Potrivit unui comunicat de presă al Vaticanului, Sfântul Părinte Francisc a primit în audienţa sa pe şeful Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, Cardinalul Angelo Becciu. În timpul audierii, Pontiful Suprem a autorizat Congregaţia să promulge mai multe decrete printre care şi cel privind ”martiriul slujitorilor lui Dumnezeu Valerio Traiano Frenţiu, Vasile Aftenie, Giovanni Suciu, Tito Livio Chinezu, Giovanni Bălan, Alessandro Rusu şi Giulio Hossu, episcopi; ucişi în ura credinţei în diverse locuri din România între 1950 şi 1970”.

Odată cu interzicerea cultului greco-catolic de către comunişti, în 1948, refuzul episcopilor greco-catolici de a trece la Biserica Ortodoxă s-a soldat cu persecuţii şi, în cazul unora dintre ei, moartea în temniţele comuniste, in chinuri cumplite.

Procesul de beatificare este o fază în procesul de canonizare (de recunoaștere a sfințeniei) în Biserica Catolică.

Inregistrare istorica : vocea Cardinalului Iuliu Hossu, in anii ‘ 70, la Manastirea Caldarusani, cu o marturie unica despre momentul de aur 1 decembrie 1918. In anul Centenarului (2018) Romania nu a facut nici un gest pentru reabilitarea marelui cardinal sau pentru condamnarea celor care l-au surghiunit.

Wikipedia :

Iuliu Hossu (n. 30 ianuarie1885Milașcomitatul Cluj – d. 28 mai1970București) a fost episcop al Episcopiei greco-catolice de Cluj-Gherla, deținut politic, cardinal, senator de drept în Parlamentul României, membru de onoare (din 1945) al Academiei Române.

Iuliu Hossu s-a născut în comuna Milașul Mareplasa Teaca, aflată pe atunci în comitatul Cluj, din părinții Ioan, preot-paroh greco-catolic, și Victoria, născută Măriuțiu. A început școala în satul natal, a urmat apoi gimnaziul lutheran din ReghinLiceul Romano-Catolic din Târgu Mureș (clasa a IV-a), iar clasele V-VIII la Gimnaziul Superior Greco-Catolic din Blaj. În 1904 și-a început studiile teologice, fiind trimis în scurt timp la Colegiul De Propaganda Fide din Roma. În 1906 a primit titlul de doctor în Filosofie, iar în 1910 cel de doctor în Teologie. În ultimul an de studii, la 27 martie1910, a fost hirotonit preot de episcopul Vasile Hossu al Gherlei. Acesta era văr primar cu Ioan Hossu, tatăl lui Iuliu Hossu.

Începând cu anul 1910 a activat la Episcopia greco-catolică de Lugoj, unde a ocupat, pe rând, funcțiile de protocolist, arhivar, bibliotecar, apoi vicar și secretar al episcopului Vasile Hossu, pe care îl numea „unchiul Viluc”. Acesta se afla în relații de prietenie cu primul ministru István Tisza.[3] În anul 1914, anul începutului Primului Război Mondial, episcopilor greco-catolici și greco-orientali li s-au cerut de către autoritățile de atunci să-și exprime fidelitatea față de Austro-Ungaria, cerând astfel românilor să nu cadă victime ale influenței panslaviste.

Iuliu Hossu a participat în luna august 1914 la colecta inițiată de Primăria Lugoj pentru ajutorarea familiilor soldaților mobilizați în Corpul VII-Timișoara al Armatei Austro-Ungare. Frații lui Iuliu Hossu, avocatul Vasile Hossu și medicul Traian Hossu, au fost mobilizați ca ofițeri austro-ungari. Al treilea frate, inginerul Ioan Hossu, a fost mobilizat ca ofițer de căi ferate în stația Oradea. Acesta a pus ulterior la dispoziție locomotiva care a transportat delegația unirii de la Alba Iulia la București.[5] Vărul lui Iuliu Hossu, căpitanul austro-ungar Iustin Hossu, a luptat pe frontul sârbesc și apoi a murit moarte de erou pe frontul rusesc.[6]După aflarea veștii morții vărului său, Iuliu Hossu s-a înrolat voluntar, ca preot militar, în grad de sublocotenent, la Serviciul Spiritual al Corpului VII de Armată-Timișoara.[6]

La începutul lunii decembrie 1914 sublocotenentul Iuliu Hossu a plecat de la Timișoara la Viena, împreună cu Infanterieregiment 64, detașat pentru paza capitalei imperiale. Acest regiment, IR 64, avea încadrați patru preoți militari ortodocși și patru greco-catolici. La Viena a acordat asistență spirituală atât militarilor care asigurau paza Palatului Schönbrunn, cât și internaților din infirmeriile pentru răniții aduși de pe fronturi.[7]

La 3 martie 1917, pe când încă era preot militar, împăratul Carol I al Austriei l-a numit episcop în scaunul rămas vacant al Episcopiei greco-catolice de Gherla, ca urmare a decesului episcopului Vasile Hossu. Numirea a fost confirmată de papa Benedict al XV-lea în data de 17 aprilie 1917, iar hirotonirea episcopală a avut loc în data de 4 decembrie 1917.

Tot Iuliu Hossu a fost cel care a citit la 1 decembrie 1918 din însărcinarea Marelui Sfat Național Român, mulțimilor adunate la Marea Adunare Naționale de la Alba Iulia, proclamația de unire a Transilvaniei cu Regatul României. Ulterior acesta s-a îmbrățișat cu episcopul ortodox Miron Cristea (viitor patriarh al Bisericii Ortodoxe Române). Episcopii Iuliu Hossu și Miron Cristea, alături de alți doi fruntași ardeleni, Alexandru Vaida-Voievod și Vasile Goldiș, au dus la București Declarația de Unire de la Alba Iulia. Declarația a fost înmânată regelui Ferdinand I al Românilor.

În anul 1924 Episcopia de Gherla a primit, cu titlu de donație din partea Sfântului ScaunBiserica Minoriților din Cluj. Dispunând de un astfel de edificiu reprezentativ, ridicat la rangul de catedrală, vechiul centru episcopal de la Gherla a fost mutat în orașul Cluj, numele instituției devenind Episcopia de Cluj-GherlaVechea Catedrală din Gherla a primit statutul de concatedrală. În vechiul sediu episcopal, Casa Karácsonyi din Gherla (actualmente muzeu municipal), episcopul Iuliu Hossu a așezat școala greco-catolică de institutori (învățători), desființată ulterior de autoritățile comuniste. Reședința episcopală mutată la Cluj a fost stabilită în imobilul cumpărat prin efortul episcopului Iuliu Hossu de pe strada Moților nr. 26-28. Tot prin grija sa, Catedrala Schimbarea la Față din Cluj a fost prevăzută cu un iconostas.[8]

În calitate de senator de drept în Parlamentul României Mari, episcopul Iuliu Hossu a apărat suveranitatea și integritatea țării, împotriva revizionismului vremii. În decembrie 1932, în cadrul unei adunări populare, la care au participat circa 30.000 de persoane, ținută în Piața Centrală a Clujului, s-a pronunțat împotriva revizuirii frontierelor de stat. A fost, de asemenea, membru de onoare al Academiei Române.

Între 19401944, ani în care Ardealul de Nord s-a aflat sub administrație maghiară, episcopul Iuliu Hossu a rămas la Cluj. Tot acolo s-a aflat și în perioada de început al regimului comunist (19451948).

În data de 21 septembrie 1948 a fost primit în audiență de premierul Petru Groza, care i-a propus scaunul de mitropolit ortodox al Moldovei, care era vacant. Cei doi se cunoșteau din perioada austro-ungară, când Groza a fost avocat stagiar la Lugoj, iar Hossu era secretar episcopal tot acolo. Iuliu Hossu a refuzat propunerea și i-a cerut lui Groza să dispună repunerea în posesie asupra Academiei Teologice din Cluj.[9]

Episcopul Hossu s-a opus trecerii forțate a credincioșilor greco-catolici la Biserica Ortodoxă Română.[10] La 1 octombrie 1948 a dat un Decret de Excomunicare (ipso facto) a participanților la Adunarea de la Cluj, a celor 36 de preoți greco-catolici care urmau să hotărască ruperea credincioșilor greco-catolici români de Biserica Romei. La 29 octombrie 1948 a fost arestat în București, la ora unu noaptea, și dus la sediul Ministerului de Interne.

În data de 31 octombrie 1948 a fost mutat împreună cu ceilalți episcopi greco-catolici la vila patriarhală de la Dragoslavele, unde au fost ținut închiși, sub pază, în foame și frig. În data de 14 noiembrie au fost vizitați de patriarhul Iustinian Marina personal, care le-a pregătit o masă. În cadrul discuțiilor patriarhul le-a propus renunțarea la credința catolică și la legătura cu Roma. În data de 2 decembrie 1948 au fost din nou vizitați de patriarh, de această dată împreună cu episcopul vicar Teoctist Arăpașu, care le-a adus monitorul oficial în care a fost publicat decretul de desființare a Bisericii Române Unite.

Refuzând trecerea la ortodoxie, episcopul Iuliu Hossu a fost transferat mai întâi la Mănăstirea Căldărușani, iar în 1950, la penitenciarul din Sighet. În anul 1955 a fost dus la Curtea de Argeș, iar în anul 1956, la Mănăstirea Ciorogârla.

În urma liturghiei greco-catolice celebrate în fața Bisericii Piariștilor din Cluj în 12 august 1956, cei trei episcopi uniți au fost dispersați de la Ciorogârla. Episcopul Iuliu Hossu a ajuns din nou la Căldărușani, unde a stat cu domiciliu obligatoriu până la sfârșitul vieții.[10] La 28 aprilie 1969 a fost creat cardinal in pectore de către papa Paul al VI-lea deoarece, din cauza regimului comunist din acea vreme, o astfel de titulatură, făcută publică, i-ar fi adus și mai multe neajunsuri. La 5 martie 1973, după decesul lui Hossu, papa a dezvăluit faptul că episcopul Hossu fusese numit cardinal în anul 1969.

În timpul de domiciliu forțat la mănăstirea Ciorogârla a fost vizitat periodic de ierarhi ortodocși, între care Justinian MarinaTeoctist Arăpașu și Gherasim Cristea.[11] Conform memoriilor preotului greco-catolic Ioan Mitrofan, între cei care l-au vizitat pe cardinalul Iuliu Hossu la Căldărușani s-a numărat și Andrei Andreicuț.[12]

Înregistrarea rezoluțiunii de la Alba Iulia

În data de 14 septembrie 1969 preotul Emil Riti s-a strecurat în camera episcopului Hossu de la Mănăstirea Căldărușani, unde l-a înregistrat pe episcopul Iuliu Hossu recitind rezoluțiunea de la Alba Iulia. În anul 1976 Riti a reușit să ducă înregistrarea respectivă la München, unde a ajuns prin intermediul lui Ion Ioanid și a lui Vasile Zăpârțan la postul de radio Europa Liberă.[13] În aceeași înregistrare episcopul Iuliu l-a numit pe Riti drept succesor al său la conducerea Episcopiei de Cluj-Gherla, dispoziție care ulterior a fost ignorată de episcopul Alexandru Todea. Inregistrarea o aveti postata mai sus.

Mormântul actual

Cardinalul Hossu a murit în 28 mai 1970, la Spitalul Colentina din București. La căpătâiul său s-a aflat episcopul Alexandru Todea. A fost înmormântat în Cimitirul Bellu catolic. În data de 7 decembrie 1982 osemintele sale au fost mutate din mormântul inițial în actualul mormânt. Mutarea a generat un conflict între monseniorul Francisc Augustin, conducătorul de facto al Arhidiecezei de București, pe de o parte și familia Hossu respectiv episcopii clandestini Ioan Dragomir și Alexandru Todea pe de altă parte.

3 COMMENTS

  1. Cu toată dragostea, gestul papei Francisc pare mai ales adresat bisericii greco-catolice din România și enoriașilor acesteia in continuare persecutați, dacă nu și martirizați efectiv—sa nu uitam persecutia exercitata de DNA-Kovesi cu aprobarea entuziasta a clicii filogermane de la Cotroceni asupra arhiepiscopului de Oradea—sub regimul Johannis. Este un gest normal al unui papa ce vrea sa restaureze valorile fundamentale pe care s-a clădit biserica catolica printre care se afla și sacrificiul de sine manifestat -cu precădere- de preoții greco-catolici in gulagul comunist; “statul de drept” România, credincioșii celorlalte culte din teritoriul românesc, și nici măcar cultura locuitorilor spațiului mioritic nu au nimic de profitat de pe urma beatificării cardinalului Giulio Hossu. Toate aceste entități și altele, nou create, precum “Transilvania” lui Number One Rareș Bogdan pot fi cel mult trecute la categoria “persecutori” și cadorisite cu un “iarta-i Doamne, ca nu știu ce fac” din partea papei Francisc, cel mai puțin “politizat”dintre papii epocii moderne și, deci, cel mai aproape de idealurile de adevăr și libertate ale creștinătății. Ceea ce nu înseamnă ca impostorii de toate culorile, de la pioasa Pedestrasa Kovesi la Rareș de Transilvania și pana la Siegfried Cruciatul anti-corupției nu vor atribui beatificarea prelaților greco-catolici deodată cu “favorurile” papei (franciscan) Francisc, descinderii maretului Johannis la Vatican imediat după instalarea sa la carma statului roman și nu vor face o tema de campanie electorală din acestea. Vin vremurile gretii existențiale pentru restul credincioșilor de pe “plai”, aracan de noi toți!

Leave a Reply to BenedictinCancel reply