Simona Halep a castigat turnelul de tenis de la Roma !

Halep a invins-o pe Karolina Pliskova (28 de ani, 4 WTA) cu 6-0, 2-1, după doar 30 de minute.

Cehoaica nu a mai putut continua partida din cauza unor probleme la spate. 

Stire Agerpres :

Jucătoarea română de tenis Simona Halep (2 WTA, principala favorită), care a cucerit luni trofeul la turneul WTA de la Roma, şi-a exprimat satisfacţia pentru succesul obţinut şi a mulţumit tuturor celor implicaţi pentru condiţiile de siguranţă în care a avut loc competiţia, scrie AFP.

”Când am jucat pentru prima oară aici, în 2013, m-am simţit foarte bine şi am avut şansa să merg în semifinale. Acum mă bucur că după două finale disputate reuşesc să cuceresc trofeul. Vreau să mulţumesc tuturor pentru faptul că turneul a decurs în condiţii bune ceea ce nu este uşor în actualul context. Ne-am simţit cu adevărat în siguranţă şi foarte bine atât pe teren cât şi în afară, chiar dacă am petrecut mult timp în camere”, a spus Simona Halep înainte de a primi trofeul.

Simona Halep a câştigat, luni, turneul WTA de la Roma, dotat cu premii totale de 2.098.290 dolari, după ce adversara sa din finală, Karolina Pliskova (Cehia), a abandonat la scorul de 6-0, 2-1 pentru româncă.

Halep (28 ani) a reuşit să câştige primul său titlu la Roma, după două finale pierdute în faţa ucrainencei Elina Svitolina (2017, 2018).

Simona Halep a fost declarată învingătoare după 32 de minute în faţa campioanei en titre, Pliskova (28 ani, 4 WTA) abandonând din cauza unor probleme la spate.

Simona Halep şi-a egalat luni cea mai lungă serie a sa de victorii, 14, care data din 2015. Ultimul eşec al constănţencei a fost în semifinale la Australian Open anul acesta, când Garbine Muguruza s-a impus cu 7-6 (8), 7-5. De atunci, Halep a fost neînvinsă la simplu, câştigând trei titluri consecutive, la Dubai, Praga şi Roma.

Meciul a fost unul fără istoric, Halep reuşind să ia primul set în doar 21 de minute. Simona a început şi actul secund cu break, dar apoi Pliskova a câştigat singurul său ghem, după două duble greşeli făcute de Halep.

Halep are acum 8-4 în meciurile directe cu Pliskova, după ce jucătoarea cehă se impusese la precedentele două dueluri, anul trecut, la Miami şi Turneul Campioanelor.

Simona Halep va primi un cec de 205.190 de euro şi 900 de puncte WTA, iar Pliskova se va alege cu 150.000 de euro şi 585 puncte WTA.

Halep a beneficiat şi în sferturi de retragerea unei adversare, kazaha Iulia Putinţeva abandonând la scorul de 6-2, 2-0 pentru Simona. Celelalte jucătoare învinse de Halep la Roma au fost italianca Jasmine Paolini în turul al doilea, cu 6-3, 6-4, ucraineanca Daiana Iastremska în optimi, cu 7-5, 6-4, şi spaniola Garbine Muguruza în semifinale, cu 6-3, 4-6, 6-4.

Simona Halep a ajuns la 22 de titluri cucerite în carieră.

1 COMMENT

Leave a Reply