Fratele lui Mircea Basescu a declarat, joi, că a avut şi varianta demisiei, în contextul scandalului în care e implicat fratele său, şi că a discutat şi cu unele instituţii ale statului, precizând că o demisie, deşi ar fi fost cel mai uşor lucru, nu ar fi dat nicio şansă candidatului dreptei.

”Am avut şi această variantă în analiză şi nu vă ascund că am discutat-o şi cu unele instituţii ale statului”, a spus Băsescu, întrebat dacă s-a gândit la varianta demisiei după arestarea fratelui său, Mircea Băsescu.

“Am avut în vedere şi acest lucru şi responsabilitatea mea faţă de faptul că nu aş fi dat o şansă opoziţiei. Aş fi fost blamat că nu am avut curajul să spun că asta e legea, că responsabilitatea nu îmi aparţine. Aş fi fost blamat de toată dreapta”, a arătat Traian Băsescu.

Va dati seama cita lipsa de bun simt incape in omul acesta? Cata lasitate?

 

42 COMMENTS

  1. Si mai spune ca i-a virat niste bani fiicei ioana ca sa-si plateasca niste taxe pe cabinetul notarial. Pai parca ioana castiga bani din notariat (constata si incaseaza bani de la Gazprom) si a folosit-o pe ea pentru a lua pamanturile de la Nana, tocmai pentru ca fiica sa avea veniturile necesare pentru a lua imprumutul de la cec.
    Mai, bacecule interlopule, pai daca ioana castiga bani multi, de ce trebuie sa ii virezi tu niste bani ca sa-si plateasca niste taxe ?

    • Domnule Traian Basescu,

      Dar cu cea mai importanta institutie a Romaniei adica PARLAMENTUL v-ati consultat?
      INSTITUTIA PARLAMENTULUI v-a cerut prin vot DEMISIA.
      Sau nu v-a informat SPP-ul si SRI-ul?

      • Radule,
        Lipsa de bun simt nu mai incape in omul asta de ceva vreme ca e multa foarte multa.
        Intai a umplut Romania si apoi s-a intins la nivel European si chiar mondial la cei care il sprijina ostentativ.

    • Domnule Tudor,
      Felicitari pentru verticalitatea si curajul dumneavoastra.
      Nimic nu functioneaza cum trebuie in Romania si asta datorita SISTEMULUI construit cu atata migala. Si Ceausescu a fost un exponenent al SISTEMULUI si s-a dovedit ca eliminarea lui nu a fost o solutie. Va rog sa va ganditi si sa ne gandim impreuna cum putem limpezi apele si salva ROMANIA de la pieire. Numai oameni morali si credibili ca dumneavoastra pot scoate ADEVARUL la lumina, pot aduce speranta si soare in bezna in care ne aflam. Solutia salvatoere este una foarte simpla, dupa parerea mea, se bazeaza pe ADEVAR si DREPTATE dar o asteptam de la OAMENI ca dvs.
      In speranta ca soarele va straluci pe cerul ROMANIEI, cu toata stima,
      Un infrant al SISTEMULUI.

  2. Kovesi e pe felie cu Mircea Basescu deoarece ca sefa a DNA n-a ordonat efectuarea perchezitiei firmelor si caselor lui Mircea Basescu si ale lui Marian Capatana incalcand astfel legea. Practic nefacand acest lucru Kovesi se face vinovata de infractiunea de favorizare a celor doi infractori.

    • Fratele puscariabilului Mircea Basescu, Presedintele Romaniei este cel mai las sef de stat si de gurvern pe care l-a avut aceasta tara in ultimii o 100 de ani. Ca un las ce este chiorala fuge de ziaristi si s-a ascuns si isi ascunde faptele sale penale comise inaintea si-n timpul mandatului in spatele imunitatii acordate de catre locotenentii lui, Morar si Kovesi.

  3. Lasitate? Sigur ca da. Dar cred ca e foarte posibil sa-si fi dat seama ca daca isi da demisia intra si el in ghearele justitiei. Si asta inseamna ani buni de inchisoare. Plus pierderea puterii si a controlului

    • Cu demisia in mana, Procuratura nu ar mai fi avut niciun motiv sa nu il cheme pe la audieri. Si nu de alta, dar ar fi trebui sa doarma pe la ei la cate explicatii are de dat … Prostii, nu va raspunde niciodata pentru nimic. Eu nu il vad pe Basescu atins la vreun fir de par in viata asta. Vom vedea cata dreptate am

  4. Nu este vorba doar de lasitate, dle Tudor. Se mai adauga un grad ridicat de ignoranta, diletantism gretos si un tupeu de rigola!

    • Nu a spus-o numai pe asta cu demisia.
      A spus o multime de prostii diverse.
      Nu e bine, domnu chestor sa taci si sa tii in matale nerostite atatea mesaje veninoase care ti-ar fi venit pe limba !!! Acum incep sa ti sar capacele si sa ti se rupa zagazurile interioare. Si de-aia alergi disperat prin Palatul Cotroceni borborosind cuvinte fara inteles!!! Omul se duce repede repede spre o lume mai buna si mai senina in care se vad doar barbati care seamana cu Boc si numai femei- clone ale Elenei….. Boagiu ? toti ceilati fiind la inchisoare, o lume in care Prlamentul are o singura cameră …dar si aiade gazare…exista doar un partid numit PMPDL ….o lume in care la Bucuresti aterizeaza zilnic avioane vopsite cu multe linii si cu multi astrii… din care coboara mereu acelasi demnitar , pe nume MAIFREND, care ingite orice dudă livrata cu viclenie de grosolana. Daca ne reusea SUSPENDAREA exista riscul ca la prima problema mai complicata sa ne trezim cu nostalgici care ar fi iesit in fata sa spuna ca ERA MAI BINE PE VREMEA LUI BASESCU. Asa, ramand in functie il pot vedea toti prostii si toti ticalosii dece este in stare . Si poatese indura si-si trag singuri PALME pentru ca de la noi mi-e teama ca nu vor beneficia , intrucat al-de Ponta sau Mircea Diaconu vor veni iute iute sa ne spuna despre RECONCILIERE. Si poate ca vor aveasi dreptate , doar ca pe mine sa nu conteze.

  5. E clar acum ca agitatia sobolanilor de prin zona PMP nu a fost intamplatoare – MRU, Papa&Hagi sau Baconschi&Romanii nefiind genul care s-a o dea pe rebeliune fatisa in contra lui Basescu fara oarecare incurajare wikileaks. Primul indiciu ca TB a devenit PERSONA NONGRATA l-am avut cand se plimba singuratic pe strazile Bruxelles ului; desi a incercat sa-i ofere Angelei din cornetul lui de seminte, Frau Merkel i-a intors spatele si a luat in schimb din ciunga cu aroma de paprika de la Orban. Al doilea indicioiu a fost cand l-au intors de la poarta Ambasadei SUA , pe 4 iulie, sub pretext ca tinuta era necorespunzatoare (purta o cravata albastra cu bumb marca Kodak , primita cadou prin 2009 la Costesti). Dovada hotaratoare am putea-o avea in zilele urmatoare cand Ambasada Frantei va sarbatori Caderea Bastiliei. Cat de jos poate ajunge un INTERLOP daca nu mai este primit nici macar cand se sarabatoreste DARAMAREA PUSCARIEI ?

    • Interesanta ipoteza ! Ce e dovedit pana acum e ca Traian e frate cu Mircea, ambii fiind inruditi cu Bercea de la care au luat un morman de bani.

  6. Draga Radu,
    stii, ca la A3 nicicum nu-i bine.
    A3 se astepta ca basescu sa-si apere fratele. Acepusara oamenii sa se jure ca-s siguri ca mircea nu va fi arestat etc….
    Dupa ce basescu n-a facut nimica, si nu s-a implicat, hopa ca tot A3 a sarit sa acuze ca de ce nu si-a aparat fratele “pana in panzele albe”.
    Nu este corect asa? Daca nu cunosc situatia, nu apar pe nimeni, ca e mama ca e tata, adevarul si dreptate au prioritate.
    Asa ar trebui sa fie toti politicienii, fara mama, fara tata, fara sora, fara frate, fara cumnati.

    • Ti-a scapat ca Basescu se apara pe el in primul rand. In cazul Bercea, miza principala e Traian – cum e si normal, nu Mircea. E si ipoteza ca unii din sistem nu mai raspund la butoanele lui Basescu de frica apocalipsei care va urma.

  7. ilie serbanescu iar bate campii. Spune ca reducerea CAS angajator cu 5 puncte procentuale nu are rost. Sunteti un economist ‘redutabil’ dle serbanescu.

  8. Deci basistii cred ca ramanerea la butoane a lui Base in ciuda coruptiei dovedite in familia lui inseamna lupta cu bolsevicii ?

  9. Lasitate si lipsa de caracter, da. Dar unde erau romanii, unde erau 100.000 de oameni in strada care sa scandeze demisia? Pleca de mult timp, chiar fix dupa invalidarea referendumului.
    Si apropo de “caractere” in politica, Ponta de ce nu si-a dat demisia dupa ce am vazut in ce hal a plagiat???

  10. Traian Băsescu este conştient de ce-l aşteaptă. Totuşi, mie-mi e teamă de Victor Ponta care, mai deunăzi susţinea că dacă Băsescu-şi dă demisia, el face pace cu boschetarul matrafoxat. Nu vi se pare ciudată această afirmaţie, d-le Tudor?! Ar fi preferabil să-l aştepte până la sfârşitul mandatului, apoi să-l execute. Justiţia, nu Ponta.
    În altă ordine de idei, dacă Victor Ponta nu o demite imediat pe Laura Georgescu, sunt sigur că sunt de aceeaşi teapă: el cu “fă Doino!”, ea cu “ce puii mei?!” sau cu “voi mergeţi acasă şi trageţi un futai … ” Ce părere aveţi despre această lichea tupeistă, că tare o mai criticaţi pe Narcisa Iorga?!

    • Din pacate dl.Ponta a dat de mai multe ori semnale ca este santajabil.Eu nu cred o iota in educatia politica (sanchi !) pe care primul-ministru o face clasei politice pentru prezent si viitor . Nu m-as mira ca dupa decembrie Ponta sa puna batista pe tzambal vis-a-vis de raspunderea penala a primului escroc al tarii.

  11. nu e doar lipsa de bun simt sau pe scurt nesimtire. omule intruchiparea raului in aceasta tara de cand ea …

    • Nu a spus-o numai pe asta cu demisia.
      A spus o multime de prostii diverse.
      Nu e bine, domnu chestor sa taci si sa tii in matale nerostite atatea mesaje veninoase care ti-ar fi venit pe limba !!! Acum incep sa ti sar capacele si sa ti se rupa zagazurile interioare. Si de-aia alergi disperat prin Palatul Cotroceni borborosind cuvinte fara inteles!!! Omul se duce repede repede spre o lume mai buna si mai senina in care se vad doar barbati care seamana cu Boc si numai femei- clone ale Elenei….. Boagiu ? toti ceilati fiind la inchisoare, o lume in care Prlamentul are o singura cameră …dar si aiade gazare…exista doar un partid numit PMPDL ….o lume in care la Bucuresti aterizeaza zilnic avioane vopsite cu multe linii si cu multi astrii… din care coboara mereu acelasi demnitar , pe nume MAIFREND, care ingite orice dudă livrata cu viclenie de grosolana. Daca ne reusea SUSPENDAREA exista riscul ca la prima problema mai complicata sa ne trezim cu nostalgici care ar fi iesit in fata sa spuna ca ERA MAI BINE PE VREMEA LUI BASESCU. Asa, ramand in functie il pot vedea toti prostii si toti ticalosii dece este in stare . Si poatese indura si-si trag singuri PALME pentru ca de la noi mi-e teama ca nu vor beneficia , intrucat al-de Ponta sau Mircea Diaconu vor veni iute iute sa ne spuna despre RECONCILIERE. Si poate ca vor aveasi dreptate , doar ca pe mine sa nu conteze.

  12. “Gandul” demisiei – daca o fi existat, ca pe basescu nu-l poti crede – s-a sinucis, innecandu-se in cateva pahare cu cate 4 cubulete!! Amin!

  13. Avertizez instituţiile statutului că circulă informaţia conform căreia maidanezul de Cotroceni încearcă, văzând ceea ce i s-a întâmplat lui N. Sarkozy, să fugă, înainte de terminarea mandatului, peste hotare, cu banii pe care i-a furat din bugetul statului si din înşelarea unor persoane fizice (ex. Bercea). Vrăjmaşul neamului românesc, având conştiinţa încărcată de infracţiunile şi fărădelegile săvârşite înainte, dar mai ales după 1989, doreşte ca un borfaş nenorocit ce se află, să fugă pentru a se pune la adăpost de urmărirea penală care se va declanşa împotriva sa. Supremaţia legii, independenţa justiţiei sunt nişte simple propoziţii, îndărătul cărora statul mafiot, de tip totalitar, condus de băşinache să poată înfăptui infracţiuni strigătoare la cer şi acţiuni de împuţinare şi de răzbunare a adversarilor politici ai apărătorului demonocraţiei. Deci, ca să nu poată scăpa de sistemul de justiţie pe care l-a tot evitat, ţinând cu dinţii de putere şi reinstalându-se în funcţie în 2012 printr-o lovitură de stat, Marele Corupt şi Maestru al Nălucirilor mincinoase, prin care tot convinge pe unii naivi că este un om cinstit, ar trebui să primească o hotărâre privind interdicţia de a părăsi ţara şi de a exporta capitalul propriu peste hotare.

  14. Minte cu nerusinare ,nu a avut nicio clipa intentia asta -dealfel anunta ca isi va duce mandatul pina la capat .Mai grav ca ticalosul spune ca nu-si da demisia ca moare de grija opozitiei.Ticalos de doua ori ca se amesteca si ca trage de fapt ptr. udrea si ptr. el.

    • Cum se numeste atitudinea acestui golan care ne face de ris, spune cu nerusinare ca pe o lege deja aprobata a Parlamentului va cere parerea FMI ,adica Parlamentul e incompetent,guvernul asemenea ,el discuta cu altii problemmele interne ale tarii -asta e atentat la suveranitatea Romaniei,cel putin declarativ .

  15. Intr-o buna zi, intreaga suflare USL-ista a asistat stupefiata la semnarea grabita a unor documente de catre Victor Ponta si Gabriel Oprea. Presedintele UNPR decisese sa schimbe tabara. Partiduletul despre care Victor Ponta afirmase in repetate randuri ca nu reprezinta altceva decat o oaste de stransura alcatuita in special din oportunisti, iata, intra pe usa din dos in USL. Pana sa apuce Crin Antonescu sa reactioneze, liderul liberal a descoperit ca mai are un partener de dialog. Nu-i nimic, e paritate, l-a linistit Victor Ponta. Tu esti in alianta cu Partidul Conservator si il ai de partea ta pe Daniel Constantin, eu, la egalitate, il voi lua pe Gabriel Oprea. PNL a inghitit galusca. In scurt timp insa, ce sa vezi? PC si Daniel Constantin au trecut si ei, cu arme si bagaje, la PSD. Acum, liberalii discutau in USL intr-un raport de unu la trei. Si nici macar. Pentru ca Victor Ponta a inceput sa cumpere, la bucata, ministri liberali. Care, fiind si negociatori in USL, l-au izolat practic pe Antonescu.

    Si tot inainte de decesul USL, Victor Ponta, fara a-i avertiza pe liberali, si-a anuntat decizia de a-i coopta pe maghiari la guvernare. Din nou, PNL a ramas in offside. Iar UDMR a stat pe teava, asteptand momentul potrivit. El a sosit atunci cand a fost rupt USL.

  16. Tupeu,lasitate si multa prostie sunt numai cateva dintre “calitatile”care il caracterizeaza pe primul escroc al tarii.Cum poti sa spui cu atata nonsalanta ca ai avut la revolutie nici nu mai stiu cate sute de mii de dolari rezultati din “buf” (marfa adusa ILEGAL cu vaporul in tara de catre marinari inainte de ’89) ????!!!! Recunoaste cu seninatate ca inainte de 1989 atat el cat si frate-sau au fost unii dintre acei infractorii tolerati de regimul securisto-comunist datorita spagilor si turnatoriilor date si facute.Mare rusine pe capul romanilor….

  17. Base n-ar trebui sa mai fie subiect de presa. De fapt hotului flotei ar mai trebui sa i se mai acorde doar o tems , atunci cand s-o duce la puscarie.

  18. conform unui sondaj (basist probabil) 51,5% din români cred că Traian Băsescu nu ar trebui să demisioneze din funcţia de preşedinte al României ca urmare a scandalului în care este implicat fratele său

  19. Fratele Traian are probleme din cel putin 2 directii:
    – unele servicii se pregatesc sa-l debarce – realitate simtita si de apropiatii lui care o dau la pace cu “dusmanul” dar mai ales ascunsa in cuvintele “nu vă ascund că am discutat-o şi cu unele instituţii ale statului”. Cred ca este evident ca asmute unele institutii impotriva celorlalte – cu alte cuvinte “vedeti ca unele institutii mi-au oferit sprijinul cand m-au impiedecat sa demisionez”

    – Elena este “calcaiul lui Achile” pentru ca il “sufoca” prin incapatanarea ei de a-si depune candidatura la Presedentie – altfel nu s-ar explica atacul asupra ei facut de oameni apropiati lui: Lazaroiu, Papahagi, Baconschi si MRU.

    “Atacul” de ieri amenintand ca nu promulga scaderea CAS-ului, interviul de azi “disecand” un sondaj care arata ca populatia nu e de acord cu demisia lui, scotocirea caselor clanului Bercea in cautarea unor noi dovezi si nu in ultimul rand amenintarea cu anchetarea EADS arata ca fratele Traian este supus unor presiuni sa-si dea demisia.

    Daca isi va da demisia sau nu vom vedea in urmatoarele zile…

  20. D-le Tudor, văd că despre comportamentul execrabil al Laurei Georgescu n-aveţi nici un punct de vedere. Oare de ce?!

  21. Logica imi spune ca acele institutii ale statului, care, consultate de Basescu in legatura cu demisia, au sustinut ramanerea lui in functie. dE CE? pentru a da o sansa candidatului opozitiei. Asadar, ACELE INSTITUTII SUSTIN DREAPTA, in loc sa sustina ROMANIA.

  22. Base a mai zis ceva :
    Ca familia face niste economii sa o ajute pe Ioana sa mai plateasca ceva.
    A ramas Ioana fara bani? Se ”dizolva”fondurile familiei?
    Este imprumutul la CEC deja o povara pentru d-na notar?
    Nu a indeplinit conditiile reale sau dintr-o data nu mai are bani?

Leave a Reply to costy2014Cancel reply