Tuesday, January 27, 2026
3.2 C
Bucharest

Fortele politice anti-PNL dau lovitura in Senat !

Senatul a respins miercuri Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului (OUG) pentru organizarea alegerilor anticipate. Documentul fusese respins marți de Comisia Juridică. Proiectul va ajunge la Camera Deputaţilor, forul decizional.

OUG privind anticipatele a fost respinsă de Senat cu 86 de voturi la 34.

Documentul prevede între altele că românii vor putea vota la orice secție din țară sau din străinătate la alegerile parlamentare.

Pe de altă parte, numărul parlamentarilor de Diaspora se dublează de la 6 la 12, iar românii din străinătate vor putea vota timp de trei zile, ca la alegerile prezidențiale.

OUG privind alegerile parlamentare anticipate a fost adoptată de Guvern pe 3 ianuarie, fără avizul Consiliului Legislativ.

Ordonanța are unele vulnerabilități, spune la RFI directorul executiv al Centrului pentru Inovare Publică, Ovidiu Voicu: ”Problematică este această chestiune a votului în orice secție și este problematică nu în sine, ci corelată cu neschimbarea faptului că distribuția mandatelor se face într-o primă etapă la nivel de circumscripție, adică la nivel de județ. Aici apare un risc de turism electoral ca pe vremuri, ca să zic așa, nu de vot dublu, ci de mutare a unor electori, a unor cetățeni, dintr-un județ în altul, pentru ca un baron local sau altul să țintească mai bine un mandat în județul său”.

Hot this week

România exersează linia de descurajare a Flancului Estic al NATO (Eastern Flank Deterrence Line)

Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est (HQ MNC-SE), împreună cu...

Germania : Rusia rămâne cea mai mare amenințare la adresa securității și libertății în Europa

Ministrul german de externe, Johann Wadephul, a afirmat luni,...

Averea fabuloasă făcută de Rusia pe seama exploziei prețului la aur

Rezervele Rusiei de aur și valută, parțial înghețate de...

SUA şi Danemarca vor renegocia Acordul Apărării din 1951

SUA şi Danemarca vor renegocia Acordul Apărării din 1951 Statele...

Cel mai bun cal de curse din lume

Pur-sângele francez Calandagan, în vârstă de cinci ani, a...

Topics

România exersează linia de descurajare a Flancului Estic al NATO (Eastern Flank Deterrence Line)

Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est (HQ MNC-SE), împreună cu...

Averea fabuloasă făcută de Rusia pe seama exploziei prețului la aur

Rezervele Rusiei de aur și valută, parțial înghețate de...

SUA şi Danemarca vor renegocia Acordul Apărării din 1951

SUA şi Danemarca vor renegocia Acordul Apărării din 1951 Statele...

Cel mai bun cal de curse din lume

Pur-sângele francez Calandagan, în vârstă de cinci ani, a...

O ţară NATO reintroduce serviciul militar obligatoriu

După o pauză de aproape două decenii, tinerii din...

Două intervenții cardiace majore, la 72 de ani: cum i-a fost salvată viața

Două intervenții cardiace majore, la 72 de ani: cum...

We, the ones on the front line

We, the ones on the front line US President Donald...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img