O nouă eră la frontiera civilizației occidentale

Un apel pentru realism și pragmatism din partea României

Este dincolo de evidență faptul că traversăm o fază complicată în istoria noastră, marcată de mai multe crize suprapuse. Ce învățăm din istoria recentă pentru a construi fundamente mai solide pentru viitorul democrației? Traiectoria României în ultimele decenii tumultoase, navigând într-un context regional exploziv, oferă lecții provocatoare pentru regiune, o avertizare pentru Occident, dar și motive de optimism.

Există o presiune semnificativă, atât internă, cât și externă, care amenință stabilitatea democrațiilor liberale în prezent. Presiunea provine din polarizarea tot mai mare impusă de  ceea ce analiștii numesc “minoritățile majoritare” (Gest, 2022) în statele pluraliste. Aflăm despre această presiune din știri și rapoarte despre actorii ostili care influențează alegerile. O vedem în tendințele autoritare manifestate uneori chiar de partide cu background democratic. Civilizația occidentală se află într-un moment de răscruce, unde rezistența democratică este testată de amenințări noi. Accentul pus pe noile naționalisme – și impactul lor asupra sistemului democratic liberal – deja stârnește imaginația celor care speră la restaurații iliberale. La fel și evoluțiile legate de cealaltă extremă, unde lupta legitimă pentru noi drepturi și libertăți poate deschide uneori calea spre excese și chiar noi forme de cenzură. Există o agresiune generalizată împotriva democrației liberale (Fukuyama, 2022), iar opțiunile extremiste subminează credibilitatea acesteia și testează robustețea sa.

Dar în mijlocul acestei realități dominate de știri agresive și informații contradictorii care confundă pe oricine încearcă să înțeleagă lumea, există și elemente pozitive, cu potențialul de a inspira speranță în legătură cu viitorul democrațiilor liberale.

Cred că există o modalitate de a evita disputa între noile extremism și valorile democrației liberale. Aceasta se bazează pe reafirmarea moderației, care este la baza democrațiilor tradiționale, și aducerea de noi aliați neconvenționali în această luptă.

Analiza mea se bazează pe premisa că evoluțiile în zonele tectonice în care democrația se intersectează cu regimurile nedemocratice pot modela viitorul, securitatea și prosperitatea lumii civilizate. Europa de Est este astăzi o astfel de zonă de competiție geopolitică. După ce a fost periferia lumii democratice occidentale decenii la rând, astăzi această regiune este centrul unei confruntări care depășește conflictul militar sângeros din Ucraina. Agresiunea rusă este teribilă, nejustificată și toți dorim ca Occidentul să rămână solidar în sprijinirea cauzei ucrainene. Rezistența militară, economică și culturală a Ucrainei este decisivă atât pentru suveranitatea sa, cât și pentru felul în care este modelat viitorul global.

Dar în umbra acestui război, stimulată de el, se petrece un fenomen semnificativ, chiar dacă mai puțin analizat: o afirmare a rezilienței din partea noilor societăți democratice, țările Europei de Est care, acum 3 decenii, au părăsit blocul comunist și au început lunga tranziție spre lumea civilizată.

Pentru prima dată în mult timp, Europa de Est nu este doar o sursă de conflicte, dispute și provocări, ci și mediul care promovează semnele unei noi ere. Astăzi, mai multe dintre aceste țări și-au finalizat tranziția și sunt capabile să demonstreze noi capacități – printre ele România și Polonia. Voi concentra observațiile și remarcarile mele asupra României, o țară mai puțin cunoscută și poate mai puțin promovată pe scena internațională, dar care a fost totuși, de-a lungul acestor ani dificili, un exemplu de reziliență, moderație și consolidare democratică. Aceasta este o perioadă de testare pentru democrațiile mai puțin consolidate, care au transmis, uneori, semnale contradictorii – un moment pentru a demonstra maturitate, tenacitate, stabilitate și putere. În astfel de perioade, dacă rămân ferm angajate pe traiectoria democratică, aceste democrații pot deveni surse de stabilitate și dezvoltare în regiune și exemple de rezistență democratică pentru întreaga lume civilizată.

CONTEXTUL MAI LARG

Conceptul de “sat global” (McLuhan, 1962) a fost întotdeauna o idee ușor iluzorie, în ciuda faptului că valul global al democrației, accelerat după căderea comunismului, a creat pe moment concepția eronată că democratizarea extinsă este un proces inevitabil.

Cu toate acestea, studiile bazate pe civilizație au demonstrat constant, mai ales în ultimii ani, că dezvoltarea economică și implementarea formală a instituțiilor democratice nu sunt condiții suficiente pentru a asigura o democratizare autentică. Succesul unui proces de democratizare, precum și promovarea reală a prosperității și securității au fost întotdeauna influențate de contextul cultural în jurul acestui proces. Chiar și în cea mai profundă fază a globalizării, nu am fost martorii creării unei societăți uniforme, a unui “sat global”, a unei uniuni aspiraționale. Dimpotrivă, civilizații distincte au coexistat, cu grade variabile de toleranță și dezvoltare. Studii extinse (de exemplu, World Values Survey) și autori renumiți (precum Pippa Norris sau Ronald Inglehart – vezi, de exemplu, Inglehart, 1977; Inglehart, 2018; Norris & Inglehart, 2019) au reafirmat constant, în decursul ultimelor decenii, rolul valorilor și culturii în succesul democrației și chiar în eficiența dezvoltării economice. Societățile sunt diferite nu numai prin nivelurile de dezvoltare pe care le ating, ci în special prin valorile lor fundamentale. Aceste valori influențează și nivelul de participare socială, precum și nivelul de toleranță și incluziune în întreaga societate.

Civilizația occidentală are cele mai bune șanse de succes în comparație cu alternativele, datorită faptului că nu este închisă și triumful său nu depinde de izolare. Această concluzie nu se bazează doar pe argumentele mai solide incluse în teoria sa fundamentală (vezi autorii clasici, de la Tocqueville până la teoreticienii contemporani, pentru o serie de motive mai profunde), ci și pe rezultatele practice obținute în ultimul secol (creșterea numărului total de democrații, îmbunătățirea calității vieții, atingerea libertăților, progresul și inovația etc.).

Explicația culturală nu trebuie ignorată atunci când discutăm despre succesul economic sau democratic. Cu alte cuvinte, caracteristicile culturale sunt la fel de relevante atunci când explică succesul unei societăți, precum cele mai “obiective” (economie, instituții, reguli formale etc.).

Modelul democratic liberal a fost promovat în multe regiuni diferite – am putea chiar să simplificăm afirmând că a fost propus în toate regiunile fostelor imperii occidentale. Dar s-a dovedit a fi de succes doar în zone în care instituirea de noi instituții a fost însoțită de un efort conștient de a stimula un model cultural diferit, bazat pe inclusivitate, încredere, toleranță și comportament asociativ. Este nevoie de mult mai mult decât alegeri libere pentru a face o democrație liberală. Mecanisme inerente de control al tendințelor “dictatoriale” ale minorităților agresive sunt, de asemenea, vitale. O acumulare de factori, măsurați prin indicatorii de cultură politică, determină și modelează capacitatea unei societăți de a preveni astfel de abuzuri. Aceasta este una dintre motivele pentru care modelul a fost implementat cu succes în mai puține zone decât a fost promovat. Într-adevăr, a avut succes în mai multe țări din Europa de Est, dar a durat un interval de timp destul de lung, urmând un ritm mai lent decât se anticipa anterior.

Nu trăim într-o lume dominată de idealurile liberalismului, ci într-un spațiu în care caracteristicile naționale și valorile locale au influențat instituțiile, regulile și reglementările, și au creat democrații cu brand propriu, precum și piețe cu grade variate de libertate. Nu toate se aseamănă cu modelul inițial (sau ideal).

Accelerarea globalizării a dus la răspândirea democrației în întreaga lume, dar și la afirmarea țărilor și modelelor care anterior aveau doar o influență limitată regional (de exemplu, ideea de influență chineză sau iraniană în Balcanii de Vest ar fi părut profund inadecvată acum 15 ani). Astăzi, globalizarea pieței libere a permis accelerarea competiției între modele, în același timp legitimând căutarea de identități multiple pentru fiecare societate. Actorii care au promovat globalizarea au obținut efecte economice remarcabile, dar au fost posibile și efecte neașteptate, care sunt acum folosite pentru a submina ascensiunea modelului liberal.

O întoarcere la dinamica globală anterioară nu este posibilă, chiar dacă impactul pandemiei se va disipa și războiul din Ucraina se va încheia. Analiștii discută despre o așa-numită lume post-neoliberală (Foroohar, 2022), în care diferența va fi făcută de un set de abilități capabile să influențeze succesul unei națiuni, cum ar fi capacitatea de a învăța și adapta, instituții eficiente și crearea de oportunități egale.

Ceea ce nu se va schimba – și aceasta este o veste foarte bună pentru țările democratice din Europa de Est – este influența americană asupra ordinii globale. În ciuda faptului că SUA și-a pierdut dominația economică globală în contextul ascensiunii Chinei, influența sa politică, culturală și morală rămâne. Chiar și tulburările și diviziunile interne nu au afectat poziția SUA ca sursă de stabilitate, prosperitate și democrație mai puternică decât orice alte alternative (Ikenberry, 2022). Influența americană nu provine doar din puterea economică sau militară, ci din puterea ideilor pe care le reprezintă și a modelului pe care îl proiectează – un model bazat pe incluziune, drepturi, statul de drept, oportunități egale, inovație și adaptare. De aceea, reacția anti-vestică, măsurată zilnic prin evaluarea propagandei conduse de stat, se bazează pe subminarea încrederii în valorile vestice, nu pe promovarea unui model alternativ. De asemenea, există o implicare europeană sporită în promovarea democrației liberale în regiunea noastră. Deci, din punctul nostru de vedere, avem în continuare parteneri foarte activi și determinați, precum Germania, Franța sau Regatul Unit, în afară de parteneriatul strategic cu SUA.

Această ofensivă, deși puternică, vizibilă și constantă, nu a avut efecte decisive asupra încrederii în puterea modelului liberal. De ce? Pentru că nu există alternative viabile prin întoarcerea către Rusia sau prin revenirea la un naționalism excesiv sau autarhic. Statele democratice sunt capabile să se adapteze și să-și protejeze cultura democratică – chiar dacă, uneori, acest lucru implică tumult, proteste și proiectarea unei imagini de divizare internă. Lupta dintre modelul liberal și cel iliberal este un ecou al bătăliei similare din secolul trecut dintre comunism și anticomunism. Avantajul uriaș al lumii liberale este compatibilitatea sa perfectă cu valorile naționale. De fapt, succesul său se bazează pe caracteristici la nivel național, care permit afirmarea sa în regiuni în care diversitatea, toleranța și pluralismul sunt stimulate; aceste caracteristici sunt remarcabile în mai multe contexte culturale, cum ar fi vestul căruia ne aparținem.

Continuarea, aici :

https://hellvig.com/o-noua-era-la-frontiera-civilizatiei-occidentale