Problemele grave ale Romaniei inca nerezolvate dupa ani si ani de promisiuni : zero infrastructura modernizata, neaderare la Schengen, lipsa investitiilor publice majore – toate afectand serios economia.

Timpul câştigat în ultimii 10 ani prin cei 300 km de autostradă dintre Mioveni şi graniţă este pierdut în Vama Nădlac, spun transportatorii, care pentru a reduce timpii de livrare au nevoie atât de infrastructură modernă, cât şi de eliminarea punctului vamal la intrarea în spaţiul Schengen.

„Chiar dacă ar fi autostradă până la graniţă, în condi­ţiile în care autorităţile, maghiare sau române, greu de spus care exact, continuă să lucreze cu viteza melcului, este degeaba din punctul acesta de vedere. Vă daţi seama că la o cursă de Budapesta dus/întors se pierd 15-20 de ore stând în coadă la graniţe? Asta combinată cu programul de conducere care trebuie respectat duce la zile de întâr­ziere. Costurile variază de la companie la companie, în func­ţie de salariul plătit şoferului şi contracte“, a spus Şerban Popescu, managing director al companiei de transport Lagermax.

În acest moment, un camion parcurge drumul între Mioveni şi Budapesta în două programe de nouă ore, adică două zile, deoarece între programe este obligatorie o pauză de 12 ore, un timp similar cu cel înregistrat în urmă cu un deceniu. „Dacă am fi în spaţiul Schengen şi am avea autostrăzi, atunci camionul ar ajunge la Budapesta în zece ore, adică de cel puţin patru ori mai repede. În medie, un camion avea nevoie de 4-5 ore pentru a trece graniţa cu Ungaria, însă în ultimele două luni timpul a crescut la 7-8 ore. Nu avem nicio explicaţie logică pentru această creştere“, a spus Şerban Popescu citat de zf.ro

20 COMMENTS

  1. Domnule Tudor s-o luam pe rand;infrastructura este zero, datorita intregii clase politice care nu s-a invrednicit sa se inhame la ceva serios si relativ dificil, s-a furat si se fura ca-n codru.
    Fac o paranteza, va rog daca luati legatura cu Doamna Primar General, am ruvamintea sa-i transmiteti sa alunge toata cohorta aia de lenesi de la Serviciul Semafoare. Bucurestiul sufera si la acest capitol.
    Neaderarea la Schengen nu este vina noastra. Nemernicii de la UE ne-au facut sa cheltuim o avere, tehnic vorbind suntem acolo. Investitiile publice majore, asa este, lipsesc cu desavarsire. Unde esti tu impuscatule ?

    • Fioarte bine.
      Sper sa iesim curand din Uniuna Securista Europeana.

      De azi ma declar Anti-UE aceasta porcarie de organizatie de tip sovietic.

      • Amice, nu ieșirea din UE este soluția! În cei 11 ani de când România este membru UE, a trecut prin niște procese din categoria ireversibilului. Nu suntem Marea Britanie. Soluția este să facem fix ce face Ungaria și Polonia, să încercăm să ne păstrăm un statut de stat cât de cât suveran, nu o vacă de muls pentru corifeii europei!

        • @ Pixel
          Ce spui tau e corect dar trebuie sa incepem sa spunem un NU hotarat tuturor abuzurilor Uniunii Sovietice Europene.

          Daca nu te opui hotarat te duc cu vrajala…lasa ca va bagam in Schengen…dar mai incolo..uite dupa colt…fugi ba ca vin caralii si tu ramai cu taieturile de ziar in mana si ei pleaca cu banii.

          Pentru ca astia de azi de la UE sunt mai rau decat clanul Camatarilor. De cateva sute de milioane de ori mai rau.

          Iar noi am ajuns fraierul clasei , bataia lor de joc. Dar daca de ex le dai contractul inainte pe fregate la olandezi fara sa le ceri nimic atunci cand semnezi atunci se cheama ca esti fraier si prost. Si noi asta suntem….

  2. Va spun eu o problema si mai mare pentru care suntem proist vazuti si tratati ca o tara de categoria a doua. Disperarea politicienilor(corupti sau subordonati politic celor corupti) de a subordona Justitia Politicului, tragerea pe dreapta a luptei anticoruptie exact din momentul in care ea a inceput sa functioneze adica dupa cei 10 ani de mandat Basescu si alti cativa ani inainte de acesta. Totul a scapat de siub orice control, plecand de la ideea ca legea poate fi modificata oricand in favoarea infractorilor, ca viata din penitenciare ar putea ajunge un vis pentru tinerii din mediile sarace infractionalitatea aproape ca a explodat. Nu mai exista frica, rusine, retinere. Totul se face la vedere, ostentativ, pe modelul “pentru ca putem!”

    • Hai mars de aici cu “anticoruptia”

      Anticoruptia lui Basau??
      Pai unde sunt oamenii care faceau reforma si anti-coruptia?

      Sefa DIICOT in Costa Rica
      Georegscu de la ANI care ii acuza pe primari la un pas de puscarie
      Fratelo lui Basau facand afaceri cu clanul
      Udrea in Costa Rica
      Coldea prin vacante cu smekerul Ghita dat afara de anticorupt ce era.
      Kovesi in sufrageria lui Oprea si in crama la Ghita

      Astia sun cei care luptau anti-coruptia
      Si mai aveti si tupeul sa vorbiti….

  3. Ne-au umilit bulgarii, Sofia are centura in regim de autostrada si este legata de Istanbul prin autostrada, nu doar asta dar inca construiesc, in cativa ani or sa fie legati prin autostrada si de Salonic si mai tarziu si de Belgrad. Nu doar la infrastructura ne dau lectii dar si la turism, chiar pe antena am vazut o emisiune excelenta despre cum au facut statiunea Bansko si succesul incredibil pe care il au, sa nu mai vorbim de litoralul lor.

    Si tineti minte ca Bulgaria este condusa de niste dubiosi cu alura de interlopi, dar care stiu sa faca treaba. PSD e la putere de 6 ani, din 2012, ce scuze mai au? Soros, statul paralel, reptilienii? Pur si simplu nu ii intereseaza, pe ei ii intereseaza doar sa fie realesi prin pomeni si sa isi scoata banu’.

  4. Cu Schengen sau fara tot aia e ! Nu-I mai faceti reclama, ca nu merita ! Cine vrea Schengen sa plece in Schengen ! ! !

  5. Dacă punem la socoteală și faptul că Ungaria interzice TIR-urilor tranzitarea în weekend și în sărbătorile legale a teritoriului ungar, timpii se majorează simțitor.
    Probabil, când statul român va parafa vânzarea portului Constanța către o companie olandeză atunci vom fi acceptați în spațiul Schengen. Și acest lucru cred că se va petrece curând, existând o presiune uriașă a exportatorilor din România care la rândul lor sunt în majoritate tot străini. Tot atunci vor demara cu o viteză amețitoare și lucrările la autostrada Constanța – Nădlac. Degeaba se amână inevitabilul. Probabil se păstrează portul Constanța pentru asigurarea imunității unui personaj controversat. Deja, Dragnea și-a asigurat imunitatea stabilind cele mai mici redevențe de pe planetă pentru gazele din perimetrul Mării Negre.

  6. Neamul lui manivela in frunte cu mitrea si basescu au distrus transporturile. Astea sunt roadele. Atunci au vrut monopol. Si- au impartit tirurile.autobuzele atelierele garajele si au distrus celelalte ramuri ale transporturilor.. Ani de zile doar au bagat bani in buzunar si acum vor infrastructura jignind Romania. Aici sunt banii dumneavoastra,daca adunati valoarea averior acumulate de sindicalisti politicieni falsii investitori adica cei care au jefuit iese si de infrastructura si de dezvoltare. Daca luluta si judecatorii impreuna cu sistemul de forta readuc valorile la cel praduit(statul roman) atunci se rezolva treaba (vise). Priviti ca exemplu doar activitati recente : a fost facut un gard pentru tramvaie care are cateva luni acum este ruginit aproape tot se mai tine in cateva suruburi si este pregatit de furat( tot zice firea sa amendeze pe cei care nu intretin ) pana si intrarea in parlament un drum incalzit de radet de 30 ani(13 septembrie)si cotroceni drumul lui klaus spre victoriei este ciuruit si mai vrem infrastructura rutiera? Sariti cu banii dumneavoastra furati domnilor si pe urma planjeti ca fraierii nu va construiesc sosele!

  7. Sincer,pasaportul e singura solutie sigura pentru iesiri peste granita! Poate nu credeti dar nici eu nu am crezut pana nu am vazut/trait cateva momente:la aproape toti din autocar le-au controlat/scanat cartile de identitate la iesirea din tara si cam la toate granitele unde am fost opriti,celor cu pasapoarte,doar s-au uitat la poza si fizionomia fetei,ne-au inmanat pasapoartele si au plecat la alti turisti. Am stat la granite doar pentru controlul cartilor de identitate! Asa da shengen!
    Multumiri celor care au mintit cetatenii romanicai r n toate punctele de vedere!

  8. As vrea ca toti care, prin sabotarea infrastructurii , au subminat economia nationala, sa plateasca.
    As vrea sa aflu, si aici structurile responsabile sa raspunda, daca s a dorit cu intentie ca legatura noastra cu Occidentul, prin Transilvania, sa fie dificila.

  9. Doamne fereste! Schengen? O sa ne trezim invadati de toti teroristii din Orientul Mijlociu si din Africa, o sa avem decapitari si atentate teroriste tot timpul, o sa se prabuseasca turismul pe litoral ca nu o sa mai aibe nimeni curajul sa vina aici, o sa avem violuri in gup la ordinea zilei si o sa se prabuseasca tot turismul in Dobrogea! Nu avem nevoie de Schengen! Mai bine iesim din UE!

    • Sunt confuz. Crezi ce ai scris sau nu sesizez eu ironia! Ce să caute teroriștii în fundul ăsta de Europă! Dau cu bombardeaua ca să se majoreze salariul minim pe economie!

  10. E foarte bine ca s-au securizat granitele si e de neanteles cum de nu se aplica legea pe emigrantii care trec granita ilegal. In mod normal ar trebui sa raspunda in fata legii.

    • Fiti putin mai clar in privinta migrantilor si a raspunderii acestora in fata legii. Unde ii mai bagam si pe astia la haules iar, cu cazarea stam cum stam ?

  11. Dacă tot nu intrăm în Schengen, nu renunțăm la dispozitivele/aparaturile ălea germane de la graniță, pentru care plătim un miliard în fiecare an, și să nu mai cheltuim bani degeaba?

Leave a Reply to Pixelu albastruCancel reply