Evenimentul zilei publică, în zilele de marţi şi miercuri, un interviu cu un reputat profesor universitar, cercetător ştiiţific onorific la Institutului de Cercetări Juridice „Andrei Rădulescu”, de pe lângă Academia Română, în care sunt explicate cele mai importante mesaje din Raportul Comisiei de la Veneţia.
EVZ: Domnule profesor, având în vedere activitatea în domeniul universitar, ca profesor în specialitatea drept penal și drept procesual penal, dar și ca practician în domeniul avocaturii, cum vedeţi raportul Comisiei de la Veneţia privind modificarea Codului penal?
Petre Buneci: Comitetul de Monitorizare al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a solicitat avizul Comisiei de la Veneţia (Comisie europeană pentru democrație prin legislație) cu privire la recentele amendamente ale Codului penal şi ale Codului de procedură penală din România.
Trebuie de la început să menţionez că avizul comisiei nu se referă la modul în care Constituţia României trebuie interpretată, Curtea Constituţională a României având autoritate în acest sens, însă aceasta face comentarii cu privire la anumite articole ce au fost propuse spre adoptare.
Referitor la Codul penal, Comisia arată că legiuitorul român ar trebui să găsească un echilibru între protecţia drepturilor la apărare și efectul util al luptei împotriva criminalităţii. Astfel, s-au făcut aprecieri cu privire la pedepsele accesorii aplicate în cazul unor infracţiuni ca pedeapsă complementară, referiri la măsurile privind confiscarea extinsă, la termenele de prescripţie a răspunderii penale şi întreruperea termenului prescripţiei.
Orice român ar putea răspunde pentru o infracţiune de serviciu
Comisia a considerat că înlăturarea alineatului 2 din articolul 175 privind funcţionarul public în propunerea de modificare ar trebui să nu fie modificată întrucât noţiunea de „funcţionar public” este definitiă pe scară largă şi include orice persoană care deţine o funcţie executivă, administrativă, sau legislativă la nivel naţional, regional sau local sau orice persoană care exercită funcţia de serviciu public, avându-se în vedere aici Directiva UE 2017/1371 din 05 iulie 2017.
Consider că prin menţinerea acestei dispoziţii legale şi dacă o coroborăm şi cu art. 308 din Codul penal s-ar ajunge la situația în care orice persoană din România poate să răspundă pentru o infracţiune de serviciu, chiar şi în condiţiile în care exercită permanent ori temporar, cu sau fără remuneraţie o însărcinare de orice natură din persoanele prevăzute la art. 175 alin. 2 Cod penal.
În multe dosare, abuzul în serviciu e infracţiune conexă
Cu privire la abuzul în serviciu de care aminteam anterior, Comisia de la Veneţia recunoaşte că dispoziţiile Curţii Constituţionale exprimate prin Decizia nr. 405/2016 sunt binevenite în sensul că abuzul în serviciu există atunci când se face prin încălcarea legii. Critica adusă acestei modificări vizează însă limitarea sferei persoanelor beneficiare a folosului necuvenit referitorindu-se numai la funcţionari şi familia sa, criticând chiar o decizie a Curţii Constituţionale din 26 septembrie 2018 privind abuzul în serviciu referitoare la asimilarea acestuia cu o infracţiune de corupţie. Tot în acest context, Comisia arată că şi modificarea art. 16 privind vinovăţia care trebuie să rezulte numai cu intenţie directă în mod neîndoielnic din circumstanţele concrete ale cauzei, nu este binevenită deoarece fapta respectivă nu ar mai constitui infracţiune în cazul abuzului în serviciu.
Pentru ca o persoană să fie condamnată pentru abuzul în serviciu, consider că este necesar să se demonstreze în mod indubitabil intenţia directă în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei pentru că numai în acest mod demonstrăm abuzul în serviciu, ca infracţiune de sine stătătoare, nu ca o infracţiune conexă pe lângă alte infracţiuni cum s-a întâmplat în foarte multe dosare.
Un an e suficient pentru un denunţ
Comisia de la Veneţia a mai făcut aprecieri şi cu privire la unele infracţiuni din Partea specială referitoare la mărturia mincinoasă, compromiterea intereselor justiţiei sau la infracţiunile privind darea de mită, luarea de mită, traficul de influenţă, cumpărarea de influenţă. La luarea de mită se specifică faptul că termenul de un an prevăzut în propunere în care se poate formula un denunț fără ca mituitorul să răspundă penal este prea rigid fiind foarte scurt și va descuraja în mod evident persoanele să coope reze cu autoritățile. Este greu de crezut, din punctul meu de vedere, că o persoană se află în stare de imposibilitate de a se adresa organelor judiciare în cazul unei infracțiuni de dare de mită în timp de un an de zile, acesta fiind rezonabil întrucât în practică au existat cazuri când pentru a beneficia de nepedepsire unele persoane au făcut denunțuri după 7 – 8 ani de zile
Modul de aplicare al noilor modifi cări este neclar
– EVZ: Puteţi face câteva referiri şi la raportul Comisiei de la Veneţia privind modificarea Codului de procedură penală?
– P.B: Comisia a apreciat pozitiv completarea articolului 4 privind prezumţia de nevinovăţie, dar a considerat că noile dispoziţii pot fi excesive şi în detrimentul drepturilor publicului care este privat de informarea privind persoanele care comit infracţiuni, în sensul că trebuie să se facă distincţie între pretinsa vinovăţie a unui suspect şi furnizarea de informaţii publicului pe de altă parte. În acest sens comisia a recomandat revizuirea noilor alineate pentru a asigura o claritate juridică atât cu privire la dreptul la informare cât şi la prezumţia de nevinovăţie.
Referitor la începerea urmăririi penale faţă de o persoană care a săvârşit o infracţiune în termen de un an de zile, pentru că în caz contrar s-ar dispune clasarea cauzei, Comisia nu consideră această modificare oportună deoarece organele de urmărire penală sunt confruntate cu infracţiuni complexe şi ar fi dificil să respecte acest termen, deoarece va trebui să respecte drepturile procesuale ale tuturor părţilor. Consider că acest termen de un an care se referă la începerea urmăririi penale faţă de persoana care se pretinde că a săvârşit o faptă (in personam) este suficient atâta timp cât după sesizare organele de urmărire penală încep urmărirea penală faţă de faptă (in rem) putând să administreze suficiente probe în dovedirea acuzaţiei faţă de o persoană.
Utilizarea excesivă a interceptărilor pe bază de protocoale
Comisia a mai făcut aprecieri şi cu privire la faptul că modificările aduse Codului de procedură penală privind interceptările făcute în alte cauze şi care nu pot fi folosite în dosarul în care un suspect sau un inculpat este cercetat, în sensul că prin acest lucru s-ar exclude anumite probe, chiar dacă în dispozițiile referitoare la perchiziția informatică s-a prevăzut că se poate solicita un mandat și pentru acele activități referitoare la alte persoane sau alte fapte. Comisia consideră că mandatele noi sau cele care pot fi extinse și pentru alte fapte nu prezintă o procedură și sunt neclare în sensul dacă efectele se extind și pentru trecut. Comisia a apreciat că există acuzații credibile de utilizare excesivă a interceptărilor în cadrul protocoalelor de cooperare, justificând adoptarea unor măsuri mai restrictive.
Interviul complet aici : https://evz.ro/comisia-de-la-venetia-romania-legile-justitiei-petre-buneci.html?v=347635&page=1
