Un veritabil macel s-a declansat in PNL dupa esecul urias de la alegerile parlamentare de ieri.
Președintele PNL Alina Gorghiu a anunțat astăzi că își va depune mandatul și că la fel vor proceda și alți lideri ai partidului, după rezultatele alegerilor legislative.
”În acest moment vă pot spune că în continuare cred că oferta PNL a fost una bună. Recunosc victoria PSD, au un program de guvernare care presupune multe promisiuni, PNL se va asigura din opoziție că viitorul guvern îl va duce la îndeplinire. Vom face o opoziție fermă. Pentru mine nu există alt gest decât cel al depunerii mandatului. A fost o onoare pentru mine să fiu președinte al PNL. Sunt și alți lideri care își asumă aceeași atitudine” a spus Alina Gorghiu.
La ora 18.00 a fost convocată o ședință la sediul PNL. Vor participa o parte dintre șefii de filiale, doar cei care au obținut scoruri peste medie în aceste alegeri.
Potrivit surselor Antena 3, conducerea interimară a partidului ar urma să fie asigurată de Mircea Hava sau Gheorghe Flutur.
Președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, a propus, luni, dizolvarea Biroului Politic Național (BPN) al PNL, prin demisia de onoare a tuturor membrilor săi, în frunte cu președintele Alina Gorghiu, în urma rezultatului alegerilor ”dezastruoase”.
”Până atunci, se impune și asumarea răspunderilor pentru ele. A căuta responsabilii ba la Cotroceni, ba la Palatul Victoria, respectiv a pune totul în responsabilitatea președintelui PNL Alina Gorghiu este profund incorect”, spune Nicolae Robu.
El propune mai multe măsuri, între care organizarea de alegeri interne la toate nivelurile, de jos în sus, până la finele lunii februarie 2017, ”dizolvarea actualului BPN prin demisia de onoare a tuturor membrilor săi, în frunte cu președintele partidului, demisia tuturor președinților de filială care au obținut un scor mai mic de 30%, ”deci inclusiv a subsemnatului” (Nicolae Robu, n.r.), constituirea unui BPN interimar format din toți președinții de filială care au obținut un scor mai mare decât scorul mediu pe țară al partidului, ”plus actualul președinte Alina Gorghiu, care să asigure conducerea colectivă a partidului, până la alegerile interne”.
Liberalul timișean mai propune numirea de către noul BPN, dintre membrii săi, a unui președinte interimar care să conducă partidul, până la alegerile interne, numirea de către BPJ-uri a unor președinți de filială interimari, care să asigure conducerea filialelor până la alegeri, iar în filialele cu scor sub scorul mediu pe țară al partidului, aceștia vor fi obligatoriu alții decât cei în funcție la data alegerilor.
Vicepreședintele național al PNL, Mircea Hava, lider al organizației liberale din Alba, a afirmat luni, într-o postare pe o rețea de socializare, că asumarea înfrângerii nu e cu nimic mai puțin importantă decât sărbătorirea victoriei, însă la fel de adevărat este că nu e nici momentul, nici locul, nici cazul unei analize politice extinse în PNL după rezultatele alegerilor, lucru care se va întâmpla, cel mai probabil, la congresul de anul viitor.
Liderul PNL Alba a mulțumit celor care au ales, prin votul lor, să facă din Alba, alături de Sibiu și Cluj, “o Românie a viitorului și a speranței, chiar dacă una în miniatură”. Hava a adăugat că asta nu înseamnă că nu acceptă votul covârșitor al restului țării.
“A fost, până la urmă ( sau până la urnă?) o ‘competiție’ pe care eu cred că nu au câștigat-o ‘jucătorii’, ci publicul din ‘tribune’. A fost, probabil, un vot dictat de economia personală a fiecăruia, suprapus cu un PNL care s-a expus la aceleași greșeli ca la alegerile locale. Pentru că trebuie sa recunoaștem, declanșatorul, epicentrul acestui seism care a zdruncinat procentul acestui partid a pornit chiar de la kilometrul zero”, a opinat Hava.
Primarul din Alba Iulia s-a arătat convins că, dincolo de jocuri și scoruri politice, administrația locală va putea colabora bine cu orice guvern sau Parlament, indiferent de culoarea lui politică. “Așa a fost întotdeauna. Alba Iulia nu a întârziat așteptând bani de la guverne, ci, cel mult, a avut pretenția de a fi lăsată să muncească. Nu vreau să cred că după aceste alegeri va exista doar bine sau rău, răfuieli politice și amatorism. Acest scor nu este un favor pentru cei care au câștigat, ci o maximă responsabilitate de a împlini ce așteaptă România”, a conchis Mircea Hava.
Secretarul general al PNL, Ilie Bolojan, a demisionat, luni, din funcţie, după rezultatele slabe de la alegerile parlamentare, iar liderul PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, a renunţat la rândul său la funcţie, potrivit unor surse liberale. Şi Adriana Săftoiu a demisionat din funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului.