Sunday, April 12, 2026
2.2 C
Bucharest

Gorghiu: “PNL corespunde nevoilor preşedintelui Iohannis”

Nu ca am fi avut vreo indoiala…

 

Preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a afirmat joi că partidul corespunde nevoii de schimbare şi ideii de reformă pe care şi-a dorit-o şeful statului.

‘Eu văd foarte firească şi foarte normală intervenţia unui preşedinte de stat care spune ceea ce spune şi ambasadorul SUA, ceea ce spun şi cei din societatea civilă care îşi doresc o Românie normală şi anume că sunt partide – eu m-am simţit vizată de declaraţia preşedintelui ca lider al PNL, evident că nu a spus-o, e declaraţia domniei sale şi dânsul ştie la ce s-a gândit sau la ce partid s-a gândit – dar eu categoric ştiu că PNL corespunde nevoii de schimbare şi ideii de reformă pe care şi-a dorit-o preşedintele şi ne-o dorim cu toţii’, a susţinut Gorghiu, după depunerea la Biroul Electoral Municipal a listelor de candidaţi pentru alegerile parlamentare.

Ea a adăugat că i se pare ‘la fel de normal şi de firesc să nu-ţi doreşti, ca preşedinte de stat, să dai mandatul de premier unei persoane condamnate’.

‘Nu ştiu de ce unora li se mai pare firesc ca domnul Dragnea să fie opţiunea PSD-ului pentru premier, pentru că, da, mie în momentul acesta îmi este frică de gândirea în neregulă a PSD, care îşi focalizează toată atenţia pe un prim-ministru condamnat penal. Avem instanţe din România care şi-au făcut treaba în această direcţie, există hotărâri definitive. Nu se poate să nu ne gândim la opinia electoratului din România asupra a tot ceea ce înseamnă clasă politică, opinia partenerilor externi despre clasa politică din România atunci când vorbim despre domnul Dragnea prim-ministru’, a adăugat liderul PNL.

Alina Gorghiu a făcut aceste precizări fiind întrebată cum comentează implicarea preşedintelui Klaus Iohannis în campania electorală, în contextul interviului dat de şeful statului cu o zi în urmă în care ar fi intervenit în favoarea PNL, chiar dacă nu a spus clar acest lucru, scrie Agerpres.

Hot this week

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

Șeful AIE : Actuala criză energetică e mai gravă decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc

Actuala criză a petrolului şi gazelor provocată de blocarea...

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai des și când trebuie cerut ajutor

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai...

Topics

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img