Saturday, October 31, 2026
10.7 C
Bucharest

Fost sef MI6 : Marea Britanie va fi mai sigura in afara UE !

Marea Britanie ar putea fi mai sigură dacă decide să iasă din Uniunea Europeană, întrucât ar putea avea un control mai mare asupra imigraţiei, a declarat Richard Dearlove, fost şef al serviciilor de informaţii externe britanice MI6, relatează joi Reuters preluata de Agerpres.
   Afirmaţiile lui Dearlove, survenite la două zile după atacurile teroriste de la Bruxelles, contravin celor ale premierului britanic David Cameron care a susţinut că într-o lume tot mai instabilă Marea Britanie ar fi mai slabă şi mai nesigură dacă ţara ar ieşi din Marea Britanie.
   Atentatele comise marţi dimineaţă pe aeroportul internaţional Bruxelles-Zaventem şi în staţia de metrou Maelbeek din capitala belgiană s-au soldat cu cel puţin 31 de morţi şi circa 300 de răniţi.
   Şef al MI6 în perioada 1999-2004, Richard Dearlove a spus că în cazul părăsirii UE de către Marea Britanie (aşa-numitul Brexit) securitatea naţională a ţării ar putea avea foarte puţin de suferit.
   “Fie că eşti un european entuziast sau nu, adevărul despre Brexit dintr-o perspectivă a securităţii naţionale este că pentru Marea Britanie costul ar fi scăzut”, a scris Dearlove în revista Prospect.
   Atentatele comise marţi la Bruxelles au relansat dezbaterea internă din Marea Britanie referitoare la oportunitatea rămânerii ţării în forul comunitar european.
   De asemenea, fostul şef al MI6 a estimat că securitatea Uniunii Europene ar avea de pierdut dacă Marea Britanie decide să părăsească forul european. “Europa ar fi printre potenţialii perdanţi în ceea ce priveşte securitatea naţională”, a adăugat el.
   Premierul britanic David Cameron a lansat luna trecută campania pentru menţinerea ţării în UE, dar demersul se anunţă dificil. Există în continuare un număr important de alegători indecişi, dar şi un puternic curent eurosceptic în chiar rândurile partidului său conservator. De altfel, şase membri ai guvernului, precum şi Boris Johnson, popularul primar conservator al Londrei, au ales să militeze pentru ieşirea din UE

Hot this week

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este important ajutorul medical de urgență

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este...

Topics

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img