Saturday, December 21, 2024
6.3 C
Bucharest

Explozia pretului energiei. Italia analizeaza recalcularea pretului. Romania, nimic

Explozia pretului energiei. Italia analizeaza recalcularea pretului. Romania, nimic

Italia analizează o posibilă revizuire a modului în care sunt calculate facturile la electricitate, în încercarea de a controla preţurile într-un moment în care costurile la energie sunt la un nivel ridicat, au declarat marţi, pentru Reuters, două surse din apropierea acestui dosar.

Ministrul italian pentru Tranziţia Ecologică, Roberto Cingolani, a spus luni că preţurile cu amănuntul la electricitate în Italia ar urma să crească cu 40% în următorul trimestru, influenţate de preţurile internaţionale mai mari la gaze naturale şi scumpirea certificatelor de emisii.

O astfel de majorare de preţuri, dacă va fi confirmată de Autoritatea de reglementare care stabileşte preţurile la electricitate pe piaţa reglementată odată la trei luni, ar veni după o creştere de 9,9% în al doilea trimestru. Creşterea din perioada aprilie-iunie ar fi fost de aproximativ 20%, dacă autorităţile de la Roma nu ar fi injectat resurse în valoare de 1,2 miliarde de euro pentru a diminua aşa-numitele “costuri de sistem”.

O majorare cu 40% a facturilor la electricitate ar însemna costuri mai mari cu 1.300 de euro pe an pentru familii, a estimat Asociaţia pentru protecţia consumatorilor, Assoutenti.

Reforma avută în vedere ar include o revizuire a costurilor de sistem din facturile consumatorilor, a dezvăluit una dintre sursele citate de Reuters, adăugând că o propunere ar putea fi înregistrarea lor în codul general al impozitelor.

Potrivit lui Davide Tabarelli, preşedintele centrului de reflexie Nomisma Energia, scoaterea costurilor de sistem din factura finală plătită de consumatori ar putea contrabalansa creşterile de preţuri la materii prime, care în opinia sa “sunt destinate să continue să crească”. “Dar nu va fi uşor, pentru că multe din aceste elemente au legătură cu energia”, a spus Davide Tabarelli.

Costurile de sistem, care includ lucruri precum cheltuieli pentru a acoperi stimulentele pentru energia regenerabilă şi siguranţa nucleară, reprezintă, în medie, peste 20% din factura finală pentru italieni.

În procedura sa trimestrială de revizuire, Autoritatea de reglementare din Italia stabileşte preţurile la electricitate pentru consumatori pe piaţa reglementată cu amănuntul, care reprezintă aproximativ o treime din piaţa totală. Italia intenţionează să finalizeze liberalizarea pieţei de electricitate cu amănuntul în 2023.

Planurile autorităţilor de la Roma intervin într-un moment în care guvernele din întreaga Europă sunt presate să limiteze creşterea facturilor la energie pentru a ajuta familiile şi micile afaceri, în condiţiile în care economiile ies încet din pandemie.

De exemplu, premierul spaniol Pedro Sanchez a anunţat luni că Spania va plafona preţurile la gaze, va reduce taxele şi va redirecţiona profiturile companiilor energetice, în cadrul unui pachet de măsuri destinate să reducă preţurile la electricitate care au crescut exploziv în ultima perioadă.

Cererea ridicată de gaze naturale, livrările limitate şi scumpirea certificatelor de emisii au crescut preţurile la electricitate în multe ţări, iar preţurile pentru perioada următoare arată că este puţin probabil ca problema să dispară înaintea iernii, scrie Agerpres.


Si Spania anunta masuri in favoarea consumatorilor :

Spania va plafona preţurile gazelor naturale, va reduce taxele şi va redirecţiona profiturile companiei energetice, ca parte a pachetului de măsuri menit să scadă preţurile în creştere la utilităţi, a anunţat luni premierul Pedro Sanchez, într-un interviu acordat postului de televiziune TVE, transmite Reuters.

Este inacceptabil ca firmele energetice să profite de pe urma preţurilor ridicate de pe piaţa pentru electricitate. “Vom lua acele profituri extraordinare pe care le fac companiile energetice şi le vom transfera către consumatori”. Vom reduce taxa specială pe electricitate la 0,5%, de la 5,1%, a declarat prim ministrul.

Acesta a explicat că redirecţionarea profiturilor de la companiile de utilităţi va fi folosită pentru plafonarea preţurilor gazelor naturale şi reducerea costurilor cu energia pentru consumatori.

Noile măsuri ar urma să fie adoptate în şedinţa de marţi a Guvernului de la Madrid. Analiştii se aşteaptă şi la suspendarea impozitului pentru generare de 7% şi extinderea reducerii TVA până la finalul anului.

Măsurile vor avea ca efect reducerea veniturilor guvernamentale în 2021 cu aproximativ 1,4 miliarde de euro, a afirmat Sanchez.

Cererea ridicată pentru gaze naturale şi creşterea preţurilor la certificatele tranzacţionabile pentru emisii au dus la majorarea preţurilor în multe state europene.


Preţurile record la electricitate înregistrate în prezent în ţările membre ale Uniunii Europene arată că blocul comunitar trebuie să renunţe la combustibilii fosili şi să accelereze tranziţia la energia verde, a declarat marţi vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, informează Reuters.

Green Deal sau Pactul Ecologic European îşi propune să modernizeze economia blocului comunitar astfel încât acesta să ajungă la emisii zero de gaze cu efect de seră până în 2050, un obiectiv care va necesita investiţii mari în energia şi infrastructura low-carbon.

“Dacă am fi avut Green Deal cu cinci ani mai devreme nu am fi fost în această poziţie, pentru că am fi avut mai puţină dependenţă de combustibili fosili sau gaze naturale”, a spus Frans Timmermans în Parlamentul European, reunit la Strasbourg.

Chiar dacă preţurile la combustibilii fosili au crescut foarte mult, subliniază Timmermans, costurile pentru producţia de energie regenerabilă au rămas scăzute şi stabile. Acest lucru ar trebui să încurajeze UE să îşi accelereze tranziţia energetică, pentru a se asigura că mai mulţi cetăţeni au acces la energie regenerabilă ieftină, a spus el.

Preţurile la certificatele de poluare, care au şi ele un impact asupra costului electricităţii, au atins valori record în acest an, însă Timmermans a apreciat că nu ele sunt principalul vinovat pentru explozia preţurilor la energie. “Doar aproximativ o cincime din majorarea de preţ poate fi pusă pe seama creşterii preţurilor la CO2”, a spus vicepreşedintele Comisiei Europene.

Hot this week

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Topics

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Putin, ursul bipolar. Zice că nu are condiţii să oprească războiul, apoi enumeră condiţii

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi, la conferinţa...

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să faci

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img