Friday, May 9, 2025
12 C
Bucharest

Hotul striga : hotii !

Dezbaterea electorala organizata inainte de alegerile prezidentiale, la Palatul Parlamentului din Bucuresti

“Slavă Domnului! Încep să se trezească”, a spus Băsescu despre anunţul liderului PNL, Crin Antonescu, potrivit căruia va cere rediscutarea Codului Penal în Parlament.
Este o tentativă de hoţie ordinară, dar eu cred că reacţia mass-media, a aliaţilor noştri, a Comisiei Europene îi va face să dea înapoi. Ăştia sunt ca hoţul prins la furat cu ceasurile, la ieşirea din casă, ce să facă, lasă ceasurile şi pleacă. Sper că vor face pasul înapoi”, a mai spus Basescu.  Preşedintele PNL, Crin Antonescu, solicită rediscutarea în Camera Deputaţilor a modificărilor la Codul Penal şi propune respingerea tuturor prevederilor interpretate în sensul unei “superimunităţi” a parlamentarilor.
“Eu îi propun, îi fac o sugestie preşedintelui Camerei deputaţilor, Valeriu Zgonea, ca, în cazul în care nu a semnat, nu a formalizat legea votată în Camera Deputaţilor şi dacă Regulamentul Camerei permite, să o repună în discuţie în plenul Camerei Deputaţilor, pentru o discuţie transparentă, deschisă, amănunţită, cu argumente”, a afirmat Crin Antonescu, joi, într-o conferinţă de presă. Antonescu a mai declarat că poziţia exprimată în ultimele zile de mai multe ambasade în România este una “corectă” şi de luat în seamă, afirmând că spre deosebire de anul 2012 “din păcate astăzi au motive să-şi exprime îngrijorarea”.

Afirmatia lui Basescu despre hotii din USL vine la doar citeva ore dupa ce tot acesta l-a facut “smenar” pe presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea.

Reamintesc, daca mai era nevoie, ca presedintele Traian Basescu a furat telefonul mobil al unei jurnaliste Antena 1, iar continutul mesajelor si listingul convorbirilor telefonice au fost accesate de serviciile secrete. Telefonul a fost trimis dupa 48 de ore in redactia Antena 1, fara nici un fel de scuze, printr-un ofiter SPP.

Hot this week

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Analiza la zi privind invazia Rusiei în Ucraina şi impactul asupra securităţii României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai, ora 22:32) - Emisiunea:...

Concorde, monument istoric

Rachida Dati, ministra franceză a Culturii, a anunţat că...

O navă spațială din epoca sovietică se va prăbuşi pe Pământ

O navă spațială din epoca sovietică, care nu a...

Teorie fabuloasă despre pămânurile rare

Pământurile rare 'nu sunt rare, singura provocare este separarea...

Topics

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Analiza la zi privind invazia Rusiei în Ucraina şi impactul asupra securităţii României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai, ora 22:32) - Emisiunea:...

Concorde, monument istoric

Rachida Dati, ministra franceză a Culturii, a anunţat că...

O navă spațială din epoca sovietică se va prăbuşi pe Pământ

O navă spațială din epoca sovietică, care nu a...

Teorie fabuloasă despre pămânurile rare

Pământurile rare 'nu sunt rare, singura provocare este separarea...

Primul Ferrari electric

Primul Ferrari electric Constructorul auto italian Ferrari va demara procesul...

Procedură avansată de radioterapie externă

Procedură avansată de radioterapie externă Progresele realizate în tratamentul pacientului...

Simion : OMV a adus bunăstare în România

Candidatul partidului AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img