Monday, November 2, 2026
6.9 C
Bucharest

Franța și Germania abandonează proiectul avionului de luptă comun

Franța și Germania au abandonat după ani de pregătiri proiectul comun pentru un avion de luptă, au afirmat luni surse guvernamentale de la Berlin ale agenției dpa.

Cancelarul german Friedrich Merz și președintele francez Emmanuel Macron au ajuns la aceeași concluzie: companiile Dassault și Airbus nu se pot pune de acord asupra construcției avionului în cadrul programului cunoscut ca FCAS – Future Combat Air System (sistem de luptă aeriană al viitorului), în care este implicată și Spania.

Avionul ar fi urmat să devină operațional în 2040, fiind proiectat să acționeze alături de drone și să înlocuiască atât aeronavele germane Eurofighter, cât și cele franceze Rafale.

Proiectul fusese lansat în 2017 de Macron alături de predecesoarea lui Merz la conducerea guvernului de la Berlin, Angela Merkel.

AFP reamintește că Merz menționase posibilitatea renunțării la proiect încă din martie; agenția apreciază că după luni de blocaj, FCAS pare abandonat definitiv.

Potrivit AFP, executivul german apreciază că ”adevăratul nucleu al FCAS trebuie continuat ca sistem de sisteme european”, un ”sistem nervos care face legătura între avioane, drone și alte componente, pentru a forma un ansamblu integrat”.

Miniștrii apărării din Franța și Germania trebuie să formuleze la consiliul ministerial de luna aceasta ”un plan de acțiune comun și actual pentru cooperarea în industria de apărare, concentrat asupra câtorva proiecte realiste și pertinente”, a mai afirmat partea germană, citată de Agerpres.

Hot this week

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este important ajutorul medical de urgență

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este...

Topics

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img