Friday, April 17, 2026
21.5 C
Bucharest

Grecii isi vand insulele. Noi mediul….

3584_1

Insula grecească Spalathronisi, situată în nordul Mării Egeee, în apropierea pensinsulei Halkidiki, va fi vândută prin licitaţie de casa de licitaţii Myro Gallery, din Grecia, aceasta fiind pentru prima dată când una dintre multele insule elene este vândută folosind acest procedeu.
Spalathronisi este cea mai mare dintre cele trei insule care formează grupul Spalathronisia. Spalathronisi este numită de localnici Spalathro sau Rosa, iar celelalte două Chteni şi Kolobaro, potrivit portalului Greek Reporter.
“Parte a noilor activităţi ale Myro Antiques House, am început să scoatem la licitaţie insule greceşti. Prima va fi ce mai mare insulă a grupului Spalathronisia”, se arată pe site-ul casei de licitaţii.
Myro Gallery va furniza zilele viitoare mai multe informaţii privind licitaţia.
În ultima perioadă, mai multe insule greceşti au fost cumpărate de străini, în contextul dificultăţilor economice prin care trece economia elenă.
Astfel, miliardarului rus Dmitri Rîbolovlev, proprietarul clubului de fotbal AS Monaco, a cumpărat în luna aprilie, pentru 100 de milioane de euro, insula grecească Skorpios de la Athina Onassis, nepoata şi moştenitoarea lui Aristotel Onassis.
În martie, presa internaţională a scris că emirul Qatarului, şeicul Hamad bin Khalifa Al Thani, a cumpărat şase insule greceşti din Marea Ionică de la proprietari privaţi, unde vrea să construiască palate pentru cei 24 de copii şi cele trei soţii. Insulele au costat 8,5 milioane de euro, iar tranzacţia a fost perfectată după 18 luni din cauza birocraţiei din Grecia.

Daca grecii isi vind insulele, noi ne vindem paminturile si mediul, prin implementarea gazelor de sist, o smecherie poluanta de miliarde de euro, in timp ce ignoram energia curata : eoliana, hidro, panouri solare.

Hot this week

Papa Leon : “Lumea este devastată de o mână de tirani”

  Papa Leon al XIV-lea a îndemnat joi la reconciliere...

Războiul florilor de cireș

În Coreea de Sud, ca și în Japonia, începutul...

Grupul Bilderberg, dialoguri discrete la Washington

Cea de-a 72-a reuniune a grupului Bilderberg, conferinţa politică...

Cât e datoria externă a României?

Datoria externă pe termen lung a însumat 182,519 miliarde...

Foste mine de cărbune, devenite paradis turistic în Germania

Un proiect de zeci de ani de transformare a...

Topics

Papa Leon : “Lumea este devastată de o mână de tirani”

  Papa Leon al XIV-lea a îndemnat joi la reconciliere...

Războiul florilor de cireș

În Coreea de Sud, ca și în Japonia, începutul...

Grupul Bilderberg, dialoguri discrete la Washington

Cea de-a 72-a reuniune a grupului Bilderberg, conferinţa politică...

Cât e datoria externă a României?

Datoria externă pe termen lung a însumat 182,519 miliarde...

Foste mine de cărbune, devenite paradis turistic în Germania

Un proiect de zeci de ani de transformare a...

Câte de valoros e aurul?

Aurul a avut una dintre cele mai abrupte corecții...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img