Sunday, June 8, 2025
22.3 C
Bucharest

“Eu sper că disputele interne nu vor avea impact negativ asupra exercitării Preşedinţiei UE”

România poate exercita Preşedinţia Consiliului UE în pofida disputelor politice interne, afirmă preşedintele Klaus Iohannis într-un interviu acordat presei austriece, şeful statului prezentând priorităţile Bucureştiului şi semnalând că va candida pentru un nou mandat.

Într-un interviu acordat publicaţiei austriece Kurier, Klaus Iohannis vorbeşte despre mandatul României la Preşedinţia Consiliului UE şi despre disputele politice interne, subliniind că susţine principiile statului de drept şi combaterea corupţiei.

Întrebat care sunt priorităţile Bucureştiului la preluarea Preşedinţiei Consiliului UE, Klaus Iohannis a declarat: “Preşedinţia Consiliului UE se confruntă cu multe provocări şi dosare dificile: procesul de ieşire a Marii Britanii din UE, cadrul financiar multianual, migraţia, dezbaterea pe tema viitorului UE. O viziune comună asupra păstrării valorilor europene trebuie să fie o prioritate pentru toate statele membre”.

“Prioritară trebuie să fie atenţia acordată unităţii, cooperării şi solidarităţii între statele membre. Este vorba despre coeziunea la nivelul Uniunii Europene. Oamenii aşteaptă răspunsuri clare la probleme. România vrea să ofere rezultate concrete. Un proiect central va fi summitul informal al Consiliului European programat pe 9 mai 2019 la Sibiu. Reuniunea este dedicată dezbaterii pe tema viitorului Uniunii Europene. Sperăm că summitul va furniza o perspectivă clară şi pozitivă asupra Uniunii Europene şi că îi va sensibiliza pe cetăţenii europeni”, a spus Iohannis.

Întrebat dacă ieşirea Marii Britanii nu este cumva un semnal politic fatal pentru Uniunea Europeană, Iohannis a precizat: “Respectăm decizia Londrei, chiar dacă este regretabilă pentru noi. Uniunea Europeană este pregătită pentru orice scenariu. Uniunea Europeană este mai unită ca niciodată, acesta este un semnal politic pentru solidaritate. Procedura Brexit nu este încă finalizată, suntem interesaţi să ajungem la un acord cu Londra cât mai curând. Sperăm că britanicii vor aproba o retragere ordonată din UE. Aceasta este o precondiţie pentru viitoarea relaţie cu Marea Britanie”.

Întrebat dacă există discuţii pentru a fi desemnat succesor al lui Donald Tusk în funcţia de preşedinte al Consiliului European, Klaus Iohannis a răspuns: “Aş vrea să amintesc că eu am anunţat public deja, în iunie anul acesta, candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al României”.

Reporter Kurier: Luptaţi permanent împotriva corupţiei şi pentru respectarea statului de drept. Sunteţi un adversar politic al social-democraţilor aflaţi la guvernare. Cum veţi evita disputele în timpul deţinerii Preşedinţiei Consiliului UE?

“Sunt un adversar faţă de oricine periclitează acţiunile de combatere a corupţiei şi respectarea statului de drept în România, indiferent dacă sunt membri ai Guvernului sau nu. Este adevărat că actuala majoritate parlamentară, care susţine Guvernul PSD, vrea slăbirea acţiunilor anticorupţie şi a independenţei justiţiei. Eu susţin combaterea corupţiei. Din prima zi a mandatului, mi-am folosit toate atribuţiile conferite de Constituţie pentru a împiedica aplicarea legilor care afectează justiţia şi dreptul penal”, a afirmat Iohannis.

Rugat să comenteze afirmaţiile că Guvernul României nu este pregătit să preia Preşedinţia Consiliului UE, Iohannis a explicat: “Este evident că ar fi de dorit ca Guvernul să fie pregătit mai bine, pentru a fi folosită această oportunitate în favoarea României. Chiar şi în aceste dificile circumstanţe politice interne, putem exercita un mandat rezonabil la Preşedinţia UE. Dincolo de controverse şi de ideile diametral opuse, ale mele şi ale Guvernului asupra justiţiei şi statului de drept, eu sper că disputele nu vor avea impact negativ asupra exercitării Preşedinţiei UE”, scrie Mediafax.

 

Hot this week

Dotare de top pentru Forțele Speciale : Enok cu rachete Eurospike

România se aliniază tot mai strâns standardelor NATO în...

Noua atracție în România : Terra Borza Teutonica

Terra Borza Teutonica, un traseu care conectează 18 localităţi...

MCM Black Sea, la cea de-a patra activare de la lansare

În marja Reuniunii miniștrilor apărării din statele membre NATO,...

Cancelarul Germaniei : să vorbim cu Trump, nu despre Trump

Cancelarul german Friedrich Merz a cerut vineri o abordare...

Accidentul vascular cerebral, ca prim semn de boală vasculară

Accidentul vascular cerebral, ca prim semn de boală vasculară   Tehnologia...

Topics

Dotare de top pentru Forțele Speciale : Enok cu rachete Eurospike

România se aliniază tot mai strâns standardelor NATO în...

Noua atracție în România : Terra Borza Teutonica

Terra Borza Teutonica, un traseu care conectează 18 localităţi...

MCM Black Sea, la cea de-a patra activare de la lansare

În marja Reuniunii miniștrilor apărării din statele membre NATO,...

Cancelarul Germaniei : să vorbim cu Trump, nu despre Trump

Cancelarul german Friedrich Merz a cerut vineri o abordare...

Accidentul vascular cerebral, ca prim semn de boală vasculară

Accidentul vascular cerebral, ca prim semn de boală vasculară   Tehnologia...

NATO cere membrilor mărirea capacităţilor antiaeriene

NATO le solicită statelor membre europene să-şi extindă de...

Liderul A-HA, diagnosticat cu o boală incurabilă

Morten Harket, solistul principal al grupului norvegian A-HA, al...

Seceta dă semne că lovește din nou în Europa

Peste jumătate (53%) din solurile din Europa și regiunea...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img