Saturday, July 18, 2026
26.4 C
Bucharest

Inalta Curte va da satisfactie lui Basescu vineri?

Sentinţa în dosarul în care ministrul Liviu Dragnea şi alte peste 70 de persoane sunt judecaţi pentru fraude la referendumul din 2012, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, ar putea fi pronunţată vineri de instanţa supremă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a încheiat în 22 aprilie discuţiile în dosarul privind fraude la referendumul din 2012, care se judecă de un an şi şase luni.

Instanţa a amânat de două ori, în 22 aprilie şi 6 mai, pronunţarea sentinţei, o decizie în dosar, care nu va fi definitivă, fiind aşteptată vineri. După ce completul de la ICCJ care a judecat în fond dosarul “Fraudă la referendum” va anunţa decizia, sentinţa va putea fi contestată la Completul de cinci judecători al instanţei supreme.

Ministrul Dezvoltării şi Administraţiei, Liviu Dragnea, a spus că aşteaptă cu interes decizia de vineri a instanţei, arătând că speră să fie o hotărâre pozitivă pentru el.

Întrebat ce va face cu funcţiile pe care le deţine în cazul în care decizia îi va fi nefavorabilă, Dragnea a spus că acestea “nu o să mai fie”. “Ştiţi foarte bine răspunsul la întrebarea asta. Nu o să mai fie (funcţiile, n.r.). E normal. Să sperăm totuşi că nu o să fie cazul, eu sper să fie o sentinţă bună pentru mine şi pentru adevăr”, a adăugat Dragnea.

Acuzarea a cerut instanţei, la ultimul termen de judecată, condamnarea lui Liviu Dragnea la o pedeapsă cu executare, fără a menţiona şi cuantumul pedepsei.

În ultimul cuvânt în faţa judecătorilor, Liviu Dragnea a spus că, în opinia sa, acuzaţiile care i-au fost aduse “pleacă de la o premisă greşită şi periculoasă pentru România”.

“Nimeni nu va mai îndrăzni să cheme cetăţenii la vot, în vreme ce această prezenţă la vot reprezintă un folos pentru democraţie. Susţin nevinovăţia, am credinţă că acţiunile mele au respectat legile ţării, am adus argumente şi probe pentru a fi achitat”, a afirmat Dragnea, care a precizat că speră să fie achitat.

Instanţa supremă a înregistrat în 7 octombrie 2013 dosarul “Fraudă la referendum”, în care au fost trimişi în judecată Liviu Dragnea şi alte 74 de persoane, iar judecarea cauzei a început în 15 noiembrie.

Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Liviu Dragnea, “cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale”.

Anchetatorii susţin că Dragnea a fost susţinut în fraudarea referendumului de 74 de preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea, Gorj şi Olt. Aceştia au fost trimişi în judecată pentru falsificare, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, infracţiuni comise sub forma autoratului, complicităţii sau a instigării.

“Infracţiunile reţinute în sarcina persoanelor implicate în desfăşurarea procesului de votare – preşedinţi şi membri ai secţiilor de votare – au constat în principal în aceea că ei şi-au încălcat atribuţiile de serviciu referitoare la asigurarea unui proces corect de vot, înlesnind falsificarea listelor electorale (atât liste permanente cât şi liste suplimentare), prin adăugarea de persoane care nu au făcut cerere de vot cu urna mobilă, care nu s-au prezentat la vot sau care nu se aflau în România la data referendumului, prin contrafacerea materială a semnăturilor acestora şi introducerea în urne a unui număr de voturi corespunzător semnăturilor falsificate. În acest fel, numărul total de voturi exprimate a fost crescut artificial, prin includerea voturilor obţinute prin falsificarea semnăturilor”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Hot this week

Ministru : “Nu putem avea securitate cibernetică cu salarii de 5-6-7000 lei”

România are nevoie de o abordare unitară a procesului...

NATO Vigiliance Activities | EASTERN SENTRY | BALTIC SENTRY | ARCTIC SENTRY

  https://www.youtube.com/watch?v=zqUWVWW9zPQ

FMI : Europa se afundă în datorii imense, periculoase

Traiectoria datoriei publice a Europei riscă să devină nesustenabilă...

Ţările UE importă masiv gaze lichefiate din Rusia

Statele membre ale Uniunii Europene au importat, în primul...

Trump “a făcut cu mândrie din SUA capitala mondială a criptomonedelor”

Declarațiile financiare ale președintelui SUA, Donald Trump, arată că...

Topics

Ministru : “Nu putem avea securitate cibernetică cu salarii de 5-6-7000 lei”

România are nevoie de o abordare unitară a procesului...

FMI : Europa se afundă în datorii imense, periculoase

Traiectoria datoriei publice a Europei riscă să devină nesustenabilă...

Ţările UE importă masiv gaze lichefiate din Rusia

Statele membre ale Uniunii Europene au importat, în primul...

Trump “a făcut cu mândrie din SUA capitala mondială a criptomonedelor”

Declarațiile financiare ale președintelui SUA, Donald Trump, arată că...

Tumoră renală descoperită întâmplător, la ecografia abdominală

Tumoră renală descoperită întâmplător, la ecografia abdominală   Unele diagnostice importante...

Rusia se prăbuşeşte? Oligarhii îşi transferă miliardele

Unii dintre cei mai bogați oameni din Rusia, inclusiv...

Moody’s : Reducerea rolului SUA în NATO afectează economic Europa

Reducerea rolului SUA în problemele europene de securitate este...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img