Wednesday, October 14, 2026
13.6 C
Bucharest

Incredibil ! DNA arunca la Parchetul General dosarul privind anchetarea Guvernului

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au anunțat, într-un comunicat, trimiterea la Parchet a dosarului privind Ordonanța 13 și clasarea cauzei având ca obiect infracțiunea de folosire a influenței ori autorității ca persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

În comunicatul DNA se arată că s-a luat măsura ”disjungerii și declinării la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, spre competentă soluționare, sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni:
– Favorizare a făptuitorului
– Prezentare cu rea-credință, de date inexacte, Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului (prevăzută și sancționată de Legea 115/1999 – a răspunderii ministeriale)
– Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri (art. 259 al.1 și 2 C.p)
– Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri (art. 275 C.p)
– Fals intelectual

 Pentru a răspunde interesului public pe care această cauză l-a suscitat, interes susținut atât de amploarea dezbaterilor din spațiul public, precum și de solicitările de informare formulate de reprezentanți ai mass media, în vederea corectei informări a opiniei publice, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să prezinte o serie de aspecte conținute în ordonanța de clasare întocmită de procurori:

Dosarul s-a format, ca urmare a unei sesizări formulate de persoane fizice, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– Favorizare a făptuitorului
– Prezentare cu rea-credință, de date inexacte, Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului, prev. de art. 8 alin.1 lit.b din Legea 115/1999, în legătură cu modalitățile prin care primul ministru și ministrul justiției au promovat și susținut adoptarea prin ordonanță de urgență, la data de 18.01.2017, a două proiecte de ordonanță de urgență privind grațierea unor pedepse, precum și modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală.

Sesizarea a fost completată de aceiași petenți și cu privire la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 de către persoane ce dețin funcții de conducere într-un partid politic care și-ar fi exercitat autoritatea sau influența politică în vederea adoptării, în seara zilei de 31.01.2017, a unei ordonanțe de urgență prin care au fost modificate codurile penal și de procedură penală, cu scopul favorizării unor persoane urmărite penal sau judecate care, în felul acesta, ar fi beneficiat direct sau indirect de foloase necuvenite.

Ulterior, ca urmare a efectuării unor acte procedurale de către procurori, s-a dispus extinderea urmăririi penale în cauză, cu privire la infracțiunile de:
– sustragerea sau distrugerea de înscrisuri
– sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri
– fals intelectual”

 

Hot this week

Bomba lui Nicuşor : dizolvarea Parlamentului

Președintele Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului și...

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

Topics

Bomba lui Nicuşor : dizolvarea Parlamentului

Președintele Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului și...

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img