Thursday, April 9, 2026
9.7 C
Bucharest

Ideologul MAGA speră ca extremiştii să cucerească Europa

Strategul politic american Steve Bannon speră ca alegerile parlamentare din Germania din acest weekend să dea startul unui avans al extremei drepte în țările europene, scrie joi dpa.

Votul de duminică marchează începutul unei ‘campanii de cucerire a Europei’, a declarat fostul strateg al președintelui american Donald Trump pentru ziarul italian La Repubblica, în comentarii publicate joi.

‘Aliații noștri vor obține o victorie clară și semnificativă’, a notat Bannon, cu referire clară la Alternativa pentru Germania (AfD, de extremă dreapta), care a primit sprijinul unor membri ai administrației Trump, în ciuda faptului că partidele principale din Germania exclud cooperarea cu ea după alegeri.

AfD se situează în prezent pe locul doi în preferințele de vot, la circa 20%, cu mult în spatele alianței conservatoare Uniunea Creștin-Democrată și Uniunea Creștin-Socială Creștină, cu aproximativ 30%, dar cu mult peste cei 10,4% pe care i-a obținut la alegerile din 2021.

Potrivit lui Bannon, campania pentru Europa ‘nu se va concentra pe continent în general, ci pe state individuale, în vederea cuceririi lor una după alta, la urne’. Efectele vor modifica apoi întreaga direcție politică a Europei, a prezis el.

Bannon, care a lucrat în media înainte de a deveni strateg șef al lui Trump în primele luni ale primei administrații ale acestuia, a încercat anterior să stimuleze partidele populiste și eurosceptice europene prin intermediul organizației sale populiste cu sediul la Bruxelles, numite Movement (Mișcarea).

El a indicat că încă mai vorbește cu Trump, deși nu are nicio calitate oficială în administrație, scrie Agerpres.

Hot this week

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

George Scutaru, CEO New Strategy Center : Rusia ar putea testa solidaritatea NATO

George Scutaru, CEO New Strategy Center : Rusia ar...

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Topics

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Europarlamentarul francez Rima Hassan, arestată pentru apologia terorismului

Eurodeputata franco-palestiniană Rima Hassan a fost plasată joi în...

Comisia Europeană salvează vinul franțuzesc

Comisia Europeană a anunțat miercuri că eliberează un sprijin...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img