Departamentul de luptă antifraudă (DLAF) din cadrul Guvernului a sesizat DNA în legătură cu ”presupuse fapte de natură penală comise în contextul implementării unor proiecte finanțate din fonduri europene”, potrivit unui răspuns al DNA.

E vorba de 2 sesizări ale DLAF primite de DNA în data de 10 mai 2021 și care vizează proiectele cu fonduri europene în cadrul cărora actualul vicepremier și lider USR, Dan Barna, a fost expert antreprenorial.

La data de 10 mai 2021, la sediul DNA au fost primite două sesizări formulate de instituția la care faceți referire și în care sunt reclamate presupuse fapte de natură penală comise în contextul implementării unor proiecte finanțate din fonduri europene.

Cele două documente se află în procedură de înregistrare și repartizare, prin urmare, în acest moment, nicio persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat”, a precizat DNA.

DLAF a precizat într-un răspuns pentru G4media.ro că a sesizat DNA în legătură cu 4 persoane – experți cu atribuții de recrutare și manageri ai structurilor de economie socială – privind proiectele în care au fost implicați Dan Barna și sora sa.

Intrebare fireasca : este acest dosar un “cadou” facut de competitorii lui Dan Barna la preluarea sefiei USR-Plus? Se apropie congresul partidului si pare ca Barna este taiat in felii subtiri, tip julien, pe un dosar in care s-a pronuntat anchetatori specializati in fonduri europene.

 

1 COMMENT

Leave a Reply to Ioana M.Cancel reply