Monday, November 17, 2025
11.6 C
Bucharest

Incepe criza economica : somaj fortat si salarii taiate

Premierul Ludovic Orban a anunţat miercuri seara că Guvernul ia în calcul un mecanism referitor la luarea unor măsuri pentru anumite sectoare din sistemul public, menite să evite răspândirea coronavirusului, fiind totodată şi o formă de şomaj tehnic, acesta urmând să fie finalizat sub forma unei ordonanţe de urgenţă.

“Pregătim o reglementare în domeniu (domeniul public – n.r.). Sunt zone publice care nu pot fi afectate, în care avem nevoie de fiecare efectiv, ba chiar avem nevoie de resurse umane suplimentare. Nu putem afecta zona de sănătate, care înseamnă spitale, direcţii de sănătate publică, ambulanţe, unităţi primiri urgenţe. De asemenea, nu putem afecta zona Ministerului Afacerilor Interne, cu toate efectivele de jandarmi, de pompieri, de poliţişti, nu putem afecta zona militară. De asemenea sunt mai greu de afectat zone ca, de exemplu, zona Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale. (…) Deci, sunt sectoare publice care sunt extrem de încărcate şi unde nu putem să luăm astfel măsuri oarecum similare cu şomajul tehnic”, a declarat Orban la B1 TV.

El a precizat apoi cum va funcţiona acest mecanism care urmează să fie implementat.

“În alte sectoare publice ne-am gândit la un mecanism pe care îl vom introduce într-o reglementare, care ţine oarecum şi de o evitare a riscului de răspândire a virusului, un mecanism relativ simplu, în care împărţim angajaţii, să spun, în două. Angajaţii sunt gândiţi în cele două părţi egale, fiecare parte să poată să menţină funcţionalitatea instituţiei publice, şi jumătate din angajaţi lucrează 15 zile, restul de 15 zile urmând să fie într-o formă de şomaj tehnic, plătiţi la fel cum se plăteşte şomajul tehnic, cu 75%. Restul de 15 zile vin la muncă ceilalţi care au stat în şomaj tehnic perioada respectivă. Ăsta este mecanismul pe care l-am gândit. (…) Facem o analiză pe fiecare domeniu de activitate, vedem exact cum urmează să fie implementată o astfel de măsură, dar deja măsura este gândită şi urmează să fie implementată, restul sunt chestiuni de detalii şi de modul în care va fi structurată ordonanţa de urgenţă prin care vom stabili această măsură. Această măsură va fi valabilă nu numai pentru administraţia centrală, ci şi pentru administraţia locală şi pentru toate entităţile publice, inclusiv entităţile publice care nu sunt în subordinea Guvernului de la nivel naţional, entităţi publice care sunt în subordinea Parlamentului sau unităţi autonome”, a explicat premierul.

Orban a menţionat că, în perioada de 15 zile, dacă va exista o persoană infectată, funcţionalitatea instituţiilor poate fi asigurată de ceilalţi angajaţi, scrie Agerpres.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru afirmă, într-o postare pe Facebook, că trecem printr-o perioadă în care multe lucruri s-au schimbat.

“Într-o bună parte a sistemului public s-a redus activitatea. De la mediul privat, din datele pe care le văd zilnic despre contractele suspendate sau încheiate, am cel mai clar semnal. Se vede tendinţa de a se rămâne acasă. Este şi o perioadă în care autorităţile competente insistă, spre binele nostru, să se ia în continuare toate măsurile de prevenţie”, arată ea.

Ministrul Muncii spune că a pregătit un proiect pentru a legifera “starea de fapt” din sistemul public.

“În faţa acestei realităţi, am pregătit un proiect de act normativ pentru a legifera o stare de fapt din sistemul public. Acum este momentul organizării unui sistem de lucru în instituţii, autorităţi, regii cu capital de stat care să le asigure funcţionalitatea pe durata stării de urgenţă dar care să ţină cont şi de dorinţa evidentă a multor angajaţi de a rămâne la domiciliu şi, binenţeles, de necesitatea asigurării unui raport just între muncă şi plată. «Şomaj tehnic» în instituţiile publice, o decizie care asigură posibilitatea tuturor angajţilor de a rămâne acasă în această perioadă, prin rotaţie, într-un număr egal de zile dintr-o lună, cu 75% din salariul de bază”, adaugă Violeta Alexandru.

Ea mai spune că această decizie este asumată.

“După consultări, inclusiv cu autorităţi locale şi după evaluări. Da, după toate acestea şi după ce am citit toate mesajele primite, este o decizie asumată. Pentru corectitudine”, încheie ea.

Hot this week

UE pune taxe vamale pe coletele Shein, Temu și Alibaba

Miniștrii de Finanțe din Uniunea Europeană au fost de...

Eveniment neobișnuit de încălzire stratosferică

Un eveniment neobișnuit de încălzire stratosferică („Sudden Stratospheric Warming”)...

NETFLIX : Man Vs Baby

NETFLIX : Man Vs Baby https://www.youtube.com/watch?v=zHhR3daI3bY

Portavionul nuclear USS Gerald Ford se apropie de Venezuela

Pentagonul a anunțat sosirea unuia dintre portavioanele sale în...

Mellon Blue, diamantul de 25 de milioane de dolari

''Mellon Blue'', un diamant albastru intens de 9,51 carate...

Topics

UE pune taxe vamale pe coletele Shein, Temu și Alibaba

Miniștrii de Finanțe din Uniunea Europeană au fost de...

Eveniment neobișnuit de încălzire stratosferică

Un eveniment neobișnuit de încălzire stratosferică („Sudden Stratospheric Warming”)...

NETFLIX : Man Vs Baby

NETFLIX : Man Vs Baby https://www.youtube.com/watch?v=zHhR3daI3bY

Portavionul nuclear USS Gerald Ford se apropie de Venezuela

Pentagonul a anunțat sosirea unuia dintre portavioanele sale în...

Mellon Blue, diamantul de 25 de milioane de dolari

''Mellon Blue'', un diamant albastru intens de 9,51 carate...

Tratamente moderne pentru o afecțiune frecventă a bărbaților

Tratamente moderne pentru o afecțiune frecventă a bărbaților   Adenomul de...

Strategia Naţională de Apărare. Care sunt provocările şi ameninţările la adresa României

Preşedintele Nicuşor Dan a prezentat principalele prevederi ale Strategiei...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img