Belgia a anunţat că deschide o anchetă penală asupra unei reţele de propagandă rusă ce a vizat Parlamentul European şi care are în centru site-ul şi canalul Voice of Europe, cu sediul la Praga. O analiză POLITICO a celor 50 de videoclipuri de pe canalul YouTube al Voice of Europe, între timp eliminat, a arătat că 16 eurodeputaţi au avut apariţii la acest canal, scrie news.ro.

Procuratura federală belgiană a deschis o anchetă care vizează o reţea de influenţă rusă în mai multe ţări, inclusiv în Belgia, unde membri ai Parlamentului European ar fi fost plătiţi de Moscova pentru a promova propaganda Kremlinului, a anunţat vineri premierul belgian Alexander De Croo, citat de agenţia Belga.

Scopul propagandei este de a face să fie aleşi mai mulţi candidaţi pro-ruşi la alegerile europene din iunie şi de a consolida narativele pro-ruse în Parlamentul European, cu scopul de a slăbi sprijinul european pentru Ucraina, a confirmat Alexander De Croo.

Premierul belgian este “în contact frecvent” cu colegul său ceh, Petr Fiala, precum şi cu instituţiile europene, inclusiv cu preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola.

Belgia a cerut Eurojust – agenţia europeană de cooperare judiciară – să organizeze o reuniune de urgenţă. Mandatul Parchetului European şi al Oficiului European de Luptă Antifraudă, OLAF, ar trebui eventual extins pentru a le permite să acţioneze împotriva acestei “ameninţări ruseşti”, potrivit lui De Croo.

Acesta nu a dezvăluit care sunt personalităţile politice vizate, deoarece aceste informaţii sunt clasificate. Cu toate acestea, presa cehă a relatat că plăţile au vizat politicieni din Belgia, Franţa, Germania, Ungaria, Olanda şi Polonia. Se crede că partidul german de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) ar fi fost, de asemenea, implicat.

Din cauza activităţilor reţelei, guvernul ceh a plasat pe lista sa de sancţiuni “Vocea Europei”, pe fostul deputat ucrainean şi om de afaceri cu legături strânse cu Kremlinul, Viktor Medvedciuk, precum şi pe omul de afaceri Artem Marcevski. De Croo se aşteaptă ca persoanele implicate să fie, de asemenea, incluse pe lista de sancţiuni a UE.

“Dacă este un război al civilizaţiei, ei bine, sper că civilizaţia din Ucraina va pierde”, a declarat, în octombrie anul trecut, Marcel de Graaff, un deputat olandez de extremă dreapta, dintr-un studio de televiziune aflat chiar în interiorul Parlamentului European.

Un alt politician de extremă-dreapta i-a sărit în ajutor. “Ucraina trebuie să devină o zonă tampon demilitarizată”, a susţinut Maximilian Krah, un politician de extremă dreapta din Germania, adresându-se celorlalţi patru participanţi din studio.

Dezbaterea a fost organizată de Voice of Europe, un post despre care autorităţile cehe, poloneze şi belgiene au declarat că este un paravan pentru propaganda şi dezinformarea rusească.

Autorităţile cehe au sancţionat doi dintre directorii de la Voice of Europe, dintre care unul este prietenul de lungă durată al liderului rus Vladimir Putin, Viktor Medvedciuk, un oligarh ucrainean.

O analiză făcută de POLITICO tuturor celor 50 de videoclipuri de pe canalul YouTube al Voice of Europe – între timp eliminat de pe platformă “deoarece a încălcat legile comunităţii” –  a arătat că 16 membri ai Parlamentului European au avut interacţiuni cu această instituţie, toţi având orientări de extremă dreapta. Europarlamentarii, dar şi alţi politicieni din guvernele din Europa Centrală şi de Est au acordat interviuri video unui canal cu doar 351 de abonaţi pe YouTube şi doar 60.000 de vizualizări începând din vara anului trecut. Cu toate acestea, reach-ul său pe platformele sociale X şi Facebook a fost mult mai mare, iar contul său de pe X este încă activ. Într-o lungă postare pe X, Voice of Europe a acuzat “presa globalistă” că face “speculaţii nebuneşti şi acuzaţii absurde” despre legăturile sale cu Rusia, care, insistă, sunt nefondate.

Din august anul trecut, Voice of Europe a organizat patru dezbateri şi interviuri individuale cu următorii eurodeputaţi: Krah şi Joachim Kuhs din Germania, Patricia Chagnon, Thierry Mariani şi Hervé Juvin din Franţa, Marcel de Graaff din Olanda, Matteo Gazzini şi Francesca Donato din Italia, Miroslav Radačovský şi Milan Uhrík din Slovacia, Jaak Madison din Estonia, Hermann Tertsch şi Jorge Buxadé din Spania, Ladislav Ilčić din Croaţia, Anders Vistisen din Danemarca şi Tom Vandendriessche din Belgia, potrivit analizei videoclipurilor realizate de POLITICO.

Un tribunal din Munchen, specializat în mită şi corupţie, a deschis o anchetă preliminară după ce au apărut acuzaţii potrivit cărora unul dintre candidaţii de top ai partidului Alternativa pentru Germania la alegeri, Petr Bystron, ar fi primit mită.

Mai multe voci, inclusiv Parlamentul European, şi-au exprimat îngrijorarea în ultimele luni cu privire la amploarea influenţei ruseşti în cadrul instituţiilor UE cu doar câteva luni înainte de alegerile europene din iunie.

De la aceste dezvăluiri, YouTube a eliminat de pe site-ul său zeci de videoclipuri filmate în Parlament pentru că a încălcat politica sa privind conţinutul înşelător.

Creată în Olanda în 2016 şi acuzată deja în 2018 că serveşte interesele Rusiei, Voice of Europe a intrat într-o pauză înainte de a reapărea pentru a publica ştiri cu rubrici ruseşti în mai 2023, ulterior schimbându-şi numele şi publicând pe X, din iunie.

Un narativ frecvent împinsă de deputaţii europeni a fost acela că discuţiile de pace trebuie să aibă loc de urgenţă pentru a opri vărsarea de sânge atât a ucrainenilor, cât şi a ruşilor. “Acesta este un copy paste al maşinăriei de dezinformare pro-Kremlin”, a declarat Jakub Kalenský de la Centrul European de Excelenţă pentru Contracararea Ameninţărilor Hibride.

Europarlamentarul de Graaff – care a respins acuzaţiile că a fost plătit de Vocea Europei – a declarat în cadrul dezbaterii din octombrie: “Cea mai bună modalitate de a obţine pacea este ca ucrainenii să se predea”.

Mariani, de la partidul lui Le Pen, RN, din Franţa, a acuzat UE că a declanşat evenimentele care au dus la invadarea Ucrainei de către Rusia, prin semnarea unui acord comercial cu Ucraina în urmă cu un deceniu. “Unele ţări vor doar să distrugă Rusia, ceea ce este în primul rând imposibil şi nu este în interesul ţărilor noastre”, a spus Mariani.

Deputatul francez Juvin a susţinut, în cadrul unei alte dezbateri, că, cu cât Occidentul furnizează mai multe arme Ucrainei, “cu atât mai mult Putin trebuie să avanseze spre Vest”, iar Krah a sugerat că Ucraina ar trebui să renunţe la teritoriile din estul ţării şi că orice idee de aderare a Kievului la UE este “doar propagandă”.

Potrivit unei declaraţii a serviciilor secrete cehe, “conţinutul postului Voice of Europe a fost controlat şi finanţat direct de Federaţia Rusă. Banii de la Moscova au fost, de asemenea, folosiţi pentru a plăti anumiţi reprezentanţi politici pentru a propaga propaganda rusă …Unul dintre obiective a fost încercarea de a influenţa alegerile pentru Parlamentul European”.

În timp ce Voice of Europe s-a prezentat ca fiind un organ de presă, a rămas neclar cine sunt toţi editorii şi jurnaliştii care lucrează pentru acest canal media, notează POLITICO.

“Nu cer CV-ul fiecărui jurnalist înainte de a accepta un interviu”, a declarat Mariani, când a fost întrebat despre cine l-a invitat la dezbatere.

Chagnon, colega sa de extremă dreapta, a spus, de asemenea, că nu-şi aminteşte numele fiecărui jurnalist, inclusiv al celui care avea “un accent puternic” şi lucra pentru Voice of Europe. Cu toate acestea, ea i-a cerut moderatorului Chris Tomlinson să îi arate legitimaţia înainte de a accepta să se întâlnească cu el pentru o altă dezbatere.

Tomlinson, care a lucrat anterior ca jurnalist la blogul american de extremă dreapta Breitbart şi a scris anterior pentru revista European Conservative din Bruxelles, a refuzat mai multe solicitări de comentarii din partea POLITICO, scriind doar: “Îmi pare rău, nu înţeleg ce susţineţi”.

Europarlamentarul Vandendriessche a declarat că ştia de numele Voice of Europe din legislatura parlamentară anterioară, înainte de 2019, când lucra ca ofiţer de presă. El a spus că acum este victima unei campanii de dezinformare.

Joachim Kuhs, europarlamentarul german de extremă dreapta, nu l-a numit pe Tomlinson, dar a declarat că nu ştia că interviul va fi pentru Voice of Europe, spunând că a avut impresia că va fi pentru European Conservative.

 

1 COMMENT

  1. “Vocea Europei” se dorea contrapondere la “Voice of America”. Da’ cum zice poporul român :”fiecare pasăre ppre limba ei piere”. E bine că “s-au dat în stambă”

Leave a Reply