Monday, June 29, 2026
33.8 C
Bucharest

Fonduri europene : România își bate singură cuie-n talpă

România este singurul stat membru care mai trimite proiecte cu mii de pagini semnate, cu toate că Bruxelles-ul încurajează proiectele în format electronic, a declarat, luni, comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, la conferința de lansare a celei de-a doua ediții a campaniei ‘Succesul e… Molipsitor!’.

“Noi, în general, nu schimbăm regulile pe parcurs (Comisia Europeană — n. r.). În general, statul național adaugă foarte multă birocrație. Inclusiv domnul prim ministru (Sorin Grindeanu — n. r.) spunea la prima noastră întâlnire că, în perioada în care a fost președintele Consiliului Județean Timiș, primele patru zile le-a pierdut semnând și parafând mii de pagini, spunându-i-se că aceasta este cerința de la Bruxelles.

Nu este o cerință de la Bruxelles, dimpotrivă. România este singurul stat membru care mai trimite proiecte cu mii de pagini semnate. Sunt proiecte de 6.000 de pagini și cerința autorităților naționale este de a le semna și parafa. Noi, din contră, încercăm să simplificăm procedurile.
Din punctul nostru de vedere, noi încurajăm ceea ce numim e-Cohesion, adică trimiterea proiectelor în format electronic, încurajăm costul simplificat. Deja știm în principiu, care este valoarea unui proiect, deci, din acest punct de vedere, ceea ce facem noi la Bruxelles a fost tocmai din dorința de a încuraja statele membre”, a spus Crețu.

Comisarul european pentru politică regională s-a declarat dezamăgită de faptul că tinerii renunță să acceseze fondurile europene motivând că procedurile sunt mult prea complicate.

‘Sunt foarte dezamăgită când văd oameni tineri care renunță să acceseze fondurile noastre tocmai pentru că sunt de părere că procedurile sunt mult prea complicate, mult prea birocratice. Vreau să vă asigur că, în cele mai multe dintre cazuri, ele nu vin de la Bruxelles. Înțeleg că banul european trebuie controlat foarte bine, avem toleranță zero față de fraudă. Pe de altă parte, nu cred că trebuie pornit de la bun început cu totală neîncredere sau totală suspiciune de fraudă în fața beneficiarilor. Analizele noastre arată că avem în această Politică de Coeziune un procent de 4% erori, iar din acestea 0,5% înseamnă fraudă. În rest, aceste erori nu au consecințe financiare din necunoașterea în totalitate a regulamentelor, sunt erori umane nu neapărat din dorința de a frauda. Eu vă asigur că banul european este cel mai bine controlat, sistemul național românesc este un sistem de primul nivel de control, pe care ne putem baza cel mai mult din Uniunea Europeană, după care avem al doilea nivel de control de la Comisia Europeană și al treilea OLAF’, a subliniat Corina Crețu.

Reprezentanța Comisiei Europene în România și Structural Consulting Group au lansat, luni, într-o conferință de presă, cea de-a doua ediție a campaniei ‘Succesul e… Molipsitor!’, un proces interactiv de descoperire și împărtășire a bunelor practici și a impactului generat de proiectele finanțate din fondurile europene.

‘Suntem onorați că lansăm această campanie alături de doamna comisar (pentru politică regională, Corina Crețu — n. r.). Există un mare interes la nivelul României și oamenii vor să cunoască informații despre fondurile structurale. Există sute, mii, poate chiar zeci de mii de povești emoționante la nivel național. Dacă ne-am gândi câte astfel de povești sunt finanțate din fonduri structurale, am avea o constelație a succesului. Avem antreprenori invitați în Silicon Valley și ale căror afaceri au fost finanțate prin fonduri europene’, a subliniat, la eveniment, Dragoș Jaliu, reprezentantul Structural Consulting Group.

Campania este parte a Caravanei Fondurilor Structurale și va cuprinde opt conferințe regionale de descoperire a succesului, Gala Fondurilor Structurale — ediția a II-a (pe data de 15 decembrie 2017) și ‘Let’s Talk Impact’ — materiale de prezentare, într-un format ‘user-friendly’, a impactului utilizării fondurilor europene în perioada 2007 — 2013 la nivelul României, scrie Agerpres.

 

 

Hot this week

Secretarul General spune ce se va întâmpla la Summit-ul NATO de la Ankara

Discursul Secretarului General al NATO Mark Rutte la Atlantic...

Conflict Context : despre extremism, religie și politică în România

Conflict Context : despre extremism, religie și politică în...

Bill Gates recunoaște legături compromițătoare cu Epstein

Bill Gates, declarații sub jurământ despre relația cu Jeffrey...

Fisuri în aripi la Airbus A380 !

Airbus a anunțat marți că va inspecta 16 avioane...

Ministrul belgian al apărării, sfat anticaniculă : piscină, bere, grătar

Ministrul apărării belgian, Theo Francken, a provocat agitație politică...

Topics

Secretarul General spune ce se va întâmpla la Summit-ul NATO de la Ankara

Discursul Secretarului General al NATO Mark Rutte la Atlantic...

Conflict Context : despre extremism, religie și politică în România

Conflict Context : despre extremism, religie și politică în...

Bill Gates recunoaște legături compromițătoare cu Epstein

Bill Gates, declarații sub jurământ despre relația cu Jeffrey...

Fisuri în aripi la Airbus A380 !

Airbus a anunțat marți că va inspecta 16 avioane...

Ministrul belgian al apărării, sfat anticaniculă : piscină, bere, grătar

Ministrul apărării belgian, Theo Francken, a provocat agitație politică...

Când este utilă imagistica cerebrală avansată

Când este utilă imagistica cerebrală avansată   În neurologie, unele întrebări...

Criza politică se întoarce la punctul mort

Criza politică se întoarce la punctul mort, cel al...

Bolojan : votăm guvern PSD

Declarațiile lui Ilie Bolojan, după discuțiile cu Nicușor Dan: "PNL...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img