Dupa multe presupuneri in legatura cu suma destinata renovarii resedintei prezidentiale – Vila Lac 3 – apar si cifrele oficiale.

Site-ul stiripesurse.ro citeaza evz.ro si raspunsul obtinut de acesta de la RAAPPS.

Iata continutul :

“Regia Autonomă – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) precizează că în planul de investiţii al instituţiei există şi lucrarea “Vila Lac 3 – Lucrări de consolidare şi întreţinere şi clădirii şi instalaţiilor. Lucrările au fost cuprinse în planul de investiţii la solicitarea compartimentelor specializate ale instituţiei, în urma evaluării. Solicitarea a fost aprobată, iar valoarea estimată a lucrărilor este de 4.105.200 lei (peste 900.000 de euro), mai mică decât sumele vehiculate în spaţiul public în ultimele săptămâni (peste 1,2 milioane de euro sau chiar 2,5 milioane de euro). Pentru că vila va fi folosită ca reşedinţă oficială a preşedintelui, lista lucrărilor este secretă, mai arată RA-APPS.”

Asadar, 900.000 Euro renovarea unei vile. Oricat de prezidentiala ar fi ea, suma este revoltatoare. De acesti bani putea fi ridicata o vila noua de lux, la standarde bavareze sau toscane. Cu siguranta RAAPPS, SPP si Administratia Prezidentiala au intrat in noaptea ratiunii acceptand o nota de plata atat de mare.

RAAPPS este o institutie aflata in subordinea Guvernului Romaniei.

http://www.sgg.ro/index.php?date-generale

Este este condusa de un secretar de stat, care pentru moment este arestat pentru coruptie.

RAAPPS a cheltuit si pentru vila in care sta Basescu Traian peste 300.000 Euro.

Cu cei 1,2 milioane de euro, Guvernul Romaniei putea moderniza la cele mai inalte standarde occidentale orice sectie de spital, unde sa se trateze afectiuni extrem de grave.

 

27 COMMENTS

  1. 1.Nu va suparati,daca este o suma bugetata cine a inaintat-o spre aprobare in parlament in 2014 daca nu un fost candidat mare favorit la castigarea dreptului de a sta in aceasta vila pe timpul mandatului de la Cotroceni 2.Astept si eu un titlu in care sa nu i se mai spuna “Vila lui Johannis” atat timp cat e a RAPPS adica a Statului,asa mi s-ar parea corect profesional.

    • Corect,nu este vila lui iohannis, este vila lu’ mamarea lui care vine sa stea acolo si care are ea pretentii nerusinate.

  2. Pai ce-a facut dl. Basescu si-a daramat resedinta ?
    900 de mii o nimica toata pentru noul presedinte, si cand spuneam ca dl. Basescu a fost mic copil.
    Propun ca PA-APPS sa caute o sponsorizare.

  3. În mod sigur pupincuriștii iohannisto-kovesiști de teapa lui Mihail ne vor spune să tăcem dracului, că n-avem habar de protocol (vedeți “întâmplarea” cu paltonul de la Paris din februarie), că nu știm ce înseamnă prestanță, că Iohannis merită căci e președintele ales de 6 milioane de români adevărați și, desigur, anticomuniști privați*, să terminăm cu populismele și, în general, “Iohannis și Kovesi vă iubim, că ca voi noi nu găsim”. Cacofonia este intenționată. Asta e, ghinion!
    .
    *Cât despre adresarea folosind expresia “anticomunist privat” care îi aparține lui Iohannis, pupiniohannistul și pupinkovesistul Mihail este invitat să citească al doilea paragraf din acest comentariu: http://radu-tudor.ro/iohannis-criza-prelungita-a-greciei-ne-ar-putea-afecta-pe-toti/#li-comment-303659

  4. Eu stiu ca a trecut mai bine de jumatate de an si “Vila lui Johannis” exista doar in discursurile populiste ale lui Basescu si al Cristianei Anghel(se pare ca au viziuni identice) … Se va face anul pana cand Iohannis se va muta cu adevarat in resedinta sa nu stiu daca mai exista un precedent de acest fel in lumea civilizata.

    • Pai tocmai iohannis,care se plangea ca nu are unde sa doarma cu nevasta pentru ca nu-i da Ponta viloiu’,acum vrea renovari nerusinate si cu pretentii de palat de pasha,renovari care vor dura.Acum nu mai are graba nea Caisa? Asta arata cat de ipocrit este acest iohannis.

  5. Cîndva pe timpuri, cei care aveau terenuri uriaşe îşi îngropau membrii familiei ceva mai departe de construcţia imobilului întrun cavou, ca semn de respect, spuneau ei, cînd de fapt era vorba de psihoza averii din moşi strămoşi sau averea era pe apucate. Acum sunt destui care au averi imense, mulţi au şi cavourile cu neamurile în curte , poate şi iohanis vrea cavou alături de vilă dacă costă atîţia bani acel domeniu unde va locui! Se pare că procedează ca anteriorul şi precum”maneliştii” care dau oricît pentru fală şi mîndrie! Serios vorbind: nu sunt incluse în proiect şi cavouri? că marmura e de la Videanu şi e afacere rentabilă!

  6. Aceeasi vila a mai fost renovata si pentru Basescu!!! Daca trebuie din nou consolidata ii propun dlui Ponta intai sa ii penalizeze pe cei care au facut lucrarile anterioare si, de abia dupa recuperarea prejudiciului, sa se faca o noua lucrare. Altfel, la anul, cand cred ca vom avea un nou presedinte, se va face iar o consolidare…..

  7. Buna ziua, nu va inteleg de loc- de ce Ponta nu mai este iubit de dvs.? la modul general- sa va spun povestea mea – am fost membra PNL pana in 2011 cand m-am retras- nu mai ara PNL-UL meu- deci nu am nimic in comun cu PSD- dar el a facut ceva- lucrez in sanatate acum am un salariu de 1000 lei si bonuri; in 2010 cand a iesit Marinarul si a spus TAIEM- a taiat nu 25% 50% a fost adica net eu- 550 lei- va rog sa ma credeti nu suntem nici orbi, nici prostiiiiii cum ne cred uni- romani inghit multe dar, vine un final- sa nu uitam sa fim oameni care nu stau aplecatii- Eu una m-am saturat la mine in casa sa vina cineva sa imi spuna ce sa fac- este casa mea si ma gospodaresc asa cum pot- nu inteleg . O zi buna

  8. RAPPS vrea să spună că nu costă 2,5 milioane euro, costă doar 900.000, adică asta este puţin şi atunci totul este în regulă. Întrebarea este dacă au fost date publicităţii toate cheltuielile, pentru că în comunicat este vorba despre “Lucrări de consolidare şi întreţinere şi clădirii şi instalaţiilor”. Clădirea înseamnă pereţii şi acoperişul, instalaţiile înseamnă instalaţia electrică, instalaţia de încălzire şi instalaţia sanitară. Casa nu rămâne goală, fără mobilier, fără electrocasnice, fără cărţi în bibliotecă, iar acestea nu sunt “instalaţii”. Dacă pe proprietate există un ponton, acolo pluteşte ceva. Barca veche nu cumva trebuie reamenajată că miroase de la Băsescu? Ar fi fost mai bine dacă în comunicat s-ar fi precizat că nu mai există alte cheltuieli în afară de cei 900.000 şi atunci aş fi crezut că au greşit cei care au spus de 3 milioane.

  9. Mai oameni buni trezitiva ce se intimpla in tara asta banii astia ajungeau pentru citeva vile oameni astia care se numesc presedinti nu cred ca sint REGI LA CURTE SI AU NEVOIE DE PALATE pe bani romanilor ca sint bani de la buget TOTUSI CINE LE APROBA ACESTE CHELTUIELI ABERANTE ! POPORUL AR TREBUI SA AIBA UN RASPUNS PTR.SANT BANI OAMENILOR PINA LA URMA.

  10. Eu zic sa-i dea si premiul Nobel pentru pace.Cand zice ceva de fapt nu vorbeste.
    Ar lua si coronita, plus un bonus. (100 de lei si o plimbare cu vaca)

  11. Pentru ca are experienta, de frica microfoanelor a pus sa fie daramati toti peretii si refacuti. Dar se inseala amarnic. Daca va dori si cand va simti nevoia ii va tranti Coldea un microfon de va sti si cand o giugiuleste pe madam Carmen. Cine se teme de sabie de sabie va pieri!

    • Adica darama casa ca sa moara soarecii de necaz.Mai era unul care a taiat capul vacii ca sa ii ia lantul sa-l puna la fantana caci ala vechi se rupsese si murea desteptul de sete.

  12. Adica voi vreti ca regele cioaba, care si-a cumparat un tron de 2 lei dat cu aurolac ,sa fie mai dihai decat marele presh al tarii?

  13. Pentru copii si batranii bolnavi, nu sunt alocatii….Tinerii care muncesc cu salariul mizerabil stabilit de aceasta “asa zisa guvernare” si nu ajung la sfarsit de luna sa-si achite serviciile…..romania lucrului bine facut…..

  14. Toti cei care si-au luat tara inapoi ar trebui sa vina sa-si ia si presedintele. Pana nu face terci tara asta cu cheltuielile lui faraonice pe excursii si vile de lux. RAPPS a anuntat ca baga 1 MILION de euro in renovarea vilei lui. DE BANII ASTIA SE FACEA UN SPITAL pentru fraierii care l-au votat. Iohannis sa nu se joace cu rabdarea oamenilor care au suferit si se resimt inca dupa dezastrul PD-PNL-ist din anii de criza.

    • Da cu cele 500 milioane de euro facuti cadou de Ponta &co prin stergerea datoriei firmei petrom ,parca,cate spitale se puteau moderniza?

  15. Cel mai de neinteles lucru este cum acest RAAPPS, aflat in subordinea Guvernului!!!, plimba pe sub nasul lui Victor Ponta tot felul de propuneri de vile si de devize de reparatii faraonice. Fiind vorba de resedinte pentru presedinti, este imposibil ca TOT ceea ce este legat de acestea sa nu fie facut cu acordul prim-ministrului. IMPOSIBIL!!! Un scurt istoric: RAAPPS renoveaza vila Dante pentru Traian Basescu, dar VVP nu stie, RAAPPS renoveaza vilele 1 si 2 la pachet, pregatindu-le tot pentru Traian Basescu, dar VVP nu stie, RAAPPS propune vila 10 de la Snagov pentru Traian Basescu, urmand s-o renoveze probabil tot cu milioane de euro, dar VVP nu stie, Traian Basescu se muta in secret intr-o anexa (ca o vila) a Palatului Scrovistea, imposibil fara stirea RAAPPS care tine cheile, dar VVP nu stie. Pe toate le afla de la televizor. Face super-circ prin presa, ii blocheaza calea lui Basescu spre vilele mult dorite si mult renovate, o da afara, in sfarsit!, pe coana Mioara Roman din vila RAAPPS in Cartierul Primaverii, in zona cea mai exclusivista, si i-o repartizeaza vila lui Traian Basescu. Dupa o renovare de 300 mii euro si aia tot cu mare circ in presa. Traian Basescu stramba din nas. Multi deontologi plang ca asa o mandreata de presedinte sta intr-o vila care nu-i pe masura. De vreo luna parea ca ne-am linistit cu vilele prezidentiale. A, nu, nu, nu… Iar apar nebuloasele de la RAAPPS. O parte din Palatul Primaverii va fi pregatit pentru un fost presedinte. Care? Sau pentru un viitor fost presedinte? De-acum? Dupa care apare bomba bombelor ca Der Grosse Mais nu se muta pana nu face renovari de milioane la Vila Lac 3. Nici nu mai conteaza cate. Prima doamna sa se simta bine, ca acasa. Oamenii astia nu sunt zdraveni la cap. TOT asa conduc si tara.

  16. UNA DINTRE VILELE PRESEDINTELUI FRANTEI COSTA 900 000 EUR ( DIMENSIUNE ASEMANATOARE ) IAR ACESTI PARAZITI AI SOCIETATII RENOVEAZA O VILA CU 900 000 EUR? FIRMA CARE O FACE… CARA PROFITUL CU ROABA?

  17. FALS Radule ! – nu e vila lui Johannis ci a RAPPS , adminstratia prezidentiala fiind utilizator nu proprietar precum multi nomenclaturisti comunisti sau basisti ignorati de presa si uitati de vreme prin vilele RAPPS . . . . . mai mult e vorba si de consolidare deci de SECURITATE la seisme precum securitatea la incendii , precum SPP …. nu piscine precum moftul basist de la Villa Dante

Leave a Reply to ionucmoraCancel reply