Saturday, January 24, 2026
-0.4 C
Bucharest

Imagini soc : director Air France, dezbracat si fugarit de sindicalisti

Zeci de angajați ai companiei aeriene Air France au pătruns luni cu forța în sala unde avea loc o ședința la care se discuta planul de restructurare ce va implica și concedierea a 2.900 de persoane, ei agresând mai mulți membri ai conducerii, relatează mass-media internațională.

În timp ce directorul executiv al Air France, Frédéric Gagey, a reușit să fugă la timp din calea protestatarilor, aceștia din urmă și-au vărsat furia pe alții rămași în sală. Astfel, imaginile difuzate de mass-media îl arată pe directorul operațiunilor Air France de pe aeroportul Orly, Pierre Plissonnier, cu cămașa și haina de la costum sfâșiate și pe directorul de resurse umane, Xavier Broseta, fără cămașă, dar cu cravata la gât, amândoi fugind flancați de personalul de securitate, care i-a ajutat în final să sară un gard pentru a se refugia.

Xavier Broseta, director general adjunct Air France

Conducerea companiei a condamnat aceste manifestări și a anunțat că va înainta o plângere penală. Violențele au fost condamnate și de secretarul de stat pentru transporturi, Alain Vidalies, precum și de premierul Manuel Valls, care s-a declarat ‘scandalizat’.

Sindicatele au convocat pentru luni o grevă — ce nu a afectat semnificativ traficul aerian — și un protest în fața sediului companiei de lângă aeroportul Charles de Gaulle. Dar manifestanții și-au pierdut răbdarea și au pătruns în sala unde se desfășura ședința Comitetului de companie la care conducerea încerca să explice reprezentanților sindicali proiectul de restructurare propus, ce prevede și o diminuare cu circa 10% a activității, precum și suprimarea a 2.900 de posturi.

Consiliul de Administrație al Air France-KLM și-a dat joi acordul pentru acest plan de restructurare, după eșecul negocierilor cu piloții cu privire la noile măsuri de productivitate. Conducerea a solicitat anterior personalului navigant să zboare aproximativ 100 de ore suplimentare pe an, fără remunerare, și să renunțe la unele din zilele de odihnă, un scenariu respins în unanimitate de sindicate.

Grupul Air France/KLM, al doilea transportator aerian european după Lufthansa, a trecut prin mai multe reduceri de costuri și efective în ultimii ani (5.500 de plecări începând din 2012 până la finele lui 2014) care ar trebui să îi permită să revină pe profit în 2015. Însă, compania franco-olandeză este afectată de concurența companiilor low-cost din Europa, dar și de concurența rivalilor din Golful Persic pe distanțele lungi.

Hot this week

Averea fabuloasă făcută de Rusia pe seama exploziei prețului la aur

Rezervele Rusiei de aur și valută, parțial înghețate de...

SUA şi Danemarca vor renegocia Acordul Apărării din 1951

SUA şi Danemarca vor renegocia Acordul Apărării din 1951 Statele...

Cel mai bun cal de curse din lume

Pur-sângele francez Calandagan, în vârstă de cinci ani, a...

O ţară NATO reintroduce serviciul militar obligatoriu

După o pauză de aproape două decenii, tinerii din...

Două intervenții cardiace majore, la 72 de ani: cum i-a fost salvată viața

Două intervenții cardiace majore, la 72 de ani: cum...

Topics

Averea fabuloasă făcută de Rusia pe seama exploziei prețului la aur

Rezervele Rusiei de aur și valută, parțial înghețate de...

SUA şi Danemarca vor renegocia Acordul Apărării din 1951

SUA şi Danemarca vor renegocia Acordul Apărării din 1951 Statele...

Cel mai bun cal de curse din lume

Pur-sângele francez Calandagan, în vârstă de cinci ani, a...

O ţară NATO reintroduce serviciul militar obligatoriu

După o pauză de aproape două decenii, tinerii din...

Două intervenții cardiace majore, la 72 de ani: cum i-a fost salvată viața

Două intervenții cardiace majore, la 72 de ani: cum...

We, the ones on the front line

We, the ones on the front line US President Donald...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img