Saturday, August 22, 2026
27.7 C
Bucharest

Europa va avea o agentie de paza a frontierelor sale

Uniunea Europeană și-a dat miercuri acordul final pentru crearea Agenției europene pentru paza granițelor și a zonelor de coastă (EBCG), care din luna octombrie va putea participa la gestionarea fluxurilor migratorii la frontierele externe ale blocului comunitar, a anunțat Robert Kalinak, ministrul de interne al Slovaciei, țara care asigură președinția rotativă a Consiliului UE, relatează agenția EFE preluata de Agerpres.

‘Numai prin gestionarea eficientă a frontierelor noastre externe vom putea reveni la normalitate în cadrul spațiului Schengen’, a mai menționat acesta, în declarația sa.

Noua structură este răspunsul pe care Comisia Europeană l-a găsit în timpul crizei provocate de valul de migranți, când a observat deficiențe grave în gestionarea acestui aflux la frontierele maritime ale Greciei.

Statele membre vor continua să administreze granițele proprii în activitatea de zi cu zi, dar, dacă granițele externe ale UE se vor afla sub presiune, atunci autoritățile naționale vor putea cere ajutor de la Agenția europeană pentru paza granițelor și a zonelor de coastă (EBCG), o unitate ce va dispune de o rezervă de 1.500 de membri, efective puse la dispoziție de statele membre.

Agenția va sprijini Comisia Europeană în coordonarea fluxurilor migratorii și va oferi asistență în operațiunile de căutare și salvare a migranților în zona Mării Mediterane. Activitatea sa va putea începe în luna octombrie.

Comisia Europeană a propus în luna decembrie crearea acestei unități, dar inițiativa a fost primită inițial cu rezerve de unele țări care se tem că ea va interfera prea adânc cu competențele interne ale statelor.

Hot this week

01:12:50

Răspunsuri tranșante la o întrebare explozivă

Se apropie 23 august, o dată istorică pentru România. Ca...

O groapă comună sub cazarma Malmaison, în București?

Ansamblul Cazărmii Sf. Gheorghe - Malmaison şi imobilele din...

Canicula afectează puternic producția de parmezan în Italia

În urmă cu 50 de ani, fermierii din regiunea...

Northstar, primul robot umanoid european

Un fost cercetător al companiei Tesla, care a lucrat...

Patru operații în patru ani: de ce contează un traseu medical bine coordonat

Patru operații în patru ani: de ce contează un...

Topics

01:12:50

Răspunsuri tranșante la o întrebare explozivă

Se apropie 23 august, o dată istorică pentru România. Ca...

O groapă comună sub cazarma Malmaison, în București?

Ansamblul Cazărmii Sf. Gheorghe - Malmaison şi imobilele din...

Canicula afectează puternic producția de parmezan în Italia

În urmă cu 50 de ani, fermierii din regiunea...

Northstar, primul robot umanoid european

Un fost cercetător al companiei Tesla, care a lucrat...

Trotinetele electrice dau mari dureri de cap și în Germania

Camera inferioară a Parlamentului german, Bundestagul, a adoptat joi...

Când va intra soarele în faza finală

Peste aproximativ 5 miliarde de ani, Soarele nostru va...

Sectorul energetic, supus unor șocuri mondiale permanente

Piețele intră în perioada de raportare a rezultatelor financiare...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img