Sub pretextul aberant al unor acte teroriste la care ar fi participat, sute de mii de turci sunt bagati la inchisoare de regimul abominabil, de tip sovietic, al lui Recep Tayip Erdogan. Prin cei aruncati la puscarie sunt profesori, medici, jurnalisti, oameni de stiinta, militari. Ori scapa Turcia de acest sultan sangeros, ori aliatii din NATO vor fi pusi in curand in fata unei realitati dure, cu decizii dureroase de luat.

Un tribunal din Istanbul a condamnat marţi un membru al opoziţiei la aproape şase ani de închisoare pentru că a transmis presei o înregistrare video care, potrivit acestuia, dovedea că Ankara a livrat arme combatanţilor în Siria, relatează AFP.

Enis Berberoglu, membru al Partidului Republican al Poporului (CHP, social-democrat), a fost condamnat la cinci ani şi 10 luni de închisoare pentru ‘divulgare de informaţii care trebuiau să rămână confidenţiale pentru siguranţa statului’, potrivit agenţiei de presă Anadolu.

Autorităţile îl acuză pe Berberoglu că a trimis ziarului de opoziţie Cumhuriyet imagini video care, potrivit acestuia, arătau un convoi de camioane ale serviciilor de informaţii turce (MIT) care transportau arme, în ianuarie 2014, destinate unor combatanţi prezentaţi drept islamişti în Siria.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi-a exprimat nemulţumirea după publicarea de către Cumhuriyet, în 2015, a acestui articol.

Fost jurnalist, Enis Berberoglu, a fost condamnat în iunie anul trecut la 25 de ani de închisoare pentru ‘spionaj’, o hotărâre judecătorească care a fost ulterior anulată în octombrie, deschizând calea pentru un nou proces care s-a încheiat marţi.

Tribunalul din Istanbul a decis marţi menţinerea în detenţie a lui Berberoglu.

Prima sa condamnare la 25 de ani de închisoare a provocat cel mai mare protest împotriva preşedintelui Erdogan din ultimii ani, mii de persoane mărşăluind la apelul CHP de la Ankara la Istanbul pentru a cere ‘mai multă justiţie’.

Redactorul-şef al Cumhuriyet în momentul publicării articolului, Can Dündar, s-a refugiat în Germania după ce a fost condamnat la 5 ani şi 10 luni în închisoare în 2016, în acest caz cunoscut în prezent în Turcia sub numele de ‘afacerea camioanelor MIT’, scrie Agerpres.

Iata si o valoroasa analiza a celor de la CSIS

https://www.csis.org/analysis/turkey-has-no-allies-black-sea-only-interests

 

17 COMMENTS

  1. Erdogan este ce este, un sultan al unui imperiu care nu mai exista dar pe care el isi doreste sa-l reinventeze de la A la Z. Are sustinere populara, chiar si printre intelectuali -fundamentalisti dar nu numai, are un razboi, complicat, de dus cu aliati dubiosi (Putin) in Siria, un alt razboi impotriva kurzilor, circumscris conflictului sirian, nici un sprijin real in Europa crestina-de unde si intalnirea “epocala” cu papa Francisc, –presupusa a-i servi la convingerea vreunei natiuni catolice sa intre in alianta cu Turcia, ca altfel nu vad ce i-ar trebui un stat fara armata, ca Vaticanul, printre “cunostinte”-deci n-are ce face cu rezistenta de acasa, altceva decat s-o decapiteze pentru a se putea ocupa, in liniste, de extinderea “frontului”. In afara de coloratura religioasa specifica, regimul lui Erdogan se aseamana cu cel al lui Putin iar asemanarea cu regimul “PSDragnea” e, fara nici o intentie de a-mi ofensa vreun ante-vorbitor, fie o licenta poetica, fie o viziune deplasata si/sau neglijenta fatza de adevarul istoric. Fiindca, orice s-ar spune, nu Dragnea aresteaza opozanti, la noi, nu Dragnea masluieste probe pentru procesele acestora si nu PSD-ul creaza premisele unui razboi civil in Romania–dimpotriva, precum la Radio Erevan, Dragnea si PSD incaseaza, din plin, toate loviturile si malversatiunile ‘opozitiei”(nu prea se stie cine e opozitia romaneasca, doar ca e compusa din elementele care-l urasc pe Dragnea si partidul pe care-l conduce) iar Romania nu este un imperiu, n-a fost niciodata si nici nu va fi , deci, alta intrebare! Anume, daca armata turca, decimata dupa lovitura de stat eventual pusa la cale de Fetullah Gulen, insusi ‘gurul” lui Erdogan de pe vremuri, actualmente refugiat in SUA, daca armata fidela sultanului va fi in stare sa sustina fronturile, intern si extern, deschise de acesta. Personal, cred ca partida e deja pierduta-vremea sultanilor a trecut, ieniceri facuti din orfanii altor populatii au disparut, iar armata regulata se va rascula inegresit n caz ca razboaiele nu aduc nici prada, nici glorie si fiecare val de arestari va duce la pierderea, inceata dar sigura, a sprijinului popular, in virtutea faptului ca orice soldat e pasibil de a se satura, odata si-odata, sa lupte pentru un suveran care-i hacuieste rudele in spatele frontului.

    • Antevorbitoarea numai de licenta poetica nu poate fi banuita, sa fim seriosi. Nici eu nu vreau s-o jignesc, dar raman nedumerit cum rezista in lumea reala : cum ocoleste gropile, cum trece pe verde, d-alea..
      Citind-o pe antevorbitoarea in cauza, efectul e tot ca la Radio Erevan : devine teleormaneanu’ tot mai putin antipatic…
      Da’ n-o cred atat de subtila, incat sa urmareasca asta; in (era sa zic “mintea”, dar am promis sa n-o jignesc) lumea ei, crede ca daca repeta lozinci, devine firesc inteligenta. Chestie de perceptie, asa o fi in lumea aia, a ei…
      Despre Erdogan n-am a opina, ca nu ma intereseaza : nu merg in vacante la turci, imi plac mai mult grecii:))

  2. Să vă fie rușine, domnule Tudor! În calitate de analist militar dumneavoastră vă permiteți să aruncați cu noroi într-un stat partener al României în NATO!

    • Turcia și România au un tratat de prietenie veșnică (chiar așa se numește) încă de pe vremea lui Mustafa Kemal (cunoscut mai mult cu numele de scenă Ataturk). Tratatul nu a fost abrogat până acum.

      Articolul este despre Erdogan, nu despre Turcia, o țară respectabilă. Erdogan este un dictator de facto. După orice definiție doriți. Iar ca viziune politică este exact opusul lui Kemal, nici el vreun democrat dar care a salvat Turcia de la anonimitate și chiar dispariție prin modernizare, secularizare, dezvoltare. El era un progresist, Erdogan e reacționar. Eu cred că ăsta e ultimul lui an la conducerea țării. O să crape Ponta de ciudă (unii știu de ce).

  3. Pai judecatorii i-au bagat la inchisoare sau Erdogan? Ar fi posibila si varianta “Erdogan prin judecatori corupti” dar ar trebui sa va bazati pe o decizie judecatoreasca si pentru asta.
    Oricine e nevinovat pana un judecator stabileste si motiveaza contrariul. Chiar si Erdogan.

  4. Pentru domnul AC si RT, cel din urma daca are curaj sa publice acest raspuns, avand in vedere ca sustine cauza PSDragnea si atacurile la justitie, raspunsul pentru dumneavoastra ar trebui sa fie: “Dragnea, prin judecatorii corupti, cumparati, ori pusi cu botul pe labe a decis” ceea ce va fi foarte curand egal cu “Erdogan prin judecatorii corupti, cumparati ori pusi cu botul pe labe a decis”. Deci, care e mirarea?

    • cand zici aberant “atacurile la justitie” te referi la emisiunile cu emisiuni pro si contra cu psd si pnl despre abuzurile unor procurori? care procurori nu fac justitia, ci judecatorii?! zi tu, ca fan al abuzurilor

      • Ma refer, stimate domn (observ inca o data increzuta si intr-o lume decenta, incredibila lejeritate a pertuului, unde nu exista), la atacurile concertate la justitie ale unor posturi tv care au o credibilitate indoielnica, avand in vedere ca plang mai mult puscariasii, decat absenta spitalelor, plang conditiile in care acestia se afla, in loc sa planga situatia unor oameni si copii amarati care in spitale beneficiaza de larghetea statului mult mai putin decat cei din puscarii la ora actuala (verificati alocatiile pe zi si va veti convinge), ma refer la cei care sustin o cauza penibila, manipuleaza si mint, fara pic de obiectivitate. Sa va aduc aminte cum porcaiti judecatori la A3 care nu sunt de acord, cum porcaiti, inclusiv pe cei de aici care nu sunt de acord si va exprima (modest) indoiala cu privire la onestitatea demersului? Un ultim cuvant: intotdeauna trufia a precedat caderea. Continuati sa ignorati ce fierbe cu adevarat in strada, continuati! Tic-tac, tic-tac, tic-tac. Evident, nu puteti merge decat pe acest drum, e logic, avand in vedere cine e si unde a fost patronul. Si stu, asta chiar nu veti publica. Jenant cata atentie acordati puscariasilor si potentialilor puscariasi. Daca n-ar fi facut nimic de tip furt, abuz, delapidare – sau mangleala, pe intelesul colegului Mirciulica Badea – nu ar fi fost in anumite situatii delicate. Punct. In rest, jenant: copiii au alocatii pe zi in spitale si gradinite mai mici decat puscariasii. Iartati-ma, cred in reabilitare, dar nu in corul bocitoarelor care transforma Romania pe gustul infractorilor ce-i finanteaza.Asta nu veti lasa sa treaca de filtru: e adevarul si nimic nu e mai neplacut.

      • N-am inteles nimic din ce-a spus “nana”, e prea subtil.
        N-am inteles nici de ce e de varat in seama (mai ales ca se crede cenzurat, desi spune… “nimic”). E drept, e nevoie si de lozincarzi d-astia p-aici (pe net, oricum, colcaie), c-altfel ne-am plictisi. Dar la asta am citit “cu markaru’ colorat”, si tot n-am inteles : da Dragnea ordine judecatorilor sa il vare pe Valcov la racoare ?! O fi masochist, si deocamdata se manifesta doar cu aia de-l inconjoara ?! Grea logica, untura de peste, ce sa mai !

  5. Wow… “printre cei aruncati in puscarie sunt profesori, jurnalisti…”.
    Credeam ca principala calitate sa stai in puscarie pe nedreot e sa fi nevinovat.
    Probabil ca daca faci parte din categoriile de mai sus esti mai de plans de mila decat daca ai fi un simplu om cu liceul, acuzat pe nedrept. Good job, R!:)

Leave a Reply to daniel-altulCancel reply