de est, unde sunt circa 450.000 de locuitori și nu există centre medicale, de aceea este nevoie în continuare de sprijin pentru instruirea personalului. Oficialul român a manifestat deschidere pentru cooperare în acest domeniu.

La Nablus Raed Arafat a avut întâlniri și cu reprezentanți ai administrației acestui centru comercial și cultural palestinian.

Secretarul de Stat s-a aflat începând de miercuri seară în Palestina pentru a participa la cel de-al doilea Congres medical internațional palestiniano-român organizat de Asociația Medicilor și Farmaciștilor Palestinieni din România (AMFPR), în colaborare cu Ministerul Sănătății din Palestina, Ambasada Statului Palestina și Departamentul de Situații de Urgență (DSU) din România, cu sprijinul Oficiului de Reprezentare al României în Palestina și sub egida președintelui Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas.

La Ramallah, Raed Arafat a avut întrevederi cu ministrul Sănătății din Palestina, doctor Jawad Awaad, cu comandantul Forțelor Naționale de Securitate din Palestina, Nidal Abu Dukhan, și directorul general al Departamentului de Apărare Civilă din Palestina, Yousef Nassar și a vizitat două centre medicale din Ramallah.


Secretul pentru a face față dezastrelor este ”să începi să te pregătești înainte, și nu după acestea, altfel este prea târziu”, a declarat sâmbătă, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență Raed Arafat, Secretar de Stat în Ministerul Afacerilor Interne din România, la întâlnirea pe care a avut-o cu primarul orașului Nablus, Adly R. Yaish, în cadrul vizitei sale în Palestina.

Edilul din Nablus, localitate în care Raed Arafat a copilărit, a vorbit despre dezvoltarea din ultimii ani a localității, dar și despre nevoile stringente pe care le are această așezare cu o medie de 5.400 de locuitori pe kilometru pătrat — a doua ca densitate după Gaza — și chiar de 7.000 de locuitori pe kilometru pătrat dacă sunt luate în calcul taberele de refugiați.

Pe lângă traficul intens, pentru fluidizarea căruia municipalitatea intenționează să construiască un tunel, primarul a enumerat și alte nevoi stringente, inclusiv îmbunătățirea sistemului de intervenție de urgență pentru a face față atât provocărilor de zi cu zi cât și în caz de dezastre, ținând cont că Nablus este o zonă predispusă la cutremure, dar în care pot oricând izbucni și incendii greu de stins din cauza infrastructurii existente.

Oficialul român i-a împărtășit edilului din Nablus detalii despre sistemul de intervenție de urgență din România, dar și despre programul de pregătire în țara noastră a unor ofițeri și, în viitor, a unor subofițeri palestinieni.

Raed Arafat s-a declarat foarte încântat de vizita în orașul în care a copilărit. ”Pentru mine este o bucurie să mă întorc și mai ales să văd dezvoltarea din Nablus. Ultima oară am fost aici acum cinci sau șase ani și am stat o oră”, a mărturisit Arafat.

În ultimii ani, străvechea așezare din Cisiordania, situată la circa 35 de kilometri de Ramallah și la aproximativ 50 de kilometri de Ierusalim, a cunoscut un ritm rapid de dezvoltare, dar întâmpină și dificultăți. Astfel, creșterea numărului de locuitori influențată, printre altele, de dezvoltarea continuă a sistemelor sanitar și de educație, infrastructura sufocată de străzile înguste și numărul în creștere al autovehiculelor, dar și fondurile insuficiente pentru a răspunde cerințelor din ce în ce mai mari reprezintă o provocare importantă pentru autoritățile locale, inclusiv pentru serviciul intervențiilor de urgență.

Ținând cont de această situație, coroborată cu împrejurările dificile din această zonă a lumii unde viața locuitorilor este marcată de conflicte, partea română și-a oferit sprijinul și pentru instruirea personalului palestinian în intervenții de urgență în cadrul unor programe de scurtă durată, desfășurate fie prin trimiterea unor specialiști în Palestina, fie prin cursuri desfășurate în România, propunere primită cu încântare de gazdele din Nablus.

În cadrul întâlnirii cu Raed Arafat, viceguvernatorul din Nablus, dna Anan Atteereh, a lăudat dezvoltarea orașului, cu o populație de circa 250.000 de persoane și care administrează și 58 de sate și trei centre de refugiați, menționând construcția a opt noi școli în acest an, în mare parte cu resurse locale, dar menționând și faptul că localitatea beneficiază și de ajutoare din partea Uniunii Europene. Cu toate acestea, ea a spus că resursele financiare sunt insuficiente pentru rezolvarea tuturor problemelor reprezentate de intensificarea traficului, de infrastructura insuficientă, de lipsa unui sistem centralizat pentru intervenții de urgență care poate duce, în cazul unor situații dezastruoase — precum incendiile de amploare care au marcat istoria recentă a urbei sau eventuale cutremure — la importante pagube materiale și umane.

De asemenea, Raed Arafat și Anan Atteereh au discutat despre sistemul medical din Nablus unde locuitorii care nu au asigurări medicale nu beneficiază de ajutor medical gratuit și unde sistemul de intervenții de urgență necesită îmbunătățiri, în special în ceea ce privește dotările, numărul de echipe și pregătirea acestora. Raed Arafat i-a adresat viceguvernatorului o invitație în țara noastră pentru a putea observa, la fața locului, modul în care funcționează în România sistemul de intervenție de urgență.

Raed Arafat a avut sâmbătă la Nablus întâlniri și cu alte oficialități din acest centru comercial și cultural palestinian, la care a participat și șeful Oficiului de Reprezentare al României în Palestina, Cătălin-Mihai Țîrlea.

Secretarul de Stat s-a aflat începând de miercuri seară în Palestina pentru a participa la cel de-al doilea Congres medical internațional palestiniano-român organizat de Asociația Medicilor și Farmaciștilor Palestinieni din România (AMFPR), în colaborare cu Ministerul Sănătății din Palestina, Ambasada Statului Palestina și Departamentul de Situații de Urgență (DSU) din România, cu sprijinul Oficiului de Reprezentare al României în Palestina și sub egida președintelui Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas.

La Ramallah, Raed Arafat și Cătălin-Mihai Țîrlea au avut întrevederi cu ministrul Sănătății din Palestina, doctor Jawad Awaad, comandantul Forțelor Naționale de Securitate din Palestina, Nidal Abu Dukhan și directorul general al Departamentului de Apărare Civilă din Palestina, Yousef Nassar. De asemenea, doctor Raed Arafat și Cătălin-Mihai Țîrlea au vizitat două centre medicale din Ramallah, scrie Agerpres.

 

4 COMMENTS

  1. O poveste din cartea de Povesti IGSU. Din 1930 IGSU se pregateste si ne pregateste pentru situatii de urgenta si tot neterminati si nepregatiti suntem. Toate evenimentele majore s-au incapatanat sa nu ii anunte si sa ii prinda fix cand se pregateau sa organizeze treaba. Se pricep bine la defilari si la simulari terminate cu festin inundat cu bere-vin sa stinga afumaturile. Ca a laudat Romania nu este nu este rau dar nu cu domeniul asta. Sa exporti medici formati si buni si sa importi incepatori la salarii mai mari este chiar o poveste cu intrebari. Din ce se prezinta in intalnirea cu viceguvernatorul din Nablus, dna Anan Atteereh se poate intelege ca este un model asemanator cu ce se intampla in Bucuresti. Din poveste nu rezulta cine pe cine a influentat sa existe asemanarea asta.

  2. Asa este. Comparati bilantul de activitati cu realitatea la care adaugati declaratiile celor intervievati (sefi,salvatori si victime) din presa vremurilor(v. Cernobal trecut si prezent neanuntat). Ultimele noutati le vedeti si la actiunea salvari fara autorizatii care in afara de sirene inebunitoare si taximetrie de urgenta nu prea aveau ce oferi.Sa afirmi ca sef ca nu ai de unde sa stii ca exista, cand ai RAR, Inmatriculari si agenti de control iar sediul lor este langa Min Sanatatii si Statia de Salvare Centrala, este tot o aberatie nici la basescu auzita.Imi cer scuze celor care au participat si participa vitejeste la salvarea victimelor si a bunurilor in situatii deosebite, ca ii bag in aceiasi oala dar si tolerarea unui sistem superficial este o problema. Cred ca ati uitat de Colectiv, de inundatiile de pe Dunare,nametii din iarna,moartea lui Iovan……Poate va faceti timp sa treceti pe la Centrul de Pregatire din sos Catelu sa vedeti cum stau cu aprovizionarea de toamna si daca au autorizatie de mediu pentru gratare,planuri de evacuare,instinctoare si autorizatie construire si functionare.

    • Ar fi fost o mare surpriza daca nu erau si comentarii rautacioase si prost argumentate. Ca orice sistem nici acesta nu e perfect,dar daca nu era Arafat nu-l aveam deloc. Nu cred ca ar mai fi rezistat cineva la atatea atacuri si denigrari. Si de fapt lucrurile sunt foarte simple:omul s-a luptat sa puna la punct un serviuciu public si cand a convins pe toata lumea de necesitatea lui si a inceput sa fie sprijinit financiar , au aparut imediat cei de tipu “pleaca tu ca ma ocup eu” sau “daca nu ne lasi sa furam spunem la toata lumea ca furi tu”! Din fericire a rezistat si daca va fi sustinut de toata lumea se va imbunatati si sistemul ! Hai sa-i recunoastem munca si cei care nu pot sau nu vor sa-l ajute ar fi bine sa ” nu-i puna piedica”!

Leave a Reply