Saturday, July 19, 2025
27.5 C
Bucharest

Germania, anunt important despre vaccinare, infectari si ce urmeaza iarna asta

Germania ar putea ajunge chiar şi la 400.000 de cazuri de COVID-19 pe zi dacă nu impune măsuri menite să determine o diminuare clară a mobilităţii şi contactelor, potrivit unui studiu publicat marţi, relatează agenţia EFE.

Studiul, efectuat de societatea de consultanţă informatică Netschek în cooperare cu universităţile din Munster şi Potsdam, combină date epidemiologice şi algoritmi de prognoză asupra evoluţiei pandemiei, plecând de la constatarea că începând din vară s-a înregistrat o creştere rapidă a contactelor, aşa cum arată datele Ministerului Sănătăţii german. În special din octombrie, când în Germania temperaturile au scăzut accentuat, frecvenţa contactelor în spaţii închise a crescut considerabil.

Cercetarea semnalează că o continuare a tendinţei actuale a îmbolnăvirilor este suficientă pentru a conduce la saturarea sistemului medical german. Autorii studiului estimează că printr-o dublare a ritmului actual al vaccinării s-ar reuşi doar plafonarea la circa 300.000 a cazurilor de COVID-19 zilnice, sau la 200.000 pe zi în cazul unei triplări a ritmului vaccinării.

Prin urmare, concluzia lor este că, pentru a stopa acest al patrulea val al pandemiei prin care trece în prezent Germania, în plus faţă de accelerarea vaccinării este nevoie de o reducere a contactelor la jumătate, ceea ce necesită prevenirea marilor aglomerări şi diminuarea contactelor cu persoanele potenţial infectate printr-o strategie clară de testare a populaţiei.

Germania a înregistrat marţi 32.048 de noi cazuri de COVID-19, cu 10.216 mai multe faţă de marţea trecută, şi 265 de decese ale unor persoane infectate. La ATI erau internaţi marţi 3.190 de pacienţi COVID-19, cu 22% mai mulţi faţă de cu o săptămână în urmă. Chiar şi aşa, numai 13% din capacităţile unităţilor de ATI din Germania sunt ocupate în prezent.

Procentul populaţiei vaccinate anti-COVID-19 cu schema completă este de 67,6%, dar se observă o stagnare în campania de vaccinare.

Cele trei partide care vor alcătui viitoarea coaliţie guvernamentală de la Berlin (social-democraţii, liberalii şi Verzii) încearcă în prezent să se pună de acord asupra măsurilor antiepidemice pe care le vor aplica, un responsabil social-democrat sugerând de exemplu un ”cvasi-lockdown pentru nevaccinaţi”.

Până atunci, cancelarul în exerciţiu, Angela Merkel, al cărei partid de dreapta nu se va regăsi în noua coaliţie şi care a avertizat că ”virusul nu ţine cont de procesele politice sau de perioadele de tranziţie”, va avea o întâlnire cu premierii celor 16 landuri germane joi, ziua când parlamentul german va examina un set de măsuri sanitare. Între timp, landurile germane au început deja să impună restricţii pe cont propriu, în Bavaria de pildă fiind anulat popularul Târg de Crăciun de la Munchen, scrie Agerpres

Hot this week

Rusia atacă cibernetic spaţiul NATO. România, vizată

NATO și UE au condamnat, vineri, atacurile cibernetice ale...

Ţinta bugetară a UE : 2000 miliarde euro

Uniunea Europeană a propus un buget de aproape 2.000...

Faimoasele statui moai de pe Insula Paștelui se prăbușesc în ocean

Faimoasele statui moai de pe Insula Paștelui se prăbușesc...

Imagini fără precedent ale Soarelui

Imagini fără precedent ale Soarelui, obținute de sonda solară...

Cea mai bună pizza din Italia e la Caserta

Premiul 50 Top Pizza Italia din acest an a...

Topics

Rusia atacă cibernetic spaţiul NATO. România, vizată

NATO și UE au condamnat, vineri, atacurile cibernetice ale...

Ţinta bugetară a UE : 2000 miliarde euro

Uniunea Europeană a propus un buget de aproape 2.000...

Faimoasele statui moai de pe Insula Paștelui se prăbușesc în ocean

Faimoasele statui moai de pe Insula Paștelui se prăbușesc...

Imagini fără precedent ale Soarelui

Imagini fără precedent ale Soarelui, obținute de sonda solară...

Cea mai bună pizza din Italia e la Caserta

Premiul 50 Top Pizza Italia din acest an a...

Tratament minim invaziv pentru ruptură de menisc

Tratament minim invaziv pentru ruptură de menisc   O durere de...

Orele la care energie e mai ieftină

Tariful dinamic la energie ar putea fi introdus și...

Anunțuri cruciale făcute de ministrul apărării, Ionuț Moșteanu

Anunțuri cruciale făcute de ministrul apărării, Ionuț Moșteanu https://www.youtube.com/watch?v=HC1xZY2T81c #Antena3CNN #aparare #RaduTudor

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img