Friday, March 13, 2026
14.7 C
Bucharest

Exceptionalul actor Teodor Corban a murit la doar 65 de ani

Moartea fulgerătoare a actorului Teodor Corban, unul dintre societarii Teatrului Naţional Vasile Alecsandri din Iaşi, în vârstă de 65 de ani, în urma unei lungi lupte cu o boală incurabilă, a surprins lumea artistică ieşeană.

“E o dimineaţă foarte tristă pentru că a plecat dintre noi într-o altă lume, în altă dimensiune Teo Corban, un actor de teatru şi de film, un actor care încă mai avea foarte multe de spus din perspectiva personajelor pe care le-ar fi putut întruchipa. Omul, plin de umor dar cu un umor mucalit şi o inteligenţă şi ironie fină, sclipitoare în aceeaşi măsură, care se puteau vedea şi pe scenă. S-a dus printre stele, unde va străluci cu certitudine şi în continuare. Dumnezeu să-l odihnească şi condoleanţe familiei!”, a declarat, pentru AGERPRES, teatrologul Oltiţa Cîntic, directorul artistic al Teatrului “Luceafărul” din Iaşi.

Regizorul Cristian Hadji Culea, directorul Teatrului Naţional “Vasile Alecsandri” din Iaşi consideră trecerea în nefiinţă a actorului Teodor Corban.

“Pentru teatrul nostru e o pierdere inexprimabilă. E un mare actor care a marcat teatrul din Iaşi, teatrul contemporan. E o pierdere uriaşă pentru filmul şi teatrul românesc”, a declarat Cristian Hadji Culea, directorul Teatrului Naţional “Vasile Alecsandri” din Iaşi.

Tenorul Andrei Apreotesei, managerul Ateneului Naţional Iaşi a declarat că Teo Corban a reprezentat şi reprezintă în continuare un simbol de muncă, seriozitate şi profesionalism.

“Fără doar şi poate este una dintre cele mai triste veşti ale acestui an. Este o pierdere imensă nu doar Naţionalul ieşean ci pentru întreaga cultură românească, unul dintre cei mai talentaţi, unul dintre cei mai smeriţi şi iubiţi actori ai României. Astăzi a plecat să joace pe marea scenă a veşniciei. Pentru noi a fost o adevărată încântare să-l avem în trupa Ateneului. Ultima premieră a fost pe scena Ateneului alături de bunul său prieten Ticu Puşcaşu. Cu siguranţă noi îi vom păstra o memorie vie şi o amintire frumoasă”, a declarat tenorul Andrei Apreotesei, managerul Ateneului Naţional Iaşi, citat de Agerpres.

Moartea îndrăgitului actor ieşean Teodor Corban nu a trecut neobservată nici în spaţiul virtual. În doar câteva ore apropiaţii şi fanii au scris pe pagina sa de socializare sute de mesaje de condoleanţe.

Născut pe 28 aprilie 1957, Teodor Corban Teodor a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1985 la clasa profesorilor Dem Rădulescu – Dragoș Galgoțiu.

Hot this week

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și România

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și...

Analysis: How Romania responds to a missile threat from Iran

Analysis: How #Romania responds to a missile threat from...

Clanul Khamenei, vile de sute de milioane de euro la Londra prin interpuși

Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ar fi...

Eșec politic major al partidelor coaliției

Eșec politic major al partidelor din coaliție. PSD, PNL și...

Antena3.ro : dezvăluiri despre proiectul militar american X-76

Americanii dezvoltă o aeronavă militară revoluționară: X-76 va combina...

Topics

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și România

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și...

Analysis: How Romania responds to a missile threat from Iran

Analysis: How #Romania responds to a missile threat from...

Clanul Khamenei, vile de sute de milioane de euro la Londra prin interpuși

Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ar fi...

Eșec politic major al partidelor coaliției

Eșec politic major al partidelor din coaliție. PSD, PNL și...

Antena3.ro : dezvăluiri despre proiectul militar american X-76

Americanii dezvoltă o aeronavă militară revoluționară: X-76 va combina...

UE avertizează : Bienala de la Veneția va fi sancționată

Uniunea Europeană va impune sancțiuni dacă Bienala de la...

Operată pentru a doua oară de hernie de disc, după 20 de ani

Operată pentru a doua oară de hernie de disc,...

Ce vor să aducă americanii în bazele aeriene din România

Potrivit unor surse oficiale, Departamentul de Război al SUA...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img