Saturday, February 14, 2026
5.7 C
Bucharest

Gorghiu : PNL negociaza cu “colegii din UNPR si PSD”

Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu a declarat, joi, că discuţiile cu colegii de la UNPR şi colegi de la PSD nu sunt pentru susţinerea programului de guvernare al PNL ci pentru a sprijini o majoritate parlamentară, Cătălin Predoiu şi Teodor Atanasiu urmând să aibă discuţii în acest sens.

”Au fost discuţii şi unii din colegii de la UNPR au spus că vor susţine o eventuală moţiune de cenzură”, a spus Alina Gorghiu într-o conferinţă de presă, precizând că este ”impropriu” să dea nume, din moment ce ”domnul Oprea i-a băgat în şedinţă şi le-a cerut declaraţii publice că nu vor colabora cu duşmanul din Opoziţie”.

Alina Gorghiu a precizat că “toate discuţiile avute cu colegii de la UNPR şi colegi de la PSD nu au fost deloc în sensul în care le-a propus să vină la PNL, pentru a vota programul de guvernare”.

”Toate discuţiile au fost pentru a sprijini o majoritate parlamentară şi au fost şi vor fi inclusiv discuţii care se vor purta, şi pe care Catalin Predoiu şi Teodor Atanasiu le vor purta, astăzi, mâine, nu ştiu când ”, a mai spus Gorghiu.

Hot this week

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a României, stat NATO şi UE

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a...

NATO în România

NATO în România https://www.youtube.com/watch?v=pelGogM84q8

Grecia și Malta sprijină flota fantomă a Rusiei?

Grecia și Malta se opun propunerii Comisiei Europene de...

Thales face mii de angajări pe fondul creșterii comenzilor pentru apărare

Thales, lider global în tehnologii avansate pentru apărare, aerospaţial...

Topics

Germania devine liderul european al NATO

Germania va ocupa în curând mai multe poziții de...

Ecce Homo, cumpărat pentru 14,9 milioane de dolari

Italia a cumpărat o versiune a tabloului 'Ecce Homo',...

Ce poți face pentru a preveni cancerul

Ce poți face pentru a preveni cancerul O boală care...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img