Apropo de dosarul revolutiei : anul trecut, in cadrul unei conferințe pe teme literare, de la Focșani, Mircea Dinescu a răspuns și provocărilor, cu tentă politică, venite din public. Întrebat despre anchetarea fostului președinte Ion Iliescu, poetul a apreciat că nicio revoluție nu a fost frumoasă.
“Anchetarea lui Ion Iliescu pentru Revoluţie este o mare prostie, pentru că nu poţi să judeci. Nicio revoluţie nu a fost frumoasă. În revoluţia franceză au fost mult mai multe victime ca la revoluţia română, ca să nu mai vorbim de revoluţia din Rusia. Orice revoluţie apărută peste noapte se lasă cu confuzie, cu cadavre. Nu poţi într-o noapte să treci de la comunism la capitalism, să nu mai vorbeşti cu tovarăşe ci cu domnule şi să spunem că s-a dus dracului comunismul când erau în România 4 milioane de membri de partid“,a declarat Mircea Dinescu, conform Adevărul, preluat de DC News.
[…] Source: https://radu-tudor.ro“Este o mare prostie !” […]
Lăsați să ne spună judecătorii cine este vinovat.
Evident ca orice revoluție “clasica”(violenta) aduce la suprafața ambitiosi fără scrupule, aventurieri, mercenari, asasini și alte categorii umane nefrecventabile in timp de pace socială care sfârșeșc prin a distruge, uneori chiar fizic, generația idealista inițiatoare a miscarii revoluționare. Iarăși, este evident faptul ca justiția socială n-are nimic de-a face cu noțiunea de justiție in sensul propriu al cuvantului fie și numai pentru ca legile vechi sunt suspendate iar cele noi sunt încă in stadiu de șantier de unde și ascensiunea fulguranta a structurilor de forța, armata, politii secrete, organizații paramilitare care înlocuiesc ideea de justiție cu cea de ordine. De aceea, orice proces intentat unui lider din perioada revoluționara e “o prostie”, cu atât mai gogonata in cazul lui Ion Iliescu cu cât personajul nefiind militar nu poate fi judecat nici după legea marțială, singura care se menține intacta in condițiile unei răsturnări de regim; rămâne, însă, problema victimelor, a oamenilor neînarmati împușcați pe străzi de nu se știe cine după ce același Iliescu—proptit “tovărășește” de-o parte de Dinescu, de cealaltă de Caramitru, in fatza microfonului din studioul TVR de unde s-a anunțat caderea regimului comunist—luase conducerea statului “democrat” România. Și-aici “prostia” consta in faptul ca procesele, dacă ar fi fost sa fie intentate cuiva, ar fi trebuit sa aducă in curți marțiale pe singurii purtători de arme din vremea Revoluției—sa fim serioși, pe timpul comunismului nici măcar puștile de vânătoare nu se dădeau la tot omul—recte, șefii armatei și ai Securității și asta cât mai aproape de data săvârșirii masacrelor; sa-l tragi pe Ion Iliescu in judecată după treizeci de ani de la Revoluția din Decembrie, singura revolutie sângeroasă din blocul sovietic, e in cel mai bun caz o manifestare a justiției poetice, o încarnare a cuvintelor lui Sorescu: “și fiindcă toate astea trebuiau sa poarte un nume/ li s-a spus Iliescu”; dar mi-e teama ca justiția poetica n-are nimic de-a face cu procesul deschis lui Ion Iliescu sub comanda procurorului general Augustin Lazar, ex-tartorul eliberării deținuților politici de la Aiud. Si nici eticheta de “prostie” pusă de Mircea Dinescu nu mai corespunde- e vorba, pur și simplu, de monumentala abjecție in care se lăfăie, de ani buni, justiția romana, transpusa astăzi in procesul Iliescu.
Dinescu e un mare prost! Pe Ceausescu cum l-au judecat?
Aici nu e vorba de judecarea Revolutiei, ci de faptele de dupa cand s-au dat ordine diversioniste de noua putere care a confiscat revolutia… cand Iliescu a ordonat ca toate structurile de partid comuniste sa ramana neschimbate, pana au dat decretul din martie sa se faca alegeri libere in mai la cererea lui Gorbaciov si a americanilor.