Aseara, la Sinteza zilei pe Antena 3, peste un milion de telespectatori au urmarit cu sufletul la gura marturiile fostului procuror Eugen Iacobescu, cel care a descoperit in 2011 legatura dintre clanul interlop Bercea Mondial si fratele presedintelui Romaniei, Mircea Basescu.
Procurorul Iacobescu a suferit abuzuri de netolerat si neimaginat intr-un stat de drept : dosarul i-a fost luat iar dorinta de a ramine in sistem nu i-a fost respectata. Dosarul traficului de influenta savirsit de Mircea Basescu era foarte solid inca din 2011, pe baza interceptarilor facute de SRI. Toate dovezile importante au fost ascunse, dosarul masluit, conducerile institutiilor de forta au acoperit vinovatia penala a lui Mircea Basescu si responsabilitatea personala si politica a lui Traian Basescu, demisia inca din 2011 fiind singura cale de urmat.
Eugen Iacobescu e procurorul onest, care a descoperit o bomba in urma investigatiilor sale. Pentru asta, a fost eliminat in cel mai oribil si mafiot stil cu putinta. Intr-un stat de drept si european, Iacobescu ar fi fost seful DNA.
La noi, toate institutiile s-au pus de acord sa ingroape dosarul si sa-l elimine pe procuror. In Statele Unite, tara invocata in culcare si sculare de echipa de zgomote a lui Basescu, azi aveam magistrati si politicieni mari condamnati la ani grei de puscarie pentru abuz in serviciu, trafic de influenta, fals, uz de fals si alte infractiuni grave.
O veritabila mafie statala a pus in paranteze legea, dreptul, justitia, Constitutia. In afara postului Antena 3, nici o alta televiziune nu vorbeste despre cea mai scandaloasa masluire a unui dosar din justitie, ce ajungea direct la familia presedintelui Romaniei.
————
Fostul procuror Eugen Iacobescu de la Parchetul Tribunalului Olt a rememorat cum a fost sanctionat de CSM si apoi i-a fost respinsa cererea de ramanere in magistratura fiind trimis la penise, dupa ce a descoperit implicarea lui Mircea Basescu in cazul Bercea Mondial si a facut publica aceasta informatie. Iacobescu a declarat la emisiunea Sinteza Zilei de la Antena 3, de marti seara, 22 iulie 2014, ca fosta sefa a CSM, Oana Haineala, nu a mai dorit sa il mentina in functie.
Eugen Iacobescu a precizat ca membrii CSM si inspectorii de la Inspectia Judiciara aveau obligatia sa verifice daca este sau nu adevarat ceea ce el sustinea, si anume ca pentru eliberarea lui Bercea Mondial se comite un trafic de influenta de catre o persoana sus pusa, dar in schimb el a fost sanctionat. Fostul procuror a declarat ca despre ceea ce descoperise el privind legaturile Bercea Mondial-Mircea Basescu cunosteau inspectorii CSM, dar si membrii Consiliului Superior al Magistraturii.
Fostul procuror a dezvaluit ca inspcetorul CSM Elena Radescu i-a explicat ca a “fluierat unde un trebuia”, dar si ca din discutiile pe care le-a avut cu reprezentantii Inspectiei Judiciare a reiesit ca sanctionarea sa era dinainte stabilita.
Prezentam declaratiile lui Eugen Iacobescu in legatura cu masurile pe care CSM le-a dispus impotriva sa:
“Eugen Iacobescu: Doamna Haineala, presedinte al CSM-ului nu a mai dorit sa ma mai mentina in functie, desi aveam o vechime de 39 de ani dintre care numai 27 in infractiuni contra vietii.
(…)
Radu Tudor: Dumneavoastra ati facut plangere la CSM pentru modul in care vi s-a luat dosarul si cum ati fost tratat?
Eugen Iacobescu: Nu, pentru ca doamna Tropcea care era sefa Inspectiei s-a sesizat din oficiu si a spus domnule verificati ce a afirmat procurorul Iacobescu in legatura cu domnul Mircea Basescu. Dar in loc sa verifice situatia asta, sa vada in dosar, bineinteles ca au luat la cunostinta toti inspectorii, in frunte cu doamna Haineala, Sectia de procurori au luat la… cei 5 judecatori de la Inalta Curte in frunte cu seful Sectiei contencios administrativ au luat domnule vezi ca e vorba de un trafic de influenta, comis de o persoana sus-pusa. In loc sa verifice situatiile astea, Inspectia ma sanctioneaza pe mine. Asta a fost drept multumire. Ca d-aia nici procurorii nu actioneaza asa cum ar trebui sa actioneze. Pentru ca le e teama cand dau peste o asemenea persoana sus-pusa, da, domnule, de ce trebuie sa am eu necazuri? Pentru ca eu am fost si atentionat de colegi, ba, tu nu stii in ce te-ai bagat, sa vezi tu ce o sa faci. Si asa a fost.
(…)
Mihai Gadea: Domnule Iacobescu, pozele acelea de la dosar, care au disparut, erau relevante, se vedea in ele?
Eugen Iacobescu: Erau relevante da, bineinteles. Unde or fi ajuns, ce s-o fi facut cu ele! Daca eu nu am predat dosarul, ce sa facem? V-am spus, s-a facut perchezitie dispusa de instanta si mi-a facut doamna Ponea la CSM sa fiu cercetat pentru incalcarea atributiunilor de serviciu. Nu se poate asa ceva.
Mihai Gadea: V-au trimis cumva mascatii acasa domnul procuror?
Eugen Iacobescu: Nu. Pai era prea… nu.
Radu Tudor: Nu e suficient ca i-au luat dosarul, nu e suficient ca au ingropat aceasta cauza exploziva, nu e suficient ca intr-o tara democratica aveam probabil zeci de arestari daca se intampla ce i s-a intamplat lui Iacobescu?
Eugen Iacobescu: In momentul care a venit inspectorul la CSM, zice, domnule ai fluierat unde nu trebuia, asa mi-a spus. Acuma eu fac cercetarea si sa vedem ce…
Adina Anghelescu: Dar ce inspector a fost atunci?
Eugen Iacobescu: Doamna Elena Radescu. A venit prima data un inspector care mi se pare ca-l cheama Hagiu si cand am dat nota despre ce e vorba in dosar, zice, domnule eu plec… deci era hotarata dinainte, ca mi-a spus procurorul s-ar putea sa sustin in fata Sectiei de procurori abaterea dumitale disciplinara si eu ma retrag si o sa vina alt procuror si au trimis alt procuror.
Radu Tudor: Domnule Iacobescu, sunteti dispus sa refaceti parcursul judiciar al dosarului care va fost luat prin abuz si impreuna cu autoritatile de astazi sa identificati acele persoane care au incalcat legea in privinta dumneavoastra?
Eugen Iacobescu: Domnule v-am spus. Primul procuror al Parchetului de pe langa tribunalul Olt, doamna Otilia Chirita, doamna Ponea, inspectorii sectia de procurori a CSM-ului, nu se poate sa nu verifici. Aveau obligatia, ia sa vedem nebunul asta de ce spune asa despre domnul Mircea Basescu, o fi nu o fi adevarat, hai sa suspendam solutionarea abaterii disciplinare si sa vedem despre ce este vorba, pentru ca daca asteptau asa nu ma sanctionau. Adica pornesti de buna-credinta sa faci treaba, sa eradichezi fenomenul infractional si te alegi cu… era sa fiu si dat afara pentru ca in momentul cand a fost sesizata sectia pentru procurori, mi s-a si transmis prin intermediul Evenimentului zilei, domnule s-ar putea sa-l dam afara. Va dati seama ce insemna sa raman si fara pensie dupa 39 de ani. Pentru ce? Pentru ca am muncit in Parchet.
Mihai Gadea: Domnule Iacobescu, repetati va rog frumos. Prin cine va fost transmis?
Eugen Iacobescu: Prin „Evenimentul zilei”. Daca il luati din luna aprilie sau luna iunie „Evenimentul Zilei” surse judiciare din CSM spun ca procurorul Iacobescu s-ar putea sa fie exclus din magistratura. Daca nu duceam evaluarea mea pe ultimii trei ani in care am obtinut media 9.87, cu siguranta ca eram exclus din magistratura si ramaneam… ce ramaneam! Cu o pensie de nimic. D-aia si procurorii nu se implica in totalitate in unele cauze in care exista asemenea personaje care trebuiesc cercetate. Pentru ca sunt amendati si zic ia sa-mi vad de treaba”. (www.luju.ro)