Wednesday, April 8, 2026
9.5 C
Bucharest

Franta : “Serviciile noastre de informaţii au eşuat”

Comisia parlamentară care anchetează atentatele din Franţa recomandă restructurarea serviciilor de securitate, inclusiv prin crearea unei Agenţii antiteroriste, după depistarea a numeroase deficienţe şi erori în monitorizarea activităţilor militanţilor islamişti, scrie cotidianul Financial Times preluat de Mediafax.

Principala propunere a Comisiei parlamentare speciale vizează înfiinţarea unei Agenţii antiteroriste care să fie subordonată direct preşedintelui ori premierului Franţei, în scopul îmbunătăţirii coordonării numeroaselor structuri care în prezent sunt subordonate diverselor ministere.

O altă propunere se referă la reactivarea reţelelor de agenţi de teren, reforma precedentă – care a avut ca rezultat restrângerea acestui sistem – fiind catalogată drept o “catastrofă” ce a împiedicat autorităţile să depisteze “semnale slabe” despre activităţile teroriştilor formaţi pe teritoriul Franţei.

“Ne confruntăm cu un război. Iar militarii noştri sunt trimişi să lupte în bocanci de plumb. Pentru că serviciile noastre de informaţii au eşuat”, a atras atenţia deputatul de centru-dreapta Georges Fenech, preşedintele Comisiei parlamentare privind circumstanţele producerii atentatelor din 2015.

 Membrii Comisiei parlamentare speciale au stabilit că era dificil să fi fost anticipat atacul din sala de concerte Bataclan, situată în Paris, unde teroriştii au omorât 90 de persoane în noiembrie 2015. Deşi o grupare islamistă formulase o ameninţare care viza acest loc în anul 2009, de atunci numele sălii de concerte nu mai fusese depistat în niciun complot terorist.

Însă cei trei terorişti care s-au aruncat în aer la Bataclan erau cunoscuţi de serviciile de informaţii şi au reuşit să profite de problemele sistemului de monitorizare, a constatat Comisia de investigaţie. Unul dintre ei, francezul Samy Amimour, reuşise să se deplaseze în Siria deşi era teoretic sub control judiciar. În plus, Abdelhamid Abaaoud, coordonatorul atentatelor, ar fi putut fi arestat la Atena cu câteva luni înainte, au stabilit membrii Comisiei speciale.

Raportul de 1.000 de pagini – care va fi făcut public pe 12 iulie – conţine concluzii extrem de critice despre reforma aplicată în domeniul serviciilor antiteroriste în anul 2008, în timpul Administraţiei preşedintelui Nicolas Sarkozy.

 

Hot this week

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

George Scutaru, CEO New Strategy Center : Rusia ar putea testa solidaritatea NATO

George Scutaru, CEO New Strategy Center : Rusia ar...

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Topics

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Europarlamentarul francez Rima Hassan, arestată pentru apologia terorismului

Eurodeputata franco-palestiniană Rima Hassan a fost plasată joi în...

Comisia Europeană salvează vinul franțuzesc

Comisia Europeană a anunțat miercuri că eliberează un sprijin...

186 miliarde de dolari, pierderea țărilor arabe în război

Războiul declanşat de atacuri aeriene comune ale Israelului şi...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img