Tuesday, May 13, 2025
18.4 C
Bucharest

“Este posibil să se întărească şi în România un filon antisistem”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că victoria lui Donald Trump se datorează unui vot antisistem şi a unui discurs care a apelat la emoţia electoratului, nu la argumente, fiind posibil ca acest fenomen să afecteze Uniunea Europeană, dar şi România, în viitoarele alegeri, scrie news.ro.

“De multe ori politicieni, consultaţi, consilieri, actori în spaţiul poblic, cred că alegerile se câştigă convingând alegătorul. Practica ne arată că nu e chiar aşa. Alegerile se câştigă emoţionând alegătorul, alegerile se câştigă de regulă pe bază de emoţie şi nu pe bază de argument. După părerea mea, alegerile din SUA au fost câştigate de candidatul Donald Trump, care a avut un discurs nepolitic, franc, până chiar la o francheţe care de multe ori a fost altfel intitulată, a câştigat fiindcă a atins emoţia unei categorii care nu s-a mai identificat cu actualul establishment”, a explicat Iohannis, într-o discuţie cu studenţii în Ştiinţe Politice, organizată la Biblioteca Centrală Universitară.

Preşedintele a adăugat că votul pentru Donald Trump în SUA a fost “un vot de protest”, iar acest lucru este posibil să apară şi în alte ţări din Europa, unde urmează alegeri în acest moment. Din acest motiv, spune Iohannis, a avertizat, la rândul său, politicienii din România să nu creeze falii între ei şi electorat.

“În plan politic va avea efecte semnificative şi în Europa. Alegerea lui Trump a validat global curentul antisistem şi vom vedea urmările acestei validări în marile alegeri care vor avea loc în Europa anului 2017 şi vom vedea atunci cum reuşesc politicienii europeni să facă faţă unei atitudini noi din partea electoratului”, a spus şeful statului.

Iohannis a adăugat că nu există un pericol în România la alegerile din 2016, însă la următoarea rundă de alegeri “este posibil să se întărească un filon antisistem”.

Hot this week

Sondaj : Nicușor vs Simion

Candidatul AUR, George Simion, şi candidatul independent Nicuşor Dan...

Bolojan : Sprijinim Ucraina pentru că nu avem interesul sub nicio formă ca Armata rusă să avanseze înspre România

Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat că...

Simion : românii nu sunt demni să circule fără viză în SUA

Declarația prin care George Simion a lăudat Administrația Trump...

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Topics

Sondaj : Nicușor vs Simion

Candidatul AUR, George Simion, şi candidatul independent Nicuşor Dan...

Simion : românii nu sunt demni să circule fără viză în SUA

Declarația prin care George Simion a lăudat Administrația Trump...

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Analiza la zi privind invazia Rusiei în Ucraina şi impactul asupra securităţii României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai, ora 22:32) - Emisiunea:...

Concorde, monument istoric

Rachida Dati, ministra franceză a Culturii, a anunţat că...

O navă spațială din epoca sovietică se va prăbuşi pe Pământ

O navă spațială din epoca sovietică, care nu a...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img