Sunday, November 1, 2026
8.8 C
Bucharest

Gazele de miliarde din Marea Neagra. Ministrul Energiei pare ca a inteles. Oare si Ludovic Orban?!

Dupa semnalul tras ieri pe acest blog in legatura cu exploatarea de gaze din Marea Neagra, ministrul Energiei da un semnal important. El pare sa fi inteles miza economica importanta a resurselor. Oare presedintele Camerei Deputatilor si al PNL Ludovic Orban a inteles si el? Cand va discuta si vota noua majoritate parlamentara modificarile legii offshore pentru facilitarea exploatarii?

Romgaz va depune o ofertă pentru preluarea participaţiei Exxon în proiectul gazelor de mare adâncime din Marea Neagră în următoarele două luni, până la expirarea mandatului actual al directorului general interimar, a declarat, joi, ministrul Energiei, Virgil Popescu, citat de Agerpres.

El a participat la evenimentul Black Sea Online Forum „Importanţa geostrategică şi economică a Mării Negre în actualul context european”, organizat de publicaţia Financial Intelligence.

Ministrul a fost întrebat care este capacitatea Romgaz de a gestiona proiectul Neptun Deep, având în vedere şi faptul că, momentan, are o conducere interimară.

„Am înţeles că există această temere în piaţă privind conducerea Romgaz. În momentul de faţă, atât directorul general, care este numit pe o perioadă de două luni, care acoperă exact perioada depunerii ofertei pentru achiziţia pachetului de la Exxon, Consiliul de Administraţie, directorul economic, toţi experţii din Romgaz au capacitatea de a dezvolta acest proiect. Nu ştiu dacă în România cineva are expertiză pentru mare adâncime, dar eu zic să le dăm această şansă celor de la Romgaz. Eu cred că Romgaz are capacitatea de a gestiona acest proiect”, a răspuns Popescu.

Potrivit acestuia, în paralel va fi demarată procedura de selecţie şi definitivare a Directoratului şi Consiliului de Administraţie al companiei, în conformitate cu ordonanţa de urgenţă privind conducerea corporativă a întreprinderilor de stat.

„Principala preocupare în acest moment este achiziţionarea participaţiei Exxon de 50% din Neptun Deep”, a subliniat ministrul.

El a arătat că ministerul lucrează în această perioadă la modificarea Legii offshore, care va fi prezentată într-o primă fază în coaliţia de la guvernare.

„Apoi o vom prezenta în Parlament şi altor forţe politice care doresc să se alăture acestui proiect. Îmi doresc ca toate forţele politice sau majoritatea să se alăture acestui proiect, pentru că exploatarea acestor gaze va aduce o serie de beneficii şi va face din România un jucător regional pe piaţa gazelor naturale”, a continuat Popescu, exprimându-şi speranţa că Legea offshore va fi votată în această sesiune parlamentară.

Oficialul guvernamental a mai arătat că primele gaze din aceste zăcăminte ar putea fi extrase în anul 2025.

Întrebat ce vom face cu acele gaze, el a răspuns: „Avem o fereastră de patru ani astfel încât să finalizăm investiţiile în sistemul energetic în capacităţi noi de producţie, reţea de distribuţie şi transport, toate acestea să poată fi puse în funcţiune până atunci. Avem drept obiectiv să consumăm o cantitate cât mai mare de gaz din Marea Neagră în România”, a precizat Popescu.

Acesta a subliniat că surplusul de gaze va putea fi exportat, însă pentru a realiza acest lucru trebuie să creştem capacitatea de interconectare cu ţările vecine.

Hot this week

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este important ajutorul medical de urgență

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este...

Topics

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img